Linkuri accesibilitate

Expunere cu paralele inegale


(Foto: Igor Schimbător)

Cum este şi politica asta, ca o monedă – o arunci în aer şi niciodată nu ştii cum are să cadă. (Şi în palma cui – dar despre asta, altă dată.) „Cap sau pajură?” – iată întrebarea! Trebuie să fii cel puţin Jorge Luis Borges ca să inventezi o monedă cu o singură faţă: „Voi sfârşi, poate, prin a toci Zahirul, tot gândindu-l şi regândindu-l fără încetare; îndărătul monedei se află, poate, Dumnezeu” (Zahirul).

Departe de noi asemenea gânduri când vine vorba de politică, fără nici un Dumnezeu (cel puţin în Republica Moldova). Dar comparaţia cu moneda aruncată în aer merită reţinută. Şi iată de ce. Până în 18 mai 2011, candidatul cu cele mai mari şanse la Preşedinţia Franţei era nimeni altul decât (pe atunci) directorul FMI, socialistul Dominique Strauss-Kahn. Dincolo de carisma personală, incontestabilă, în sprijinul lui DSK se evoca experienţa sa de Ministru al Economiei şi Finanţelor în Guvernul lui Lionel Jospin (1997-1999), care a reformat în profunzime economia franceză, pregătind-o să intre cu dreptul în secolul XXI, dacă nu chiar… în mileniul trei, şi mai cu seamă experienţa acumulată la conducerea FMI (din 28 septembrie 2007).

Doar că – lovitură de teatru: afacerea „Nafissatou Diallo” îl scoate din cursă, probabil pentru totdeauna. În plus, DSK se vede silit să-şi dea demisia de onoare din postul de director al FMI… (Noroc că-n locul lui vine tot o franţuzoaică, Christine Lagarde – până atunci Ministru al Economiei în Guvernul François Fillon, între 2007-2011.)

Mărturisesc că, auzind de candidatura doamnei Veronicăi Bacalu la Preşedinţia RM (la aşa stat – aşa abreviere!), involuntar m-am gândit la FMI – ce furnizor generos de cadre pentru conducători salvatori ai naţiunilor în derivă! Şi cum nu era să mă gândesc la FMI, când doamna Bacalu ocupă funcţia de director adjunct al unei direcţii din cadrul Departamentului Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. De câteva zile însă, foarte discretul director adjunct (nu sunt singurul care am căutat pe net ceva informaţii despre Domnia Sa – fără mari sorţi de izbândă) a ajuns să incarneze speranţa de „aşezare” a acestei, dacă nu ţări, cel puţin Alianţe de guvernare.

Faptul că stă de 12 ani în Statele Unite şi deci nu cunoaşte realităţile de la faţa locului ale RM nu-i sperie pe cei care au propus-o la funcţia supremă; la urma urmei, şi 29 februarie cade o data la patru ani şi ce-i cu asta?! Or, senzaţia că se scoate în faţă funcţia & cariera profesională („Bacalu slujeşte în principalul templu al capitalismului. Mai e nevoie să te întâlneşti cu maica Tereza ca să ştii că e o mare misionară a creştinismului?”, scrie negru pe alb analistul politic Petru Bogatu) şi nu omul, cu personalitatea lui, mie unuia nu-mi dă pace. N-o fi oare cu ghinion – paralela, recunosc: inegală, cu DSK se impune deîndată ce se pun în ecuaţie FMI şi Preşedinţia – şi de data asta, nu atât pentru RM (la aşa abreviere – aşa destin!), cât pentru distinsa funcţionară internaţională…

Şi atunci sar şi eu cu gura, ca Oazu Nantoi cu paraşută: de ce nu l-am propune pe… 29 Februarie la Preşedinţie, dacă tot se întâmplă o dată la patru ani?! Până la un nou an bisect – garantat fără anticipate…

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG