Linkuri accesibilitate

„Săptămîna Sunetului” - Sunet, muzică, societate, politică


Jacques Attali la „Săptămîna Sunetului”
Jacques Attali la „Săptămîna Sunetului”

Jacques Attali: „Muzica ne-a introdus în era rețelelor, la sfîrșitul apartenenței teritoriale”.


La sfîrșitul anilor 1920, cînd radioul era la începuturile sale, un dirijor german, Hermann Scherchen, cu vocație de pionier în arta sunetului, atrăgea primul atenția asupra naturii speciale a sunetului și a muzicii atunci cînd sînt redate prin mijloace tehnice. Celor care visau de atunci ca sunetul radiodifuzat să se apropie de perfecțiunea sălii de concert, Scherchen, conștient cît de relativă era frumusețea sonorității căutate, le opunea un alt îndemn, obiectivul: „totul trebuie făcut audibil” (Alles hörbar machen).

Dirijorul Hermann Scherchen vorbind despre știința sunetelor
Dirijorul Hermann Scherchen vorbind despre știința sunetelor
Hermann Scherchen avea să întreprindă cercetările dorite în natura și efectele sunetului abia din 1954, cînd și-a construit un studio experimental la Gravesano, în partea italiană a Elveției, unde avea să invite în fiecare an circa 20 de specialiști, cercetători în electro-acustică, tehnicieni, muzicieni din întreaga Europă. Comunicările acestor „congrese” ad-hoc aveau să apară într-o publicație periodică, Gravesaner Blätter, ce purta motto-ul: „probleme la frontiera dintre artă, electrotehnică și știința sunetului”.

Scherchen, merită amintit, atrăgea atenția în anii ’50 că „discul, radioul, cinematograful și televiziunea oferă o sinteză nouă” și era mîndru să declare că Gravesano „este o creație total independentă, [... fără] nici o restricție pe motiv de națiune de rasă sau de religie.” „Gravesano este un proiect în întregime privat, care nu se pretează nici unei propagande.”

Puțini și-ar fi închipuit că investigațiile lui Hermann Scherchen, dispărut în 1966, vor fi reluate peste decenii, într-o formă mult mai sofisticată, prin intermediul unei „Asociații a Săptămînii Sunetului”. Fondată de un inginer în acustică și tehnică a înregistrării, Christian Hugonnet, unind în sînul ei muzicieni, ingineri de sunet, acusticieni, doctori, specialiști „ce doresc sensibilizarea publicului față de importanța mediului sonor în viața fiecăruia și a colectivității”, Asociația organizează anual, în luna ianuarie, din 2004, o săptămînă de manifestări pe problematica sunetului din perspective pluridimensionale: culturale, medicale, industriale, pedagogice și economice. Manifestările au loc în diverse centre universitare, ultima ediție, cea de a noua, încheiată la 29 ianuarie, desfășurîndu-se concomitent, cu acces liber și gratuit, la Paris, Bruxelles, Geneva și Montreal.

Anul acesta, personalitatea dominantă a manifestărilor a fost economistul francez Jacques Attali, un meloman convins și de mare cultură, dirijor chiar în timpul său liber. Intervievat de cotidianul elvețian „Le Temps” asupra motivelor implicării sale, Attali răspundea atrăgînd atenția că „în societate muzica ocupă un loc central. Această Săptămînă oferă posibilitatea de a regîndi relația noastră cu ambiența sonoră și de a ne pune întrebări asupra rolului sunetului în lumea noastră. [...] Sunetul este un zgomot care are sens. Sunetul și muzica formează ordinea pe care omul o conferă zgomotului. Dintotdeuna, muzica este metafora pentru repunerea în ordine a violenței. [...] Muzica oferă un mijloc de stăpînire, de reconciliere.”



Pe de altă parte, observa Jacques Attali, „este evident că muzica poate fi anexată de totalitarisme; că sfera religioasă își caută în ea forța, după cum întreprinderile, companiile de asigurări care o folosesc pentru a ne destinde în avioane, în ascensoare, urmăresc să ne deturneze de angoase, difuzînd muzică de fond. Muzica este o consolare, face să se stingă furia, dar, paradoxal, ea este și un apel la revoltă...”

Intr-o interesantă conferință ținută la Săptămîna Sunetului, economistul celebru, autor al unei cărți de reflecții, Bruits [Zgomote] apărută la editura Fayard, afirma, între altele, că pentru el „muzica a anticipat întotdeuna marile transformări sociale. [...] Din punct de vedere al puterii, muzica este un instrument de control. Din punct de vedere al poporului, ea încurajează la răzvrătire”.

Intrebat în ce măsură muzica ultimilor ani a avut un caracter profetic, Jacques Attali răspundea cu mijloacele economistului, apreciind: „criza economică trăită de industria discului a fost primul semn al crizei financiare pe care o trăim astăzi. Iar, mai înainte, ea a fost pionieră în sfera globalizării, a metisajului. Ea ne-a introdus în era rețelelor, la sfîrșitul apartenenței teritoriale.

[...] Mai puțin cunoscut este, poate, faptul că muzica a anunțat emergența puterii africane. Africa va fi marea putere de mîine, cel puțin pe plan demografic. De multă vreme ea a cucerit prin muzica sa lumea. Este unul din motivele pentru care nu cred, pe termen lung, în puterea chineză. Ea nu a reușit să ne impună muzica sa...”

Un îndemn la reflecție...
Previous Next

XS
SM
MD
LG