Mă uitam deunăzi cum comuniştii din Consiliul Municipal Chişinău îi făceau cu ou şi cu oţet pe cei doi colegi de-ai lor care s-au desprins de PCRM şi au trecut în altă tabără. Cei doi erau numiţi trădători, consideraţi nişte indivizi mărunţi, puşi pe căpătuială. Deşi comuniştii au spus că nu sînt indignaţi, ci mai degrabă decepţionaţi de fuga colegilor, tonul cu care vorbeau trăda o supărare mare.
Aici aş face o precizare. Cei doi transfugi nu au săvîrşit o faptă nemaipomenită. Anterior, şi alţi comunişti s-au lepădat de tutela partidului condus de Vladimir Voronin. De la ei, de la comunişti, s-a desprins Igor Dodon, tot de la comunişti au fugit Victor Stepaniuc şi Vladimir Ţurcan. Şi chiar actualul preşedinte interimar Marian Lupu a făcut parte cîndva din elita comunistă. Şi au mai existat mulţi alţi comunişti care, la un moment dat, au decis să părăsească ambarcaţiunea PCRM-istă.
Mai departe aş remarca încă un amănunt. Îmi amintesc că, după cîteva asemenea plecări zgomotoase, liderul comunist Voronin zicea cu multă convingere că partidul lui nu va avea de suferit, că partidul se curăţă de oamenii întîmplători, ipocriţi. Plecarea aşa-numiţilor trădători din partid era văzută ca o întărire a partidului. Şi, într-adevăr, e mai bine să rămînă în echipă tovarăşii de nădejde, nu?
Nu înţeleg însă de ce acum plecarea celor doi consilieri din PCRM nu e văzută ca o întărire şi curăţare ale partidului. Păi, dacă cei doi sînt trădători, dacă sînt dubioşi, de ce nu se bucură comuniştii că au scăpat de balastul ăsta? Era oare mai bine dacă indivizii dubioşi rămîneau în PCRM? Sau pentru comunişti nu mai contează decît mărimea fracţiunii? Mie mi se pare că Valentin Todercan şi ceilalţi comunişti ar trebui să-şi frece mîinile de bucurie că au scăpat de cei care nu au convingeri ferme comuniste.
În definitiv, comuniştii înşişi sînt vinovaţi de faptul că partidul le este abandonat. Anume cei pe care i-au aciuat, pe care i-au propulsat în funcţii, îi abandonează ulterior cu lejeritate. Păi, de ce nu îşi selectează comuniştii cadrele mai riguros? Sau de dragul proporţiilor partidului calitatea e sacrificată?
În fond, comuniştii nu sînt nici primul, nici ultimul partid părăsit de traseişti. Aici traseismul e un fel de trăsătură distinctă a politicii. Iar grav cu adevărat e faptul că toate aceste regrupări partinice nu au nici un impact asupra stării de fapt a ţării. Rămînem la fel de săraci şi corupţi, oriunde ar pleca traseiştii.
