Aşadar, la Berlinală a avut loc şi premiera noului film al regizorului român, Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”. O coproducţie româno-olandeză care a rulat în secţiunea „Forum“.
Deja în filmul său de scurt metraj, „Lampa cu căciulă”, premiat în anul 2006 la Festivalul Filmului est-european din Cottbus (Germania), se putea observa interesul regizorului pentru detalii, la prima vedere nesemnificative, ale cotidianului şi pentru dramele unor personaje mărunte. În următorul său film, „Cea mai fericită fată din lume”, prezentat la Festivalul din Berlin în urmă cu trei ani (tot în cadrul secţiunii „Forum”), Jude şi-a reiterat acest interes, conferind filmului său o nuanţă aproape impercetibilă de critică socială. Ţinta principală a criticii sale era clasa oligarhilor cinici, care trece şi peste cadavre fără a clipi. Simpatia regizorului este faţă de victimă: o fată obligată să joace într-un clip publicitar pentru a ajunge în posesia unei maşini cîştigate.
Dacă în „Cea mai fericită fată din lume” se mai putea observa un exces de vulgarităţi verbale, care n-aveau nicio funcţie artistică, în noul său film limbajul cotidian se menţine în limitele normalităţii. În cele două filme menţionate, Radu Jude şi-a construit naraţiunea fără a face abstracţie de realitatea socială din România de astăzi, însă în „Toată lumea din familia noastră” se concentrează exclusiv asupra povestirii ca atare, ignorînd intenţionat cotidianul.
Filmul tematizează ruptura unei relaţii de familie, drama unui cuplu divorţat şi repercusiunile asupra copilului celor doi. O temă veche cît lumea, abordată însă de Radu Jude din perspectiva unicităţii dramei celor implicaţi. Soţul (interpretat de Şerban Pavlu) se zbate pentru a-şi recupera soţia (Mihaela Sîrbu) care l-a părăsit şi trăieşte în acelaşi apartament cu noul ei prieten, cu fiica (jucată excelent de micuţa Sofia Nicolaescu) şi cu mama ei. O excursie de week-end la mare, programată împreună cu fiica, se transformă într-un eşec total pentru soţul care nu se poate stăpîni. Tensiunea care domină de la bun început acţiunea explodează într-o agresivitate elementară îndreptată contra soţiei şi ibovnicului ei.
Victima principală a neînţelegerilor între cei doi soţi este fiica lor care încă nu poate să înţeleagă întreaga dimensiune a conflictului. Filmul nu are vreun mesaj didactic, deşi compasiunea lui Radu Jude se îndreaptă, în mod vizibil, spre fetiţa prinsă într-o dilemă de loialitate faţă de părinţii ei pe care îi iubeşte.
Actorii din acest film, pe alocuri, sunt mai buni decît scenariul propriu zis. Unele dialoguri par a fi improvizate, mizînd pe efecte comice de moment. Ultimul film al lui Radu Jude nu este o capodoperă, dar confirmă vitalitatea cinematografiei din România. Pe de altă parte, filmul marchează şi depăşirea neo-realismului post-comunist, de tip românesc, fără să ofere ceva nou din punct de vedere artistic.
