Grija neostoită pentru bunăstarea producătorului autohton a devenit un laitmotiv al discursurilor politicienilor moldoveni încă în zorii tranziţiei. Parada chipurilor îngrijorate, preocupate serios de condiţia producătorilor autohtoni, a devenit de-a lungul anilor copleşitoare. A excelat în această privinţă mai ales fostul premier Tarlev, care ne îndemna pe mică de ceas să cumpărăm produse autohtone. Cum însă, în ciuda îndemnurilor însufleţitoare, mulţi întreprinzători moldoveni nu reuşeau nicidecum să concureze marfa străină, în mase s-a furişat ideea că protejarea producătorului autohton e deseori un fel de găselniţă electorală.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Am vorbit, nu o dată, despre „invazia” roşiilor turceşti. Pe timp de iarnă în pieţele Chişinăului găseşti numai roşiile Turciei. Nu zic că ele nu trebuie să existe, o fi probabil mulţi doritori aici de a mînca roşii subtropicale. Nu înţeleg însă deloc de ce bravul producător autohton, susţinut energic de guvernanţi, nu poate face suficiente sere ca să putem cumpăra iernile şi roşii moldoveneşti. Care e problema? Nu sînt bani? Nu e avantajos să creşti roşii în sere? Sau poate nimeni nu vrea roşii moldoveneşti în ianuarie? Pentru mine asta a fost mereu o mare enigmă.
Sau, iată, îmi povesteşte o colegă de breaslă despre o decepţie pe care a avut-o recent: „La Metro am vrut să procur cîteva kilograme de mere şi de struguri. Dar, ca să vezi! Erau în vînzare doar mere de import, din Italia şi Olanda, mari, frumoase, ca desenate. Şi cînd mă gîndesc la cîte tone de mere se strică în curţile unor moldoveni care au livezi cu meri şi nu au unde sau cui, acum în plină toamnă, să-şi vîndă marfa. În plus, nu numai că unii patroni nu susţin producătorii autohtoni ale căror preţuri sînt mai mici, dar ne şi bagă pe gît nişte mere ticsite cu nitraţi...” Asta, deci, a fost decepţia colegei de breaslă şi cred că în mare parte ea are dreptate.
E de domeniul evidenţei faptul că aici, în Moldova agricolă, accesul producătorilor de legume şi fructe către cumpărător e de multe ori din cale afară de anevoios. Şi asta mi se pare o bizarerie. E bine, cel puţin, că maI găsim pîine coaptă în patrie. Deşi nu e exclus peste o vreme să cumpărăm şi franzele aduse de pe alte meridiane...
