Am trăit s-o auzim si pe-asta: post-jazz. Am avut mai întîii post-rock, apoi post-punk, post-rave, şi după aceea mai ştiu ce alt „post-”. Bănuiesc că toate aceste „post-“ vin de la post-modernism, care şi el le amestecă pe toate.
Ce te faci însă când afli că saxofonistul francez Franck Dadure scrie şi interpretează sunete care şterg granița dintre idm (o altă categorie suspectă – intelligent dance music), drum'n'bass, electro-dub şi …post-jazz?
Franck Dadure
Unul din albumele lansate in 2010 de Dadure se numeşte „The Fakir”, şi are exact doza de exotism a ascetului musulman sufit care a devenit cunoscut masselor largi prin intermediul Circului, pe la inceputul secolului XX.
O posibilă legatură între autoflagelarea meditativă pe un pat de cuie şi ce face Frank Dadure pe acest album ar putea porni exact de la termenul post-jazz: ce vine intotdeauna „după” are multe şanse sa fie dat uitării instantaneu, ca în cazul acelei îndeletniciri misterioase transformată în distracție de circ.
Noroc însă că Frank Dadure are umor, şi ne atrage atenția cu măiestrie că el scrie şi cântă de fapt, simplu, jazz.
