Linkuri accesibilitate

Aureliu BUSUIOC, În căutarea pierderii de timp


O vitalitate creatoare ieșită din comun...



La cei 83 de ani ai săi, Aureliu Busuioc se mai află În căutarea pierderii de timp, Prut Internaţional, 2011, semn al unei vitalităţi creatoare ieşite din comun: patru romane în mai puţin de două decenii, cărora li se adaugă volume de nuvele & versuri, pentru adulţi şi copii, nu-i puţin lucru – vorba lui Kavafis. (Între paranteze fie spus, nici acest ultim op nu-i „de final” de carieră, Bătrânul Poet lucrând la un nou roman – unul de dragoste, cum îi stă bine autorului lui Singur în faţa dragostei…)

Un jurnal cubanez, început în 27.01.1983, revăzut cap-coadă în 1997 şi dat la tipar abia acum (după o haltă intermediară în revista Contrafort), ş.a. texte risipite cu dărnicie prin Vatra, România literară, Timpul, unele datate, altele nu, fac casă bună între coperţile recentei cărţi de vizită nici nu a autorului călător peste mări şi ţări, cât a primului deceniu de mileniu 3 românesc. De aceea nu voi cita din notele de călătorie ce dau titlul volumului – cât e să citiţi 50 de pagini?! –, ci mă voi opri asupra ş.a.-ltor texte.

Acestea pot fi grupate în mai multe categorii: evocări ale vremurilor/persoanelor demult trecute (Şcoala de altădată; Lărgirea infernului); reacţii (dure!) la zi (absoluta majoritate a tabletelor); variaţii pe teme de cultură şi limbă (Mirsi, ne nada!; Graiul neamului; Despre limbaj), la care se adaugă un interviu acordat Sorinei Ştefărţă pentru Timpul, din care citez: „Cred că în fiecare scriitor trebuie să trăiască un copil. Cartea (…) nu răspunde, ea întreabă şi te ajută să afli singur răspunsurile corecte. Dar, ale tale. Răspunsuri gata întotdeauna au numai politicienii şi poliţiştii. (…) Fireşte, e vorba de cartea scrisă cinstit”.

Dintre toate, paginile memorialistice – în special cele consacrate deportării şvabilor din Banat, în februarie 1946, printre aceştia aflându-se şi fata de care era îndrăgostit tânărul refugiat basarabean – mi se par cele mai sfâşietoare, demne de pana Hertei Muller. Aşa ceva nu se uită: „Apoi, i-am văzut (…) urcând în vagonul de vite. Îi urmăream de la triajul gării, înconjurat de sârmă ghimpată, ca să împiedice rudele rămase să-şi ia rămas-bun. Mulţi – pentru totdeauna… Infernul, odată cu imperiul, începea să se lărgească”. Nu tăcea, memorie!
26 dec. ’11

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG