Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Viața în conferință


Prima regulă: anunță că vei fi scurt și vorbește pînă nu mai rămîne un ochi deschis în sală.





Cineva care adună conferințe, seminarii și simpozioane se alege măcar cu o concluzie fermă. Lăsați să vorbească, oamenii profită de șansă pînă la capăt. Cu cît mai mare și mai simandicoasă adunarea, cu atît mai înrădăcinat năravul.

Lucrurile decurg, de regulă, în felul următor: se alege o temă cît mai largă și cît mai vagă. De pildă, „Europa legii - Europa garanțiilor”. Cu atît mai bine dacă se pune și un semn de întrebare: „Europa legii - Europa garanțiilor?” Apoi se caută un loc de desfășurare de la patru stele în sus. Sosesc cel puțin 50 de invitați și se pun la punct cinci paneluri, adică secțiuni separate, în așa fel încît nimeni să nu le poată urmări pe toate. De aici înainte, apare contribuția invitaților.

Prima regulă: anunță că vei fi scurt și vorbește pînă nu mai rămîne un ochi deschis în sală. Ingredientul esențial: nu fi natural și nu intra în dialog. Citește mult și repede, cu tone de cifre și minuimum de pauze de respirație.

Nici audiența nu e lipsită de rol. În timp ce vorbitorul vorbește ca o moară, ascultătorii scot discret minicomputere și încep să navigheze sau să exerseze ultimele noutăți în materie de jocuri. La un moment dat, cineva sesizează că vorbitorul a terminat sau a leșinat sau a plecat. Moment în care toată lumea începe să aplaude.

Moderatorul țîșnește în picioare și declară, într-un discurs scurt de maximum 10-15 minute, că întrunirea a fost un mare succes. Ca și întîlnirea anterioară, ca și întîlnirea vitoare. După care moderatorul anunță că urmează masa festivă și precizează data următoarei conferințe.
Previous Next

XS
SM
MD
LG