Linkuri accesibilitate

8.10 - București: Terorismul pe agenda CSAT


CSAT-ul şi-a reiterat poziţia în sensul sprijinirii tuturor operaţiunilor americane şi NATO.






8 octombrie 2001

Actualitatea (Moderator: R.C. Cristea; reporter: Andreea Pora)

Terorismul pe agenda CSAT.

Preşedintele Ion Iliescu a convocat o şedinţă specială Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care a avut un singur subiect pe agendă: terorismul.

CSAT a prezentat informaţii în legătură cu modul cum România îşi respectă angajamentele luate faţă de NATO şi de Statele Unite dar şi referitor la măsurile luate pe plan intern pentru asigurarea securităţii. Este vorba de punerea în alarmă de cel mai înalt grad al ministerului apărării şi ministerului de interne. Aceasta alarmă este o măsură tehnică, a explicat preşedintele Iliescu, care presupune creşterea nivelului de pregătire a tuturor instituţiilor astfel încât să fie gata să acţioneze în orice moment.

Preşedintele a confirmat că s-au primit cereri de survol al spaţiului aerian, cărora li s-a dat deja curs. Preşedintele a lăsat de înţeles că este vorba în primul rând de transporturi umanitare către Afganistan. Preşedintele a refuzat să precizeze de când au început aceste zboruri dar a ţinut să asigure populaţie că nu există nici un risc. […]

CSAT-ul şi-a reiterat poziţia în sensul sprijinirii tuturor operaţiunilor americane şi NATO, preşedintele spunând că se consideră că acţiunea Statelor Unite este justificată. Nu sunt acţiuni îndreptate împotriva Afganistanului, împotriva poporului afgan, a mai declarat preşedintele Iliescu.
XS
SM
MD
LG