Linkuri accesibilitate

Va dispare radioul în era internetului?


Vladimir Beşleagă
Vladimir Beşleagă

De Ziua Mondială a Radioului, scriitorul Vladimir Beşleagă: „Radioul are rolul lui. Pentru că rar cine poate purta un televizor cu dînsul...”


Vladimir Beşleagă: „Prin radio aflam în perioada totalitarismului noutăţile, ceea ce se întîmplă în Uniunea Sovietică. Singura sursă de informaţie obiectivă era şi BBC-ul desigur, dar Europa Liberă emitea în română foarte intens. Pentru asta, urma să ai un aparat de radio. Afară de asta, satele nu erau electrificate. Aparatele de radio funcţionau cu baterii. Deci era foarte rar cine avea. La mine în sat a fost un caz cînd însuşi preşedintele sovietului sătesc avea aparat de radio. Feciorul lui avea un prieten care-i colegul meu de generaţie şi care avea relaţii cu el. Şi ei l-au chemat pe acest amic al meu că nu ştiu ce nu funcţiona acolo. El a găsit, a reparat şi imediat atunci s-a transmis vestea că a decedat tiranul Stalin, în 1953, în martie. Deci aşa ajungeau veştile. Nu numai asta, şi alte veşti.”

Europa Liberă: Acuma, există părerea că radioul este pe cale să piardă competiţia cu televiziunea şi cu internetul.

Vladimir Beşleagă: „Radioul, ca atare, are rolul lui. Pentru că n-ai să porţi sau rar cine poate purta un televizor cu dînsul în maşină sau nu ştiu ce... Radioul este altceva. Radioul pătrunde peste tot. De fapt, în perioada sovietică era radioficată toată republica. În fiecare casă se transmitea.”

Europa Liberă: Dar acuma sînt telefoane cu internet şi atunci rămîne radioul actual?

Vladimir Beşleagă: „Da, rămîne actual. Internetul are o gamă largă, poftim! Poţi să te duci la orice, dar asta depinde de posibilităţi.”

Europa Liberă: Dvoastră ascultaţi emisiunea radio sau accesaţi pagina de internet (a postului de radio)?

Vladimir Beşleagă: „Nu-nu. Eu ascult la aparat de radio. Eu am un aparat de radio pe care îl ţin, dacă ai să mă crezi, în pat la mine. Stă lîngă mine, aşa, şi noi dormim împreună. De la o vreme eu nu mai stau la televizor, nu-l mai deschid. Nu că m-am plictisit, dar nu ştiu ce parcă este străin, parcă este ceva dincolo de firesc, este prea mult show, prea mult artificial. Radioul mi se pare mai accesibil, mai uman, mai aproape. Pe de altă parte, aceste emisiuni-show televizate sînt foarte extinse. Ele iau mult timp, pe cînd radioul în jumătate de oră îţi oferă informaţie foarte-foarte concentrată. Deci asta este, că nu-ţi răpeşte timp. Şi ţi-o dă aşa cum este în ziaristica mondială, în ziaristica modernă – nu se fac cearşafuri întregi de texte, dar se dă o informaţie concisă. După aceea tu poţi s-o asimilezi, s-o interpretezi etc., dar îţi dă exact esenţa. Ăsta este specificul radioului faţă de televiziune. În ritmul nostru al vieţii accelerate, radioul este cel mai eficient.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG