Mâna de lucru calificată devine tot mai exotică în Republica Moldova. În orice caz, companii străine care au nevoie de cadre calificate, la nivelul unor exigenţe moderne, trebuie să se lase păgubaşe şi să se gândească la importul muncitorilor şi inginerilor. Vom discuta în această dimineaţă cu Viorica Antonov, expert în politici sociale şi dezvoltare la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” din Chişinău.
Europa Liberă: Bună dimineaţa, dnă Antonov, aşadar două firme străine cu afaceri în Republica Moldova au ajuns la o concluzie tristă după simulările angajărilor efectuate în nordul şi sudul ţării. Că nu există nici pe de parte numărul necesar de potenţiali angajaţi care ar corespunde cerinţelor moderne. Ce explicaţii aveţi Dvs. pentru acest deficit al cadrelor calificate?
Ca să fac o comparaţie cu statele din Occident care pregătesc specialişti în domeniul industriei, construcţiilor, ingineriei, în special după ce fac masteratul, ei fac şi nu fel de practică, „intership”-ul, foarte bine cunoscut ca cuvânt, dar foarte puţin practicat şi în Republica Moldova. Asta este o practică de trei, de șase luni, uneori şi de un an, lângă o întreprindere, un centru comercial, depinde cu cine încheie contractul universitatea, pentru a plasa cei mai buni studenţi în câmpul muncii, fie şi temporar, dar pentru a-i învăţa şi aspectul practic.
În Moldova se întâmplă un lucru nu prea frumos şi plăcut – populaţia are foarte mare acces la studii, studii se fac nu prea calificat aş putea spune, pentru că studiile superioare sunt accesibile pentru toţi, nu există aşa mare concurs pe principiul meritocraţiei, se încheie contractul de studii, copilul face studii, dar în fond evaluarea lui nu e atât de bună.”
Europa Liberă: La o populaţie de 100 mii de locuitori oferta de muncă este de 1500 persoane calificate, iar în cazul femeilor numărul este şi mai mic, de o mie”. Cum poate fi depăşit acest handicap? L-am auzit pe Ministrul Economiei Valeriu Lazăr spunând că R. Moldova ar fi din acest punct de vedere într-o „întârziere de cel puţin zece ani”.
Viorica Antonov: „10-15 ani - e adevărat. Eu aş putea spune că la acest capitol totuşi accentul trebuie să fie pus şi pe recalificarea acestui potenţial al forţei de muncă. Nu vreau să arunc nici o piatră în grădina nimănui, dar ca să fac aşa o comparaţie cu statele UE, pentru că tindem spre integrarea europeană şi acesta este un aspect prioritar pentru ţara noastră, este foarte important să acordăm condiţii de recalificare pentru aceşti specialişti, pentru că vârsta lor diferă şi dacă e să vedem cine astăzi formează gradul acesta de şomaj, păi cea mai puternică rată a şomajului este printre cei de 15-24 de ani, 25-34, practic cea mai bună forţă de muncă.
Şi de ce este şomaj - pentru că, precum am spus, nu au experienţă după ce fac facultate, nu sunt bine pregătiţi, nu sunt bine instruiţi şi este foarte greu să facă faţă cerinţelor angajării. Iar investitorii care vin nu o să rişte să angajeze persoane necalificate, chiar cu studii superioare, pentru că riscă să piardă foarte mult.”
Europa Liberă: Problema neconcordanţei dintre cererea şi oferta forţei de muncă şi, respectiv, lipsa unei prognoze argumentate a forţei de muncă pe termen scurt nu este de azi-de ieri, ci este mai veche. De ce totuşi credeţi că până acum autorităţile, cele din educaţie în primul rând, nu şi-au pus problema să o soluţioneze, pentru că e o cale spre impas?
Viorica Antonov: „Asta ţine de faptul că nouă ne lipseşte o politică educaţională foarte bună şi în condiţiile unei migraţii acute demult trebuia evident să fie revizuit acest aspect. Pentru că o ţară care duce lipsă de forţă de muncă calificată în condiţiile unei migraţii înalte, în primul rând trebuie să se reorienteze la sistemul educaţional. În R. Moldova, cu părere de rău, nici educaţia vocaţională nu este bine aşezată şi nu corespunde nici cu cerinţele UE, dar nici nu face faţă cerinţei pieţei de muncă din Republica Moldova. Respectiv, este foarte complicat să zicem astăzi că o acţiune-două ar putea redresa situaţia.
