Pictoriţa Margot Schulzke s-a născut în San Francisco şi cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în California de Sud. Atunci cînd vine în Moldova involuntar caută asemănări cu acele meleaguri. De fapt a avut numai două ocazii să viziteze Moldova, la un interval de... 20 de ani. În 1992 a fost invitată în Republica Moldova să facă nişte fotografii, care până la urmă au devenit picturi.
Lumea din jur: Moldova privită din SUA, după 20 de ani
„Chişinau este un oraş înfrăţit cu Sacramento, care e aproape de mine. Am fost invitată de primărie să vin în Republica Moldova şi să fac poze. Aproape am refuzat, pentru că le-am spus: eu nu sunt fotograf, eu fac picturi! Când am auzit însă că e vorba de o ţară post-sovietică şi plecarea era la o lună după ce Gorbaciov a demisionat, le-am spus: eu sunt un fotograf minunat!”
Margot Schulzke a avut un sejur de 10 zile în Moldova, timp în care a vizitat şi un spital de copii, a observat că erau trataţi fără anestezie, fără antibiotice şi a plecat acasa foarte mişcată de experienţa moldovenească. A decis ca poate ajuta oamenii să afle despre această ţară făcând 10 picturi, inspirate din fotografiile pe care le-a facut în Moldova.
„Spre exemplu în această pictură vedeţi un băieţel împreună cu mama lui. Ţin minte că se plimbau pe malul unui lac care care între timp a fost secat, am uitat cum se cheama. Da, Valea Morilor! Aceasta este o altă poză simbolică, o căruţă cu cai. Avioanele nu zburau în Moldova, aşa ca a trebuit să zburăm din România, şi într-un timp scurt, când treceam graniţa, am văzut cred că vreo 50 de căruţe care treceau dintr-o parte în alta. Probabil erau comercianţi. Mai am o pictură inspirată din fotografia pe care am facut-o unei femei într-o catedrală din Chişinău. Si habar n-am avut că desenul de pe covorul din spatele femeiei este un simbol moldovenesc. Abia cand a avut loc expoziţia acum la Chişinău, cineva mi-a spus acest lucru, aşa ca anume acel simbol este o dovadă convingătoare că eu am fost în Moldova.”
Pictoriţa mi-a povestit că întotdeauna urmăreşte feţele oamenilor şi spune că a observat diferenţe, oamenii din Moldova de azi nu mai arată atât de confuz ca în anii 90.
„Oamenii stăteau la rând să cumpere lapte, în altă parte era un alt rând mare la cumpărat pâine. Am observat undeva chiar un rând dedicat special celor care vroiau morcovi. Întotdeauna peste tot erau rânduri. Astăzi văd supermarket-uri în Chişinău şi văd o mulţime de maşini. Nu pot să zic ca oamenii sunt fericiţi acum, pentru că în ciuda trecerii timpului, Moldova oricum este cea ma săracă ţară din Europa, dar nu e atât de săracă pe cât era în trecut.”
Margot a mai răsfoit o pagină din albumul cu picturi.
„În pictura asta se vede clar că e vorba de o tranzacţie pe piaţa neagră. Ştiu ca era un grup de vreo 50 de persoane. L-am întrebat atunci pe traducătorul meu: ce se întâmpla aici? Andrei a răspuns calm: este piaţa neagră. Şi atunci am insistat să fac o fotografie. Mi-a fost frică, dar lor se pare ca le era şi mai frică, pentru s-au împrăştiat în câteva secunde imediat după ce am făcut poza.”
Artista din San Francisco s-a oferit să ţină prelegeri informale pentru tinerii care învaţă arta pictatului dar să se vorbească şi cu pictori care deja stăpânesc meseria. Ea preferă să se prezinte ca un ambasador al culturii americane.
„Pictorii şi în general artiştii au o influienţă foarte mare asupra unui popor. Ei văd alfel lucrurile, mult mai în detaliu sunt valoroşi pentru societate. Am fost la Bălţi, la Comrat, la Râbniţa. Am văzut că pictorii moldoveni tehnic sunt foarte buni. Ştiu că mulţi din ei nu vor câştiga suficienţi bani pentru a supravieţui doar din pictură, dar cred că societatea care susţine arta, susţine de fapt o societate vie.”
Margot Schulzke le-a sugerat tinerilor pictori moldoveni să colaboreze unii cu alţii, şi atunci cand au expoziţii, oricât de modeste, să le sugereze vizitatorilor să treacă şi pe la galeriile colegilor.
„În Statele Unite facem acest lucru întotdeauna. Artiştii cheltuie bani împreună pentru printarea biletelor, de exemplu. Şi atunci când cineva cumpara bilet la o galerie, li se dă şi o hartă cu adresele celorlalte galerii. Va fi dificil, dar odata ce nu-ţi stabileşti un scop, nu poţi să-l atingi. La urma urmei ar trebui să fie creeat un centru artistic aici în Moldova, şi atunci oamenii vor veni. Pentru că aici arta există.”
Am întrebat-o Margot Schulzke dacă la revenirea ei în Statele Unite va avea suficiente impresii pentru o nouă serie de picturi inspirate din Moldova de azi. A răspuns afirmativ, fără ezitare, convinsă că de data aceasta vor arăta altfel decît şi-i amintea după prima vizită. Adică oamenii nu vor arăta nici trişti, nici fericiţi, ci mai degrabă misterioşi, curioşi de ce se va întâmpla mai departe cu ţara lor.