Moldovenii nu votează partidele care luptă pentru a crea locuri de muncă acasă, în Moldova, ci votează pentru partide care duc o politică de apropiere faţă de UE - dacă sunt interesați să muncească în UE, sau votează partide orientate spre est - dacă vor să muncească în Rusia.
Cei care muncesc în Moldova, caută să muncească uneori și în două locuri, numai ca să poată face față prețurilor tot mai mari. Chiar sora mea, în timp ce îşi face studiile la a doua facultate, reuşeşte să muncească în două locuri, ca să poată plăti chiria, să-și cumpere cărți pentru universitate şi să acopere celelalte cheltuieli.
Este adevărat că nici celor de peste hotare nu le este uşor: îmi povestea un consătean care lucrează de ani buni în Rusia la construcţii, că timp de trei luni, cît se află de obicei la muncă, trăieşte chiar pe şantierul de construcţii, împreună cu alţi moldoveni într-un vagon vechi de tren. De-i frig, de plouă, de bate vîntul, vorba lui Ion Druţă, moldovenii construiesc case de milioane, pe cînd ei înşişi locuiesc în vagoane...
Știind cît de greu se cîștigă banii peste hotare, îmi este de neînțeles uneori generozitatea cu care îi cheltuie moldovenii atunci cînd revin acasă. Probabil că se consolează cu gîndul că oricînd pot să plece înapoi să facă alți bani. Recunosc că mă prind și eu uneori la gîndul că în Moldova nu avem ce face și că doar peste hotare m-aș putea realiza din punct de vedere profesional, dar cred că această abordare este greșită.
Alecu Russo în „Cântarea României” scria că: „munca e bogăție vecinică”. Respectiv, prosperitatea în Moldova va veni doar atunci cînd moldovenii vor munci în propria lor țară. Iar aportul cetățenilor nu trebuie privit prin volumul transferurilor de bani de peste hotare, ci prin numărul orelor de muncă muncite acasă, în Republica Moldova.