La 7 şi 8 decembrie 1991, preşedinţii celor trei republici slave se întâlnesc în Belarus pentru a decide soarta Uniunii Sovietice, un stat care formal mai exista. Argument că Gorbaciov încă mai deţinea controlul asupra armelor nucleare. Necesitatea adoptării unei decizii asupra acestei chestiuni a survenit după ce o săptămână mai devreme, Ucraina a organizat un referendum în cadrul căruia majoritatea ucrainenilor, inclusiv o parte însemnată a etnicilor ruşi, s-au pronunţat pentru independenţă. Iar fără Ucraina, evident, URSS nu mai putea să existe.
Asupra întâlnirii de la Belovejskaia Puşcea s-a convenit mai întâi între Preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, şi cel al Ucrainei, Leonid Kravciuk. Ulterior a fost convins să participe şi cel al Belarusului, Stanislav Şuşkevici. Locul întâlnirii a fost ales anume în cea mai mică republică slavă, dorindu-se a se sugera că relaţiile viitoare dintre fostele republicii sovietice nu se vor mai baza pe hegemonia „fratelui mai mare”, ci pe egalitate între parteneri.
Oaspeţii au ajuns în a doua jumătate a zilei de 7 decembrie 1991 la complexul de odihnă Visculi, creat în 1957 la ordinul lui Hruşciov, care a devenit locul său predilect unde îşi petrecea vacanţele. Visculi era situat pe cel mai înalt punct al rezervaţiei naturale Belovejskaia Puşcea, nu departe de oraşul Brest, la numai 8 km de frontiera poloneză.
Până la ora 11 seara a fost aşteptat şi Nursultan Nazarbaiev, preşedintele Kazahstanului, dar care nu a mai venit până la urmă, pretextând că nu are kerosină pentru avion. De fapt, se temea de reacţia lui Gorbaciov. A doua zi dimineaţă mai persista îngrijorarea că liderul formal al URSS putea să intervină, de aceea au fost deconectate toate telefoanele de la faţa locului.
A urmat semnarea unui document potrivit căruia se consemna decesul Uniunii Sovietice şi crearea Comunităţii Statelor Independente. În legătură cu aceasta s-a răspândit versiunea că sfârşitul URSS a fost declarat de trei oameni în stare de ebrietate. În realitate, foşti administratori ai complexului Visculi au relatat ulterior că s-a sărbătorit simbolic cu votcă abia după semnare. Mărturiile respective sunt cu atât mai relevante şi credibile cu cât acestea au fost formulate de persoane care regretă destrămarea URSS şi care au dezaprobat ceea ce au făcut liderii celor trei republici slave.
După ce evenimentul s-a consumat, Elţîn şi ministrul său de externe, Andrei Kozârev, i-au telefonat preşedintelui american George Bush, înştiinţându-l despre sfârşitul statului totalitar sovietic şi crearea unei noi structuri bazate de dreptul internaţional. Primul din anturajul lui Gorbaciov care a aflat de cele întâmplate a fost mareşalul Şapoşnikov, ministru al apărării URSS. Ulterior, în aceiaşi zi, pe 8 decembrie 1991, preşedintele belorus Şuşkevici l-a contactat direct pe Gorbaciov, apoi pe Nazarbaiev, informându-i de semnarea actului de desfiinţare a URSS şi de creare a CSI.
Noua structură interstatală urma să aibă capitala la Minsk, dar fără funcţia de preşedinte. Câteva zile mai târziu, Gorbaciov se va resemna cu decesul URSS, dar va propune ca CSI să aibă şi un preşedinte. Probabil se vedea cea mai bună candidatură. Se pare însă că Gorbaciov nu înţelegea încă pe deplin una din motivaţiile celor trei semnatari de la Belovejskaia Puşcea, anume cea de a scăpa o dată de el.
