După 1945, malurile Nistrului au conviețuit în aceeași țară cam 45 de ani. Perioada în care au dus o viață separată după aceea se apropie de jumătate - o generație. Tineri educați diferit, fără amintirea traiului în comun. Cât de realistă mai este reintegrarea celor două maluri? Radu Benea i-a adresat întrebarea analistului de la Chișinău, Igor Boțan, directorul asociației ADEPT.
Igor Boţan: „Cu certitudine putem vorbi despre perspectiva reintegrării, fiindcă nu există o altă soluţie pentru Republica Moldova. Dar trebuie să fim absolut conştienţi că pe malurile Nistrului evenimentele din 91-92 vor fi în continuare interpretate absolut diferit. Şi logica de atunci nu poate să se potrivească cu logica de astăzi, de după 20 de ani. Dar odată cu schimbarea elitei de la Tiraspol, odată cu implementarea măsurilor legate de restabilirea încrederii între cetăţeni şi soluţionarea unor probleme de ordin economic şi social pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului eu cred că retorica se va schimba, iar atitudinile de asemenea vor urma acest proces de schimbare. Nu cred că foarte rapid, dar cu timpul se poate ajunge dacă nu la un numitor comun, cel puţin se poate ajunge la concluzia că tragedia a fost rezultatul greşelilor politicienilor şi de asemenea această tragedie a fost rezultatul proiectării de viitor pentru cetăţenii de pe malul drept şi malul stâng al Nistrului.”
Europa Liberă: La Tiraspol adesea se poate auzi o asemenea opinie, că au trebuit să treacă 15-20 de ani ca Chişinăul să accepte ceea ce Transnistria cerea de la bun început - o largă autonomie. Numai că trenul ar fi plecat deja.
Igor Boţan: „Eu cred că această abordare este oarecum şmecheroasă, dacă putem spune aşa. În aceşti 20 de ani Rusia, care trebuia să joace rolul de pacificator şi mediator, a jucat rolul de un actor foarte, foarte implicat, din toate punctele de vedere. Sub protecţia pacifismului, dacă putem spune aşa, al Rusiei au fost dezvoltate structurile paralele din Transnistria, a fost oferită cetăţenie locuitorilor din Transnistria, aproape jumătate dintre ei au primit cetăţenia Federaţiei Ruse. A fost privatizată economia Transnistriei, a fost menţinută pe linia de plutire întreaga regiune şi drept exemplu serveşte faptul că Transnistria a acumulat datorii de aproape trei miliarde de dolari pentru gaze, iar achitarea serviciilor de livrare a gazelor de către cetăţeni nu este însoţită de achitarea plăţii către Gazprom, ci pentru acoperirea necesităţilor bugetare ale Transnistriei, iar deficitul bugetar în Transnistria ajunge la 70 de procente. Deci, practic regiunea transnistreană este susţinută pe linia de plutire de către Federaţia Rusă, de aceea logica şi argumentele Transnistriei nu sunt corecte, sunt distorsionate. Transnistria a ajuns să fie susţinută totalmente de către Federaţia Rusă şi de aceea nu este corect să spui că ceea ce am cerut noi în 1990, 1991, 1992 iată că acum Chişinăul este gata să ofere şi a fost nevoie de 20 de ani pentru aceasta. Chişinăul acum se conformează la o realitate pe care Federaţia Rusă a modelat-o timp de 20 de ani, şi care şi-a depăşit cu mult rolul ce îi era prevăzut potrivit documentelor semnate în '92.”
Europa Liberă: Deci, fără această susţinere a Federaţiei Ruse, regiunea transnistreană nu ar mai fi fost sustenabilă economic şi din alte puncte de vedere.
Igor Boţan: „Eu cred că dacă Federaţia Rusă şi-ar fi îndeplinit mandatul în limitele prevăzute de documentele semnate soluţionarea problemei transnistrene demult ar fi avut loc, iar experţii ruşi în discuţii private recunosc că Federaţia Rusă s-a prevalat de situaţia creată şi şi-a întărit poziţiile în regiune pentru că aşa consideră necesar această putere regională.”
Europa Liberă: Are interes astăzi Rusia să contribuie la soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean? Ce perspectivă credeţi că ar avea reglementarea problemei transnistrene după revenirea lui Vladimir Putin în fotoliul prezidenţial?
Igor Boţan: „Părerea mea e că Federaţia Rusă, ca un actor foarte important, îşi fixează anumite poziţii oriunde poate, inclusiv în Transnistria, pentru ca ulterior să poată beneficia de poziţiile pe care le are. De aceea Federaţia Rusă spune acum: situaţia este îngheţată, iar dacă Chişinăul vrea să soluţioneze aşa cum crede de cuviinţă, trebuie să facă anumite cedări. Deci, Transnistria, putem spune, a devenit o monedă de schimb şi chiar dacă jocurile strategice ale Federaţiei Ruse cu Europa, cu Statele Unite sunt foarte importante pentru Rusia, este puţin probabil ca Rusia să cedeze pur şi simplu aşa.”
