Parlamentul poate avea un tranzit rapid, dacă apetitul majorităţii politice o cere. Legea lustraţiei, prăfuită de-o aşteptare de 22 de ani, repetenta de acum doi ani a Curţii Constituţionale pe motiv că interzicea în mod abuziv accesul la dreptul de a alege şi a fi ales şi că pedepsea retroactiv şi nediscriminatoriu categorii profesionale şi doctrinare, a fost scoasă din sertare şi digerată în regim de urgenţă de deputaţii coaliţiei guvernamentale.
Circulă multe versiuni contradictorii în legătură cu noul text, dar dacă a fost modificată în funcţie de cerinţele de acum doi ani ale Curţii Constituţionale, care are în componenţă câţiva lustrabili pe care radicalismul legii adoptate de Senat i-a speriat, înseamnă că Legea lustraţiei face acum distincţia dintre aleşi şi numiţi, decizând să le blocheze accesul la funcţii publice pe o perioadă de cinci ani persoanelor care au făcut parte din aparatul partidului comunist. Pe listele electorale, în schimb, accesul ar putea fi liber.
De ce nu apar printre lustrabili şi miliţienii sau judecătorii? De ce nu şi ofiţerii serviciilor secrete, informatorii lor sau trepăduşii partidului comunist? De ce nu şi profesorii din şcolile de partid sau propagandiştii? De ce nu jurnaliştii sau scriitorii care-i clădeau lui Ceauşescu şi comunismului eternitatea cu imundele lor imne? De ce nu cei care au studiat la ruşi, şefii de la învăţământul politico-ideologic sau profesorii de marxism-leninism? Nu vom şti niciodată.
Judecătorii Curţii Constituţionale şi diverşi observatori (pentru unii, prezentul şi trecutul intră într-un vizibil conflict de interese doctrinare) cred că e prea târziu şi că, deşi declanşată de limita mortală atinsă de greva foamei iniţiată de unul dintre revoluţionari, legea nu ar fi decât un lifting moral în această etapă a războiului ciudat preelectoral.
Pe de altă parte, legea ar putea încuraja lipsa de mofturi a electoratului care, de regulă, boicotează în masă alegerile sau votează inspirat de vrăjitoare şi manelişti. Este vorba despre un electorat care se declară antiparlamentar şi antiinstituţional în proporţii periculoase pentru democraţie. Un electorat oportunist şi pragmatic care nu refuză nimic din ce-i oferă meniul politic, dispus să acorde dispense de moralitate oricui, doar să se simtă iubit cu o găleată, două sticle de ulei şi nişte pachete de orez.
Pe listele electorale au fost mereu prezenţi politicieni care înghit broaşte de diferite specii chiar şi cheia de la broasca închisorilor comuniste. Oricând s-a găsit cineva să-i voteze. Iar aleşii, care au şi ei un preţ, s-au jucat cu reprezentativitatea, absentând, dezertând şi boicotând partidul pe listele căruia fuseseră aleşi şi au votat minunatele legi după chipul şi asemănarea lor, făcând din democraţie un moft. Dacă n-au făcut-o ei, a făcut-o din plin guvernul. Este plin parlamentul de lustrabili a căror aţipeală rostogolită prin fotolii naşte monştri. La fel e de adevărat că fantomele lustrabililor, în fapt monştrii din visele aleşilor, bântuie guvernul şi instituţiile statului, jucându-se pe la diverse butoane de comandă.
Câteva lucruri sunt sigure. Legea, care ar fi putut prelua, pur şi simplu, fragmentul cu pricina din textul Declaraţiei de la Timişoara, a fost modificată pe ici pe colo prin părţile esenţiale, fiind scoase de pe lista neagră persoanele care au fost ştabi la UTC sau în corpul diplomatic, protejându-i adică pe „puii de comunişti”, cum îi place preşedintelui Băsescu să spună, pe diplomaţi şi pe agenţii Direcţiei de informaţii externe comuniste.
E nu doar un omagiu adus premierului Ungureanu şi predecesorului său Boc, amândoi politruci care şi-au trăit sfârşitul lumii lor în vârful ierarhiei comuniste, ci şi un cadou pentru noul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, care numai nou nu e în diplomaţie şi în sistemul de informaţii externe. Viaţa bună l-a învăţat că, dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să te adaptezi. O ilustrează dezinvoltura cu care şi-a trădat, în vreme, tovarăşii de drum pentru a prelua oferta preşedintelui Băsescu. Nu altfel s-a comportat acum patru ani actualul premier, şi el membru PNL pe-atunci, pentru care oferta prezidenţială de a fi şeful informaţiilor externe a fost de nerefuzat. Poate pentru că şi pe-atunci era agitată sperietoare lustraţiei? Nu vom şti niciodată. Cert este că opoziţia a mai pierdut un vot în senat prin racolarea dlui Meleşcanu. Şi un mare caracter.
