Linkuri accesibilitate

Topul internațional al plătitorilor de şpagă


China şi Rusia pe primele două locuri, de la coadă.




A oferi cadouri, bani sau vacanţe exotice şi de lux pentru a face afaceri pare să fi devenit un model larg răspîndit pentru companiile care acţionează în afara ţărilor lor de origine. În clasamentul ţărilor celor mai mari plătitoare de mită, dat publicităţii de Transparency International, Rusia este una din ţările aflate „în top”, devansînd China, Mexicul şi India. Relatarea corespondenţilor Europei Libere este rezumată de Oana Serafim.

Clasamentul cuprinde 28 de ţări, primele sunt cele care nu dau mită deloc pentru a aface afaceri în străinătate – şi aici apar Olanda, Elevţia, Belgia, Germania şi Japonia, iar ultimele sunt cele pentru care a da mită este un lucru „firesc” si aici, pe ultima pozitie este plasată Rusia, iar imediat deasupra ei sunt China comunistă, Mexicul, Indonezia şi Emiratele Arabe Unite.

Transparency International avertizează asupra pericolelor reprezentate de această situaţie pe plan global deoarece prezenţa companiilor din aceste ţări prin mita pe care o dau şi prin tipul de afaceri corupte pe care îl reprezintă au un impact substanţial asupra societăţilor în care operează, distorsionând competiţia cinstită şi implicit economia de piaţă. Investiţiile directe, luate împreună, ale Rusiei şi Chinei în 2010 în alte părţi ale lumii au fost estimate la 120 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă de peste 5 ori mai mult decît valoarea investiţiilor făcute în exterior de Brazilia şi India, luate împreună.

Robin Hodess, directoare de cercetare la Transparency International: „Desigur că este un motiv de îngrijorare pentru că economiile acestor două ţări au crescut foarte mult, ca şi investiţiile globale făcute de ele. Puterea lor economică din afara ţării se potriveşte cu puterea lor politică în ţările în care investesc.
Brazilia este plasată pe pozitia 14-a , iar India pe a 19-cea, faţă de China şi Rusia, aflate pe poziţiile 27 şi respectiv 28.

Grupul ţărilor cu economii dezvoltate, G 20 va discuta despre politiciile anticorupţie la nivel global la reuniunea lor de la Cannes, în Franţa.

Preşedinta Transparency International, Huguette Labelle a spus că noua legislaţie în acest domeniu este menită să creeze un climat de afaceri mai onest şi ar pune bazele unei reveniri economice pe termen lung .

În ciuda faptului ca firmele ruseşti dau şpagă în lumea largă, Rusia are o legislaţie destul de dură cu companiile străine care dau mită pe teritoriul rusesc. Dar ea nu e neapărat şi respectată pentru că, spune directoarea de la Transparency International Rusia, „ nu există insule de integritate in viata publică şi de afaceri din Rusia”.

Raportul dat publicităţii miercuri de instituţia de la Berlin arată şi că nu numai că firmele plătesc mită funcţionarilor de stat, dar obiceiul a fost preluat şi de firmele particulare între ele. Ceea ce, scrie Transparency International, atrage după sine riscuri mari de credibilitate şi de reputaţie pentru companiile implicate.

Unde se dă cea mai multă mită funcţionarilor de stat pentru a se obţine contracte cît mai avantajoase? În domeniul construcţiilor - drumuri, clădiri, infrastructură. Celmai puţin se dă în agricultură.


Transparency International subliniază că afacerile corupte din domeniul constructţiilor reprezintă şi un pericol foarte mare pentru viaţa oamenilor, aşa cum s-a văzut în recente cutremure, cînd cladiri ce ar fi trebuit să reziste intemperiilor s-au dărîmat, omorînd şi oamenii din ele. Aceiaşi situaţie la poduri, căi ferate sau şosele şi tuneluri.

Un alt sector „larg deschis” corupţiei este cel energetic – aici contractele sunt extrem de mari şi aproape întotdeauna statul în care se fac aceste investiţii are un cuvînt de spus prin regulamentele pe care le impune.

Or acest sector este cel în care companii rusesti, de stat sau particulare, investesc masiv în lume. Să mai notăm că într-un alt clasament al corupţiei în sectorul de stat, Rusia se plasează pe pozitia 154 din 178 posibile, deci, cu un grad foarte mare de corupţie „de stat”.
XS
SM
MD
LG