Igor Boţan: „Cu certitudine putem vorbi despre perspectiva reintegrării, fiindcă nu există o altă soluţie pentru Republica Moldova. Dar trebuie să fim absolut conştienţi că pe malurile Nistrului evenimentele din 91-92 vor fi în continuare interpretate absolut diferit. Şi logica de atunci nu poate să se potrivească cu logica de astăzi, de după 20 de ani. Dar odată cu schimbarea elitei de la Tiraspol, odată cu implementarea măsurilor legate de restabilirea încrederii între cetăţeni şi soluţionarea unor probleme de ordin economic şi social pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului eu cred că retorica se va schimba, iar atitudinile de asemenea vor urma acest proces de schimbare. Nu cred că foarte rapid, dar cu timpul se poate ajunge dacă nu la un numitor comun, cel puţin se poate ajunge la concluzia că tragedia a fost rezultatul greşelilor politicienilor şi de asemenea această tragedie a fost rezultatul proiectării de viitor pentru cetăţenii de pe malul drept şi malul stâng al Nistrului.”
Europa Liberă: La Tiraspol adesea se poate auzi o asemenea opinie, că au trebuit să treacă 15-20 de ani ca Chişinăul să accepte ceea ce Transnistria cerea de la bun început - o largă autonomie. Numai că trenul ar fi plecat deja.
Igor Boţan: „Eu cred că această abordare este oarecum şmecheroasă, dacă putem spune aşa. În aceşti 20 de ani Rusia, care trebuia să joace rolul de pacificator şi mediator, a jucat rolul de un actor foarte, foarte implicat, din toate punctele de vedere. Sub protecţia pacifismului, dacă putem spune aşa, al Rusiei au fost dezvoltate structurile paralele din Transnistria, a fost oferită cetăţenie locuitorilor din Transnistria, aproape jumătate dintre ei au primit cetăţenia Federaţiei Ruse. A fost privatizată economia Transnistriei, a fost menţinută pe linia de plutire întreaga regiune şi drept exemplu serveşte faptul că Transnistria a acumulat datorii de aproape trei miliarde de dolari pentru gaze, iar achitarea serviciilor de livrare a gazelor de către cetăţeni nu este însoţită de achitarea plăţii către Gazprom, ci pentru acoperirea necesităţilor bugetare ale Transnistriei, iar deficitul bugetar în Transnistria ajunge la 70 de procente. Deci, practic regiunea transnistreană este susţinută pe linia de plutire de către Federaţia Rusă, de aceea logica şi argumentele Transnistriei nu sunt corecte, sunt distorsionate. Transnistria a ajuns să fie susţinută totalmente de către Federaţia Rusă şi de aceea nu este corect să spui că ceea ce am cerut noi în 1990, 1991, 1992 iată că acum Chişinăul este gata să ofere şi a fost nevoie de 20 de ani pentru aceasta. Chişinăul acum se conformează la o realitate pe care Federaţia Rusă a modelat-o timp de 20 de ani, şi care şi-a depăşit cu mult rolul ce îi era prevăzut potrivit documentelor semnate în '92.”
Europa Liberă: Deci, fără această susţinere a Federaţiei Ruse, regiunea transnistreană nu ar mai fi fost sustenabilă economic şi din alte puncte de vedere.
Igor Boţan: „Eu cred că dacă Federaţia Rusă şi-ar fi îndeplinit mandatul în limitele prevăzute de documentele semnate soluţionarea problemei transnistrene demult ar fi avut loc, iar experţii ruşi în discuţii private recunosc că Federaţia Rusă s-a prevalat de situaţia creată şi şi-a întărit poziţiile în regiune pentru că aşa consideră necesar această putere regională.”
Europa Liberă: Are interes astăzi Rusia să contribuie la soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean? Ce perspectivă credeţi că ar avea reglementarea problemei transnistrene după revenirea lui Vladimir Putin în fotoliul prezidenţial?
Igor Boţan: „Părerea mea e că Federaţia Rusă, ca un actor foarte important, îşi fixează anumite poziţii oriunde poate, inclusiv în Transnistria, pentru ca ulterior să poată beneficia de poziţiile pe care le are. De aceea Federaţia Rusă spune acum: situaţia este îngheţată, iar dacă Chişinăul vrea să soluţioneze aşa cum crede de cuviinţă, trebuie să facă anumite cedări. Deci, Transnistria, putem spune, a devenit o monedă de schimb şi chiar dacă jocurile strategice ale Federaţiei Ruse cu Europa, cu Statele Unite sunt foarte importante pentru Rusia, este puţin probabil ca Rusia să cedeze pur şi simplu aşa.”
