„Off shore” înseamnă în engleză „dincolo”, sau „în afara țărmului” si desemneaza o foarte veche practica fiscala si comerciala, situata de multe ori la limita legalitatii: aceea de a baza anumite operatiuni financiare si comerciale in locuri aflate in afara jurisdictiei unei tari anume.
„Off shore” este de multe ori sinonim cu „paradis fiscal”, întrucât insulele, sau teritoriile off-shore ofera cel mai adesea importante facilitati fiscale, care permit firmelor ce isi bazeaza operatiunile acolo (off-shore) sa nu plateasca taxe si impozite in tara de resedinta.
Nu este neaparat nevoie ca teritoriul respectiv sa fie o insula. Astfel, Monaco sau Liechtenstein in Europa nu sint insule, insa functioneaza ca zone off-shore. Tot asa, a existat proiectul, in vremea lui Ielțîn, in Rusia, de a face din mica republica din Caucaz Inguşeția o zona off-shore în care firme rusesti si straine sa isi poata baza operatiunile. Proiectul a fost abandonat din pricina razboiului civil, nerecunoscut oficial, care se duce in regiune de aproape doua decenii.
În spațiul fost sovietic, activitatea economică oficială prin firme off-shore a fost aproape o regulă, încă de la căderea comunismului. Încă odata, pana si guvernul Rusiei, in vremea lui Ieltîn, opera prin firme off-shore, ceea ce a dus chiar la arestarea, fara precedent, la New York, in urma cu exact un deceniu, a principalului administrator al Kremlinului Pavel Borodin, pentru spalare de bani.
Cu toate ca atunci cind se vorbeste de zone off-shore, sau paradisuri fiscale, primul gind duce la Hong Kong, Macao sau Panama, chiar si unele state din cele 50 ale Statelor Unite ale Americii functioneaza precum niste paradisuri fiscale, asa cum o subliniaza in permanenta Luxemburgul cind i se cere sa-si schimbe unilateral legislatia. Pentru a reveni la cazul Rusiei si al omului care era mana dreapta a lui Ielțîn, Pavel Borodin, actualul secretar de stat al Uniunii Rusiei cu Bielorusia, actul de acuzare, in urma cu un deceniu, sublinia faptul ca banii erau aparent spălați prin foarte onorabila Bank of New York.
*
Guvernul vrea să înăsprească condiţiile faţă de companiile off-shore despre care crede că sunt folosite de afacerişti pentru preluări ostile de proprietăţi. Un anunţ în acest sens a făcut premierul Vlad Filat după ce mai mulţi acţionari europeni ai unor bănci moldoveneşti erau cât pe ce să rămână fără acţiuni, iar cei ce au încercat să le preia au utilizat firme off-shore. Filat a spus că economia moldovenească este poate printre puţinele în care activează mai multe companii înregistrate în paradisuri fiscale decât rezidente şi că ar fi necesar să se limiteze domeniile de activitate pe care să le poată desfăşura o firmă de acest gen.
Mai categoric, Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, vorbea nu demult chiar de nevoia ca off-shore -urile să fie interzise întrucât ar aduce prejudicii enorme bugetului pentru că prin intermediul lor sunt ocolite sistemele fiscal şi vamal moldoveneşti. Ministrul a invocat exemplu altor ţări care au oferit agenţilor economici un termen de la 3 la 5 ani pentru a-şi scoate fondatorii din zonele off-shore.
Analistul Roman Chircă, directorul Institutului Economie de Piaţă, se arată sceptic în legătură cu ambele propuneri. Interzicerea off-shore -urilor ar însemna ca Republica Moldova să interzică nişte entităţi legale în conformitate cu dreptul internaţional. Iar restricţionarea intrării off-shore -urilor în anumite domenii ar putea fi o soluţie irealizabilă la nivel practic. Expertul sugerează o altă cale pentru autorităţi - să oblige acţionarii dintr-o societate pe acţiuni să facă publice numele fondatorilor:
“Off-shore-urile în esenţă nu sunt o problemă. Persoanele care vor să-şi păstreze anonimatul le utilizează, dar în practica internaţională nu sunt private ca ceva rău. La noi însă ele sunt utilizate ca instrument în scheme de corupţie. În recentele atascuri raider, Off-shore fiind un instrument, problema era în justiţie, în judecător. Şi atunci judecătorul în instanţă poate fi obligat să solicite date despre fondator atunci când judecă un astfel de caz.
O soluţie ar exista şi în cazul societăţilor pe acţiuni. Să fie obligaţe să-şi facă public întreg lanţul de fondatori, nu doar companiile proprietare.”
Analistul crede puţin probabil că se va lua până la urmă vreo măsură faţă de off-shore-uri, pentru că însăşi politicienii le utilizează atunci când le este convenabil:
“De exemplu, anumiţi politicieni, dacă şi sunt remuneraţi de reprezentanţi ai mediului de afaceri, sunt remuneraţi prin companii de acest fel. Deschid companii în străinatate, nimeni nu poate verifica cine stă în spate. În plus în diferite scheme ele sunt foarte utile. De multe ori ele sunt considerate la noi investitor străin şi atunci în loc să utilizezi într-o schemă dubioasă o companie înregistrată la Camera Înregistrării de Stat, unde sunt toate datele despre fondatori, un off-shore este mult mai util.”
E chiar atât de uşor să-ţi deschizi o astfel de întreprindere?
„Cinci minute poate dura. Şi dacă înaninte erau taxe exorbitante, acum se poate cu câteva sute sau mii de euro.”
Am întrebat-o şi pe Alexandra Can, directoarea uneia dintre cele mai cunoscute fabrici de marochinărie moldoveneşti, dacă vede în off-shore -uri vreun pericol: „Niciodată nu am semnat nici un contract cu vreo companie off-shore şi nu ştiu dacă aş face-o. Mai ales după ce am auzit tot ce au păţit băncile, întreprinderile din sectorul energetic.”
Alexandra Can mai spune că, dacă ar fi în locul autorităţilor, ar crea condiţii ca oricine, dacă vrea să-şi deschidă o afacere, s-o poată face fără să plătească taxe la stat pe o perioadă de cel puţin 5 ani. Statul ar câştiga din impozitele pe venit plătite de salariaţi, iar antreprenorii n-ar avea de ce să meargă pe căi ocolitoare pentru a-şi pune pe picioare afacerea, conchide Alexandra Can.
