Acum un an şi jumătate guvernul se angajase să ia măsuri suplimentare ca să-i ajute pe copiii cu părinţi plecaţi peste hotare, dar deocamdată autorităţile recunosc că încercările lor rămîn cu cîţiva paşi în urmă. Administraţia de la centru se arată nemulţumită de cum îşi exercită obligaţiile reprezentanţii puterii din teritoriu, iar aleşii locali se apară spunînd că nu au toate pîrghiile necesare. Ambele părţi însă consideră că problemele cu care se confruntă copiii lăsaţi în grija rudelor s-au înrăutăţit. O relatare de Lucia Diaconu.
Creşterea alarmantă a numărului de copii rămaşi fără grija părinţilor plecaţi peste hotare a determinat autorităţile să intervină ceva vreme în urmă cu fermitate. O comisie guvernamentală nouă, un plan naţional de măsuri şi cîte un psiholog în fiecare şcoală urmau să reducă ceea ce specialiştii numesc abandon şcolar, delincvenţă juvenilă şi cazurile de excluziune socială, noţiuni folosite tot mai des cînd e vorba de copiii ai căror părinţi sînt plecaţi.
Numai că de rezultate deocamdată nu este nimeni mulţumit. Vicepremierul pentru probleme sociale Mihai Moldovanu le-a adresat azi mai multe reproşuri vicepreşedinţilor de raioane şi şefilor direcţiilor raionale de asistenţă socială pe care i-a chemat la Chişinău pentru discuţii.
„Datele pe care le prezentaţi dvoastră la nivel local nu întotdeauna sînt veridice. Vorbim la nivel local una dar realitatea e cu totul alta. Vreau să vă spun că am fost într-o vizită la penitenciarul din Bălţi şi cînd l-am întrebat pe un copil de ce stai aici, era vorba de o omucidere, el mi-a spus: «eu n-am cu ce mă ocupa în localitate», vorbeam de excluziunea socială.
Şi îl întreb: cu tine cineva a discutat, poliţistul de sector a discutat, primarul te-a chemat vreodată la primărie să discute cu tine, consilerii locali, asistentul social, şcoala, dirigintele? Nimeni, stimaţi colegi, nimeni. Şi noi tot vorbim că avem consilii la toate nivelele. Problema copilului rămîne pe seama dvoastră. Nu mă interesează nimic. Copilul trebuie să vadă că cineva are grijă de el.”
În replică, reprezentanţii puterii locale au învinuit autorităţile centrale că nu se ocupă de constituirea unui mecanism complex care i-ar face pe părinţi mai responsabili faţă de copiii lor.
Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari: „Am pus pe umerii asistentului social, ai medicului de familie multe probleme, dar uităm de responsabilitatea părinţilor. Dacă ne limităm la aceea că avem comisiile administrative şi le punem cîte 18 lei (amendă) - asta pentru dînşii nu-i pedeapsă şi tot de la gura copilului îi iau. Adică trebuie nişte mecanisme care să sporească responsabilitatea părinţilor.”
Funcţionarii din teritoriu cer să fie găsită o modalitate prin care părinţii să fie obligaţi să numească un tutore cu acte în regulă care ar purta răspundere pentru copilul rămas acasă şi, în plus să anunţe primăria înainte de a părăsi ţara.
Cezar Gavriliuc, preşedintele Centrului de informare privind drepturile copilului, se pronunţă împotriva constrîngerilor de orice fel, mai ales că o lege despre instituirea tutelei există, dar nu este folosită.
„Mecanismul există, în acelaşi timp există o frică a părinţilor că instituirea tutelei înseamnă decăderea din drepturi părinteşti iar aici noi zicem că o singură cale există: informarea părinţilor că este spre binele copiilor şi a dvoastră ca autorităţile să ştie cu cine a rămas copilul, şi nu este dificil pentru directorul de şcoală să convoace părinţii o dată pe lună şi să le spună că e important să avem reprezentarea asta legală a copiilor.”
Activiştii mai îndeamnă autorităţile să mobilizeze resurse umane calificate care să se ocupe de problemele copiilor cu părinţii plecaţi peste hotare, atîta timp cît asistenţii sociali din ţară în mare parte nu au pregătirea cuvenită, iar psihologi există doar în licee, în pofida angajamentelor guvernului să instituie în fiecare şcoală această funcţie.
Reprezentanta Ministerului Educaţiei Eugenia Parlicov le-a spus însă funcţionarilor locali convocaţi la întrunire că statul „nu are cu ce răspunde financiar la acestei nevoi”, psihologii refuzînd să muncească în şcoli din cauza salariilor derizorii.
