Un editorial publicat ieri într-un ziar iranian apropiat puterii islamice se întreba de ce autorităţile nu s-au gîndit mai de mult, ca răspuns la extinderea sancţiunilor internaţionale împotriva regimului de la Teheran, să închidă strîmtoarea Hormuz, locul prin care peste 30% din petrolul lumii transportat pe mare trece? Există argumente legale pentru regimul iranian să ia o astfel de măsură şi dacă ea va fi totuşi luată cu ce efecte pe termen lung si scurt pentru regiune şi pentru lume, au căutat să afle corespondenţii Europei Libere vorbind cu mai mulţi experţi internaţionali. Un rezumat de la Oana Serafim.
Editorialul din cotidianul Keyhan a fost publicat la o zi după ce parlamentarii iranieni au discutat organizarea unor exerciţii militare în apropierea stîmtorii, iar un deputat afirma că „dacă lumea (prin impunerea de sancţiuni) vrea să facă regiunea mai puţin sigură, atunci noi vom face lumea întreagă mai puţin sigură”…
Strîmtoarea Hormuz este situată in partea de sud est a Golfului Persic şi este mărginită la est de Iran, iar la sud de Oman si Emiratele Arabe Unite, iar la apus de Arabia Saudită. Este punctul principal de transport naval pentru petrolul regiunii.
Julian Lindley French, profesor la Academia Militară Regală din Olanda spune că intenţiile regimului de la Teheran sunt clare:
„Dacă ameninţarea se materializează şi se interzice accesul prin strîmtoarea Hormuz atunci Iranul se va afla in confruntare directă cu Occidentul şi cu mai multe puteri regionale.”
15 milioane de şi jumătate de barili de petrol tranzitează strîmtoarea, adică peste 17% din întregul petrol consumat în lume. O întrerupere a tranzitului va avea consecinţe extrem de grave pentru economiile globale, care se află deja într-o stare de criză.
Theodore Karasik de la un institut de cercetări din Dubai crede că dacă regimul din Iran trece la fapte şi pune în aplicare aceasta ameninţare, situaţia va fi extrem de gravă:
„Consecinţa va fi că transportul naval internaţional şi mai ales cel cu petrol va fi aproape blocat , ceea ce va însemna o presiune imensă asupra economiilor lumii. Preţul la petrol va ajunge la valori astronomice, poate că la 250 de dolari barilul.”
Explicaţia guvernului de la Teheran este că acesta ar fi cel mai potrivit răspuns faţă de sancţiunile economice americane şi britanice legate de refuzul Iranului de a permite inspecţiile internaţionale la facilităţile sale nucleare, despre care occidentul crede că au şi o importantă dimensiune militară. O supoziţie respinsă de Teheran.
O astfel de măsură nu ar fi însă legală internaţional, deoarece o convenţie a Naţiunilor Unite din 1982 privind legea mărilor spune că tranzitarea unei strîmtori este garantată tuturor ţărilor. Nici Iranul si nici Statele Unite nu sunt însă semnatare ale acestei convenţii, dar ea este, in general respectată de secole, spune profesorul de drept internaţional James Kraska de la Centrul pentru Studii navale americane.
Dar dacă ameninţarea regimului islamic va fi pusă în practică, va avea Teheranul capacitatea militară de a impune această blocadă?
Michael Eisenstadt de la Institutul pentru politica din Orientul Mijlociu, un centru de cercetări de la Washington, crede că regimul de la Teheran pregăteşte de mult o astfel de blocadă şi că are această capacitate militară, dar pentru nu mai multe de cîteva zile:
„Pînă la urmă, chiar dacă iranienii au vorbit de mult timp despre închiderea strîmtorii Hormuz, probabil că au posibilitatea să menţină blocada numai cîteva zile. Si odată ce marina americană se va implica pentru a permite libertatea tranzitării strîmtorii, cred că e limpede care va fi rezultatul… distrugerea marinei iraniene si redeschiderea strîmtorii”, spune expertul Michael Eisenstadt de la Institutul pentru politica Orientului Mijlociu de la Washington.
În aceste condiţii ameninţarea ar putea rămîne doar o ameninţare.