Este în întregime nevoie de revizuit sistemul educaţional. Este nevoie de a acorda atenţie în primul rând studiilor superioare, să înveţe persoane care într-adevăr care vor absolvi, vor avea şi loc de muncă, vor fi competente şi profesioniste. Dar ceea ce văd eu, pentru că şi citesc la catedră, în facultate este că tinerii nu au nici pregătire de liceu foarte bună, iar când absolvesc nu cunosc foarte multe lucruri, chiar teoretice. De aceea ce avem noi astăzi se vede cu ochiul liber.”
Europa Liberă: Dar care este totuşi problema, de ce se întâmplă acest lucru? Ar fi necesari mai mulţi bani pentru a schimba situaţia sub aspect calitativ, sau e vorba despre moldoveni, ca să ni-l amintim pe domnul Cantemir, care îşi exprima o îndoială profundă privind apetitul pentru studii al moldovenilor?
Viorica Antonov: „Ceea ce observăm noi în ultimii 10-15 ani pe un fundal al migraţiei, şi anume fluxuri mari de remitenţei, părinţii trimit acasă bani, tinerii îşi permit să facă o facultate, dar nu o frecventează aşa cum o frecventau generaţiile de acum câteva zeci de ani, pentru că nu se mai întâmpla la sfârşitul anilor 90 chestia asta. Asta este o chestie care acum, după 2004, 2005 s-a văzut un record de ne frecvenţa în facultăţi.
Alt aspect este faptul că profesorii sunt nevoiţi să facă naveta în 5-6 locuri pentru a-şi câştiga existenţa şi să recunoaştem că şi calitatea învăţământului scade din această perspectivă. Este nevoie de o nouă politică educaţională la nivel de guvern, pentru că în acest caz se va pune accentul pe redresarea situaţiei şi revizuirea aspectului, să zicem, care ţine de nevoie unui salariu competitiv pentru profesori.
Deci, un fapt este că profesorii nu au salarii foarte bune şi fac naveta, şi calitatea învăţământului scade, şi asta trebuie de recunoscut; din altă parte studenţii care au părinţi peste hotare şi primesc aceşti bani, îşi permit să facă facultatea, dar nu vor să înveţe; şi aici este aspectul că nu se face nici evaluarea foarte bună, dar şi se închide ochii la aceste chestii, şi închide ochii şi ministerul, dar se acceptă şi pe piaţa muncii aşa profesionişti. Dacă ar fi fost un fel de evaluare înainte de angajare, cum se face Occident, dai testul, dai absolut tot şi nu faci faţă, poate s-ar fi gândit altfel. Dar lucrul acesta nu se întâmplă. Parcă merge aşa o corabie pe râu, pluteşte şi nu se cunoaşte direcţia unde va ajunge…”
Europa Liberă: Vorbeaţi la un moment dat despre nevoie unei perioade de recalificare. Cine ar trebui să se ocupe de această recalificare, că doar nu investitorii – ei mai degrabă vor importa forţa de muncă sau în genere vor refuza la activitatea economică în Moldova?
Viorica Antonov: „Asta şi se întâmplă practic. Dar trebuie să se ocupe atât Ministerul Educaţiei, împreună cu Ministerul Muncii, familiei şi Protecţiei Sociale, pentru că este important de a vedea situaţia cum este în realitate. În primul rând avem Agenţia Naţională a Forţei de Muncă, care ar putea crea aceste centre de recalificare, nu doar pe cele specialităţi cum ar fi lăcătuş, cum ar fi contabilitate, care sunt arhaice şi foarte vechi deja. Dar sunt şi alte specialităţi, cum ar fi IT, cum ar fi tehnologii avansate. Adică avem investitori cu tehnologii avansate în ţară, dar noi nu avem cadre speciale. Şi ce fac ei? Evident că importă forţă de muncă. Şi iarăşi banii nu rămân în ţară, ci se duc. Şi cu ce ne alegem noi de fapt?
Că nu avem forţă calificată de muncă, că avem un nivel mare de şomaj, paradoxal în condiţiile în care se creează locuri de muncă şi îi dau dreptate domnului ministru că într-adevăr nu avem specialişti. Şi aici trebuie o convieţuire serioasă între aceste ministere, pentru că altfel nu ieşim din impas. Eu văd ce se întâmplă în acest sens în UE. Şi acolo este criză colosală de cadre, dar s-a găsit o soluţie. Bine, că este UE, există un regim practic tolerant şi unic al forţei de muncă, s-au creat aşa zisele „carduri profesionale europene” care permit mobilitatea forţei înalt calificate.
Deci, UE este cu 30 de ani înainte decât noi practic. Noi suntem foarte în urmă şi dacă acum nu vom găsi o politică unică de redresare a situaţiei, bănuiesc că în 5-7 ani vom avea un dezastru colosal pe piaţa forţei de muncă.”
