E sănătos ca finalul anului să te prindă în apropiere de casă sau măcar cu un acoperiş solid deasupra capului. Nu ştii ce mai aruncă românul în stradă din entuziasm şi nici ce calibru au artificiile cu care încearcă să împuşte vechiul an. Pentru cei care au străbătut străzile la miezul nopţii dintre ani aceasta a fost o experienţă pe care nu mai doresc s-o repete.
Acum mai mult ca oricând. Pentru că, pe timp de criză, în pragul unui an apocaliptic de pe urma căruia profeţii şi cassandrele au făcut deja bani buni, e posibil ca sfârşitul zilelor să fie o experienţă traumatizantă. Deja se anunţă aşa. Ministrul de finanţe a declarat cu seninătate că anul viitor preţurile vor exploda. În primul rând, pentru că va creşte acciza la motorină. O creştere automată, pentru a alinia preţul motorinei la cel de pe piaţa internaţională. Să nu mai punem la socoteală posibilitatea ca Iranul să blocheze transportul de petrol prin strâmtoarea Ormuz ceea ce ar duce la o nouă creştere substanţială a preţului petrolului.
De asemeni, ne spune premiantul revistei the Banker, ar fi posibil ca românii să suporte în 2012 şi o majorare substanţială a impozitelor şi taxelor locale întrucât bugetul, bucătărit în laboratoarele de la finanţe, nu poate împiedica falimentul instituţiilor publice locale către jumătatea anului viitor. Oricum, după cum arată bugetul pe 2012, este posibil ca premiul luat de ministrul finanţelor să fi fost la categoria „bancomat de partid”, aparatul care, odată umplut cu fonduri europene sau de la FMI, varsă banii în buzunarului celor care-i ştiu parola.
Aşa se explică de ce au crescut fondurile bugetare pentru ca ienicerii lui Băsescu din serviciile secrete să ne asculte telefoanele şi să ne arhiveze corespondenţa şi cum de ministerele transporturilor şi dezvoltării conduse de favoritele lui Traian Băsescu primesc bani în plus faţă de 2011 cât n-au sperat să primească nicicând sănătatea şi educaţia. Foamea de asfalt şi interceptări telefonice devine patologică în preajma alegerilor. De asemenea, pentru că simt deja că sabia alegerilor le scrijeleşte creştetul capului, membrii partidelor la guvernare au aprobat rectificări bugetare şi alocări preferenţiale din fondul aflat la dispoziţia primului-ministru plătind al treisprezecelea salariu multor companii de stat, de altminteri cu imense datorii cronice acumulate în ani de slugăreală în grajdurile puterii şi pentru clienţii de partid.
Alţi demnitari rătăciţi strategic de partid pe ecranele televizoarelor se folosesc de pauza dintre sarmale şi friptură pentru a ne lua ochii cu alte petarde şi jocuri de artificii: de la ei aflăm că vor creşte taxele pentru carne şi cereale, dar asta nu înseamnă că preţurile la raft vor creşte mult. Doar puterea de cumpărare va scădea. De altfel, în ciuda majorărilor de preţ, nu se prevăd şi indexări salariale sau rectificări de pensii pentru ca şi românii fără carnet de partid să poată suporta criza. De, cine ar mai plăti petardele dacă toţi ar avea dreptul să le folosească?
Sociologii, la rândul lor, putere absolută în stat care şi-a făcut nu odată calul senator ba chiar şi preşedinte, ar putea stabili, în funcţie de durata cataclismului, de intensitatea sonoră şi de diversitatea universului pirotehnic de pe cerul patriei, dacă şi de ce anul care a trecut trebuie împuşcat. Pentru că nu vor ca fumurile sărbătorii de pe stradă să le otrăvească şampania şi să le ia minţile, sociologii preferă la final de an munca de birou, din spatele termopanelor. Nu degeaba organizează televiziunile şi publicaţiile, câte or mai fi rămas, la final de an, propriile focuri de artificii, iar parte din torţele ceremoniei sunt furnizate de instituţiile de sondare a opiniei publice. Prin urmare, deşi protejaţi de acoperişul casei, românilor tot li se poate deversa ceva în plină figură pe canalele de televiziune.
Vorbele şi activitatea politicienilor sunt, în aceste zile, mai inutile ca oricând. După alegeri rareori mai e nevoie de ei. Sondajele de opinie lucrează pentru ei. Efectuate în condiţii misterioase, pe eşantioane sociale morganatice care acoperă zice-se toate zonele sociale şi economice, cu întrebări insidioase care obligă la răspunsuri stereotipe şi cu marje de eroare cât pragul electoral, sondajele ne dau rezultate pe măsura sumelor cu care au fost plătite.
Aşa se face că un sondaj publicat zilele trecute stabilea că opoziţia e în picaj liber, dar şi că partidul lui Emil Boc a scăpat din tunelul oranj al istoriei. S-ar putea, se zice, ca Partidul democrat liberal nu doar să depăşească pragul electoral al toberonului unde-l aruncaseră alegătorii în sondajele din vară, ci şi să fie un arbitru al viitorului parlament, câştigând câteva procente substanţiale, în ciuda boacănelor, incompetenţei şi corupţiei pe care o patronează la vedere. Vis frumos al unei nopţi de iarnă. Chiar dacă nu se plasează printre favoriţii concursurilor de frumuseţe politică, ei continuă să domine culisele şi subsolurile listelor. O specialitate la care se pricep.
Un alt sondaj, însă, vine să răstoarne aceste informaţii. Nu, de fapt opoziţia şi-ar fi consolidat electoratul şi ar fi câştigat ceva şi de la fantomele politice îngropate sub pragul electoral. Iar la capitolul popularitate cei doi lideri ai opoziţiei par, în propriile sondaje, condamnaţi la succes şi victorie, indiferent de prostiile pe care le spun sau le fac tot mai des. Cu toţii îşi umflă pieptul, gata să plesnească de atât mulţumire de sine, dornici să arate cât sunt de mari, mai mari decât boul văzut la marginea lacului. Indiferent cât sunt de credibile şi profesioniste sondajele, ele ajung în gura presei, că d-aia trăim în mediacratură, să ne lăsăm creierii spălaţi şi uscaţi de razele televizoarelor.
La 65 de ani de la abolirea monarhiei şi proclamarea, cu multe petarde, împuşcături şi jocuri de artificii, a republicii nu ştim ce şi nici unde suntem. Nici măcar încotro mergem nu ştim. Ştim doar că direcţia e greşită. Ţară cu mulţi preşedinţi, regi, împăraţi, miliardari de carton şi interlopi cu relaţii, românii sunt conduşi, în mare măsură, prin sondaje, talk-show-uri şi zvonuri, lăsând România pe mâinile sigure ale şmecherilor de partid şi de stat, nu întâmplător în mare parte membri ai fostei securităţi şi nomenclaturi comuniste. Astfel că, în noaptea dintre ani, prin fumul gros de pe străzi, nu mai ştim cu cine se împuşcă românul. Lichidează anul care a trecut ori se apără de anul care vine?