Linkuri accesibilitate

24.09 - București: Impasul procesului de privatizare


Se pare că autoritatea de privatizare se confruntă deja cu peste 1000 de cazuri de societăți declarate în incapacitate de plată.




24 septembrie 2001

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Ilie Șerbănescu).

Povestea datoriilor restante...

Guvernul a luat o decizie care a trecut cumva neobservată, poate şi pentru faptul că, în sine, n-ar fi ridicat probleme speciale. E vorba de diferite societăţi cu capital majoritar de stat, pregătite pentru privatizare şi cărora, în acest context guvernul ar fi dispus să le re-eşaloneze sau chiar să le şteargă diferite datorii restante. E o poveste veche şi veşnic-nouă. Fireşte că o atare hotarîre ar putea face mai apetisante anumite companii. Lucrurile ar începe să se complice enorm însă atunci cînd bunăvoinţa guvernului ar putea însemna favorizarea clientelei sale politice, ceea ce pare să fie deja o fatalitate. Iată de ce Ilie Şerbănescu consideră în analiza sa economică de azi că măsura preconizată de guvern este o sabie cu două tăişuri.

După ce a supus privatizarea efectuată pe vremea fostei guvernări unei campanii de critici aspre, însoţite chiar de contestări mediatice şi de cercetări penale ale unora dintre cazuri, şi după ce s-a angajat la o cu totul altă abordare în domeniu, care să aibă în vedere interesul naţional şi a şi introdus cîteva noi măsuri care să fie, în principiu asiguratorii în acest sens, executivul Năstase, cum se spune „s-a predat”.

Premierul a declarat fără echivoc că privatizarea nu s-a desfăşurat cum ne aşteptam. Iar ministrul de resort a insistat sistematic în ultimul timp pe dificultăţile privatizărilor şi, pentru prima dată în mandatul PDSR, au apărut liste de lichidări cu întreprinderi ce nu mai au „sînge în vine”, un eufemism pentru lipsa de şanse de a le vedea vreodată pe picioare.

De fapt, executivul Năstase nu este de criticat în domeniu. Chiar s-a străduit pentru privatizări şi încă, după abordări, de principiu, sănătoase. Dar, după răpăiturile de tobă, poate inerente începuturilor este nevoit să recunoască, de altminteri la scurt timp, impasul în care se găseşte procesul de privatizare în Romania şi care există indiferent de culoarea executivului care s-ar afla la guvernare. [...]

Diferiţi „şmecheri” nu pregetă să profite de pe urma presiunilor pe care le exercită pentru acesta, direct şi indirect, termenele convenite cu Bnaca Mondială, preiau mai pe nimic companii, sug deci ceea ce mai este de supt şi apoi se declară în incapacitate de plată, punînd înapoi pe tavă statului roman întreprinderile încă şi mai secătuite decît le luaseră.

Se pare că autoritatea de privatizare se confruntă deja cu peste 1000 de asemenea cazuri. În astfel de condiţii, hotarîrea, cu adevărat istorică a executivului Năstase de a şterge practic prin procedurile posibile datoriile istorice ale întreprinderilor de stat care se privatizează, este cu două tăişuri.

Să fie clar: această hotarîre nu trebuie cumva contestată, ci salutată. Altfel nu va fi posibil să se rezolve prin privatizare problemele pe care întreprinderile generatoare de pierderi le produc bugetului, economiei, populaţiei, în general, societăţii romaneşti. Nu este vreo certitudine însă că prin asemenea ştergeri de datorii întreprinderile cu probleme vor fi şi privatizate şi, cu atît mai puţin că vor constitui şi un succes prin privatizare, dar altfel, să fie clar, este absolut sigur că nimeni nu le va avea măcar în vedere să le cumpere. […]

Altă soluţie nu există de fapt pentru privatizare în cazul „găurilor negre” din economie. Reversul medaliei îl constituie hazardul moral pe care îl produce demersul. Dacă ăluia i se şterg datoriile, de ce nu mi s-ar şterge şi mie ?! Oricum cei în prag de privatizare sau numai considerîndu-se în prag de privatizare nu îşi vor mai achita nici o obligaţie financiară în ideea că tot li se vor şterge datoriile la o eventuală, sau ipotetică privatizare. Este motivul pentru ca FMI a şi fost permanent împotriva unei asemenea soluţii de ştergere a datoriilor.

Acelaşi FMI însă cere, împreuna cu Banca Mondială, privatizare şi iar privatizare... Între a continua teatrul absurdului al privatizărilor fără cumpărător şi hazardul moral al ştergerilor de datorii, guvernul Năstase a ales ultima variantă. Alegerea nu e tocmai rea. Nu de alta, dar întreprinderile de stat privatizabile sau neprivatizabile oricum nu-şi plătesc datoriile!
XS
SM
MD
LG