31 octombrie 2001
Ora Moldovei.
Premierul Tarlev răspunde criticilor comuniste.
Astăzi primul ministru Vasile Tarlev a răspuns unor critici adresate Cabinetului pe care îl conduce de către deputatul comunist Tcaciuc. Detalii de la Sergiu Praporşcic.
Primul ministru Vasile Tarlev a declarat astăzi la o conferinţă de presă că majoritatea parlamentară comunistă nu doreşte demiterea actualului Guvern, iar afirmaţiile apărute pe această temă în presă sunt nişte speculaţii. Declaraţia premierului survine după ce săptămâna trecută deputatul comunist Mark Tcaciuc, cunoscut drept o persoană apropiată preşedintelui Vladimir Voronin, a cerut în mod public demiterea Executivului Tarlev.
Mark Tcaciuc a acuzat Cabinetul de miniştri de sabotaj la adresa Partidului Comuniştilor şi de compromitere a imaginii acestuia. El a declarat: „Societatea trebuie să înţeleagă că actualul Guvern îi este un duşman puternic şi deştept, care nu doreşte să-şi piardă poziţiile.” Tcaciuc consideră că Guvernul Tarlev este compus din persoane fidele fostului preşedinte Petru Lucinschi, care „împreună cu acoliţii săi din Tiraspol îşi continuă trebuşoarele preferate, în detrimentul interesului naţional”.
Solicitat de noi să comenteze să comenteze aceste declaraţii, Vasile Tarlev a spus că ele reprezintă opinia personală a deputatului Tcaciuc, dar nu a majorităţii parlamentare.
Vasile Tarlev: „Aceasta este o viziune a dumnealui, care, după câte sunt informat, nu coincide cu părerea colegilor dumnealui din fracţiune. Şi ceea ce e scris acolo majoritatea absolută a argumentelor nu au nici un temei absolut. Eu regret, dar este situaţia care este, cred eu că ea va fi depăşită. Fiecare are dreptul să expună părerea lui. Eu cred că aceasta este o părere subiectivă, care n-ar trebui să pierdem timpul şi să dezinformăm sau să ocupăm spaţiul de informaţie a populaţiei Republicii Moldova la acest capitol cu opiniile unei persoane. Ar trebui să ne concentrăm de promovare a ideilor bune anume în dezvoltarea economică a ţării noastre. Eu cred că într-un timp foarte scurt dumnealui îşi va schimba părerea, poziţie şi chiar cred eu îşi va cere scuze.”
Premierul Vasile Tarlev consideră că un alt guvern nu ar fi obţinut rezultate mai bune decât cele ale Cabinetului său.
Vasile Tarlev: „Astăzi, indiferent cine nu era la Guvern, primind o moştenire în situaţia economică, mai ales la capitolul datoriilor externe, mai ales la toate acelea promisiuni care au fost făcute în adresa organismelor internaţionale şi multe altele, nu era atât de simplu. Guvernul, conducerea ţării în întregime, ceea ce sunt recunoscător şi susţinerea preşedintelui şi a Parlamentului, adoptarea legilor, adoptarea măsurilor pentru îmbunătăţirea relaţiilor şi reluarea refinanţării Republicii Moldova, care Dumneavoastră cunoaşteţi că ea nu a fost finanţată, Republica Moldova suficient în ultimii doi ani de zile cel puţin, evident că era foarte complicat de a găsi soluţii. De aceea noi nu ne ţinem de portofolii, noi vom depune toate eforturile pentru a îndeplini programa de activitate, pe care noi o considerăm că este o programă pragmatică, realistă, reieşind din situaţia reală pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu toate organismele internaţionale, pentru activitatea economică.”
Deputatul comunist Mark Tcaciuc i-a incriminat lui Vasile Tarlev faptul că a majorat preţul la energia electrică, a restricţionat importul de produse petroliere, a instituit interdicţii vizând serviciile de telefonie prin internet şi a implementat inspecţia înainte de expediţie. Aceste acţiuni au fost calificate de deputatul comunist drept nepopulare şi incorecte.
Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, Radio Europa Liberă.
*
În cadrul conferinţei de presă primul ministru a dat asigurări că va ţine seama de părerea misiunii congresului puterilor locale şi regionale din Europa privind planurile actualei administraţii de a reforma structura teritorial-administrativă a ţării, în sensul revenirii la fostul sistem de raioane din epoca sovietică. Misiunea acestei instituţii, ţinând de Consiliul Europei, şi-a exprimat ieri îngrijorarea în legătură cu proiectul respectiv. Potrivit vicepreşedintelui Congresului puterilor locale şi regionale, Claude Casagrande, urmările unei asemenea decizii vor fi catastrofale pentru Republica Moldova şi nu se vor limita doar la sancţiuni din partea Consiliului Europei, ci şi din partea Uniunii Europene.