Dar cea mai controversată modificare a legii este aceea că-i înlătură pe procurorii comunişti de pe listele electorale. Mulţi spun că amendamentul, susţinut până la capăt de UDMR, e un fel de a o pedepsi pe Monica Macovei, foarte vocală în lupta împotriva corupţiei şi considerată de unii visători o posibilă ofertă prezidenţială a partidului democrat liberal.
Făcută după atâta vreme, cu un popor cu atâtea deficienţe de memorie, Legea lustraţiei şi-a pierdut miza etică şi a devenit doar o nouă ocazie de şantaj politic. Dependenţa politică a instituţiilor teoretic independente a devenit un principiu de stat. Consiliul Naţional al Audiovizualului, Înalta Curte, Curtea Constituţională sau Consiliul pestru studierea arhivelor securităţii (care, în treacăt fie vorba, urmează să se ocupe de scuturarea listelor electorale de pegra comunistoidă, conform noii legi) sunt create conform algoritmului politic, cu membri numiţi sau votaţi în parlament şi negociaţi în culise, fără ca principalii beneficiari, adică omul obişnuit, să aibă a spune ceva.
Pornind de la acelaşi principiu, că multor români nu le pasă de reprezentarea lor, în aceste instituţii a proliferat o muşiţă administrativă profund politizată pentru care şeful de la partid e mai important ca şeful său din ierarhia instituţională. În acest context, negocierea unei Legi a lustraţiei care să lustreze selectiv, doar pe cine nu poate fi cumpărat sau distrus cu dosare penale, este o caricatură a lustraţiei din alte ţări foste comuniste. Pe vremuri, din proiectul Legii lustraţiei a fost eliminat articolul care-i lustra pe cei care lucraseră în Ministerul comerţului exterior sau care conduseseră reprezentanţele româneşti din străinătate, ca legea să-i vină mănuşă lui Traian Băsescu şi umbrei sale credincioase, Teodor Stolojan, eterna speranţă politică.
Într-o săptămână în care s-a decis imprescriptibilitatea crimelor (şi vizate erau cele comuniste sau din timpul evenimentelor din decembrie 1989), Legea lustraţiei încurajează uitarea şi dă sentimentul că vinovăţia morală şi, de multe ori penală, de a fi făcut parte dintr-un sistem represiv sângeros ca acela comunist este prescriptibilă. Principiul că oamenii pot alege ce otrăvuri vor şi că nu trebuie impuse restricţii este profund vicios. La urma urmei cine ar alege ca un pedofil să conducă o şcoală? Sau un ins cu tulburări de personalitate o bibliotecă sau o armată?
De ce am alege inşi care au constituit coloana vertebrală a dictaturii comuniste şi piese-cheie din aparatul ei represiv să conducă destinele democraţiei? De ce am lăsa responsabili economici ai securităţii să conducă economia? De ce am pune cheile bugetului şi ale industriei pe mâinile celor care s-au hrănit doar de la sânul economiei de comandă?
Adoptarea legii a fost un joc de lumini între utilitate şi însemnătate. Din punct de vedere politic legea ar putea avea însemnătate, adică ar putea aduce voturile inocenţilor care cred că legea chiar îşi propune să cureţe mizeria din grajdurile politicii. Din punctul de vedere al utilităţii, însă, legea are un efect aproape nul, nu doar pentru că e greu acum să mai distingi între lustrabili şi oamenii impuşi de ei în sistem ci, mai ales, din cauza colecţiei de deviaţii morale şi sociale pe care o etalează realitatea de zi cu zi.
Toată galeria de politicieni degradaţi, preocupaţi de propria supravieţuire indiferent de consecinţe, de înalţi funcţionari care au dus corupţia, traficul de influenţă, evaziunea fiscală şi conflictele de interese pe cele mai înalte culmi, de oameni ai legii care aplică legea selectiv, după cum îi inspiră muzele politice şi mita vârâtă în mânecă, de jurnalişti care practică şantajul politic şi de politicieni care practică şantajul mediatic – toate acestea ne spun că Legea lustraţiei nu va repara moral societatea, căci acesta era sensul ceremoniei de purificare din Antichitate, ci doar va zidi scheletele prin dulapuri şi va acoperi cu mortar crăpăturile din structura de rezistenţă. Până la primul cutremur.
