Zilele acestea, lumea teatrală dezbate la Chişinău noul mod de finanţare a teatrelor. Ministerul Culturii vrea ca teatrele să fie subvenţionate pe alte criterii. Vechea formulă nu este agreată nici de teatre, pentru ca le-ar prelungi şi mai mult agonia. Cum este văzut viitorul acestor instituţii de către guvern şi de directorii de teatre? O relatare de Lucia Diaconu.
Felul în care sînt finanţate acum teatrele descurajează competiţia, prin urmare trebuie înlocuit. La această concluzie a ajuns Ministerul Culturii pornind de la premiza că atunci cînd toate teatrele primesc subvenţii de la stat în proporţii egale, ele se lasă pe tânjală şi nu sînt motivate să obţină performanţe.
În principal, guvernul are în vedere două alternative, a declarat postului nostru de radio ministrul culturii Boris Focşa: „Fiecare teatru să vină cu producţie foarte bună, să intereseze spectatorul şi ca spectatorul să procure bilete la aceste spectacole. Dar ne-am gîndit că este imposibilă această trecere la economia de piaţă, din moment ce publicul nu-şi poate achita tichetul la justul lui preţ, la preţul de cost. Şi atuncea, în dependenţă de cîte bilete un teatru vinde statul plăteşte acest decalaj, această diferenţă o plăteşte statul.”
În afară de subvenţionarea spectatorului, aşa cum este numită această practică în alte ţări, ministerul mai propune finanţarea teatrelor pe proiect. La modul practic, asta ar însemna că vor putea pretinde la finanţare din partea statului şi teatrele private, fără ca statul să-şi asume şi alte obligaţii faţă de aceste instituţii în afară de faptul că le va subvenţiona anumite proiecte.
Directorii de teatru par să agreeze aceste propuneri dar spun că vor să vadă cifre concrete. Iată ce ne-a spus Titus Jucov, directorul teatrului „Licurici": „Există regulamentul normativelor care stă la baza subvenţionării. Aceste normative sînt învechite! Pentru montarea unui spectacol la teatrul cu păpuşi sînt preconizate 30 000 de lei. Eu nu-mi închipui un spectacol pentru copii, la teatrul de păpuşi, fără muzică. La fiecare spectacol eu comand muzica unui compozitor. Păi, numai imprimarea muzicii, onorariul compozitorului mă costă undeva la 15 000 de lei.”
În cazul în care se va decide să se treacă la subvenţionarea spectatorului, pe managerii instituţiilor îi interesează a cîta parte din bilet o va putea acoperi statul.
Dacă însă balanţa va fi înclinată de finanţarea proiectelor, intenţiile bune ale ministerului ar putea să eşueze, susţine Sandu Grecu, directorul teatrului „Satiricus", care spune că ar exista nişte riscuri dacă toate teatrele ar trece la acest mecanism.
„Ne adunăm trei-patru-cinci-şase-şapte oameni, găsim un regizor, găsim un dramaturg, montăm un spectacol, găsim o sală, o arendăm, jucăm trei-patru-cinci zile spectacolul şi mai mult nu se joacă. În cazul acesta profesia de actor va dispărea. Şi aceasta noi avem chiar în ţările europene avansate, unde teatrele aproape că sînt semiprofesioniste. Stau cu două-trei teatre de importanţă naţională finanţate de stat şi în rest sînt doar nişte teatre de amatori.”
Directorul teatrului „Satiricus" este de părere că ar putea reanima teatrul moldovenesc doar coexistenţa celor două forme: „Un teatru experiment, un teatru de proiect care are mai puţine obligaţii faţă de spectatori, este mai degajat, mai liber în a promova noile forme de teatru, ori un teatru de repertoriu este mai conservator, dar totodată mai necesar pentru spectatori. Deoarece el are alte scopuri şi anume educarea spectatorului, schimbarea nivelului de cultură.”
Actele normative în vigoare prevăd ca statul să finanţeze în proporţie de pînă la 80 la sută necesităţile teatrelor cu statut naţional şi pînă la 60 de procente din cheltuielile celorlalte instituţii. Numai că pînă acum Ministerul Finanţelor din toate guvernele niciodată nu a avut suficienţi bani ca să acopere la modul practic finanţările promise.
