Linkuri accesibilitate

Tenis despre fotbal


Novak Djokovic și Rafael Nadal au jucat 6 ore de tenis extrem în finala open-ului australian de tenis de la Melbourne.


Finala open-ului australian de tenis de la Melbourne a stabilit ceva important, nu doar un record de durată. Novak Djokovic și Rafael Nadal au jucat 6 ore de tenis extrem, în cea mai lungă finală de turneu de mare șlem înregistrată vreodată. Recordul e remarcabil dar nu schimbă cu adevărat ce știm și ce credem despre sport. Adevărata consecință a acestei finale istorice vine din calitatea ieșită din comun a jocului, mai bine zis a felului de a face sport de la un capăt la altul al celor șase ore de tenis.

Mulți se vor grăbi să spună că Djokovic și Nadal au făcut ce fac de obicei, doar că, de data asta, au dublat durata de joc. Poate, deși impresia de apogeu în jocul fiecăruia din cei doi e greu de șters. Dincolo de asta, Djokovic și Nadal au transformat tenisul într-o ocupație extrem de grea și au dat certituidinea că sînt doi profesioniști care se bat pentru ceva mult mai important decît un trofeu: pentru ceea ce numim cu un cuvînt tocit performanță.

Altfel spus, pentru ceva care schimbă prezentul, aduce ceva nou, e mai mult fără să fie același lucru și vine din dorința de a atinge un nivel necunoscut mai înainte. Această dorință aparent irațională e singurul lucru care dă sens sportului, fie că e vorba de oameni care urcă munți, de gimnaști, de baschetbaliști sau de alergători.

Dar fotbaliștii? – vine inmediat întrebarea unei lumi înebunite după acest joc adorat global. În avest punct, demonstrația de 6 ore a lui Djokovic și nadal e tranșantă. În mod implicit dar clar, calvarul prin care au trecut cei doi tenismeni spune ceva foarte critic despre indolența și răsfățurile luxooase ale fotbalului. Nivelul extrem al finalei de la Melbourne de prea multă vreme străin fotbalului care și-a obișnuit publicul cu un standard oarecare. Asta, deși fotbal se joacă mult mai mult. În al doilea rînd, răsplata pentru uin meci ca finala de la Melbourne și pentru jucători ca Djokovic sau Nadal devine irelevantă.

Tenisul e un sport extrem de bine plătit dar un meci ca finala de la Melbourne scoate problema din discuție. Doi oameni care ajung la limita fizică și nervoasă ating, într-un fel, o zonă în care banii nu mai contează. În același timp, problema banilor plătiți în fotbal nu e niciodată scutită de indignare și crește de la o zi la alta. Fotbalul plătește în mod tot mai frecvent prezența, notorietatea și imaginea, fără a mai acoperi calitatea. Existăm în continuare, destui fotbaliști remarcabili și chiar cîteva echipe superioare dar meciurile de mare nivel sînt rare. Finalele de mari turnee nu mai promit nimic și se încheie prea des numai cu consecințe statistice.

Atitudinea față de joc e un alt contrast total. Djokovic și Nadal s-au respectat cu aceași intensitate cu care au căutat să își bată adversarul. Jucătorul tipic de fotbal nu respectă decît dreptul de a se declara fie vedetă, fie victimă a arbitrilor. Simulările au devenit parte din jocul de fotbal iar un fotbalist care nu știe să folosească șansa de a înșela e, îndeobște, socotit un deficitar.
Paralelismul e mult mai bogat dar nu pune nicăieri fotbalul în avantaj. Numai simpatia necondiționată a publicului e un argument zdrobitor, deși fidelitatea a încetat să mai facă vreun bine jocului de fotbal.
XS
SM
MD
LG