În ultimii 4 ani, agricultorii au ieșit constant la proteste, după ce recolta de porumb, în special, în sudul Moldovei, era compromisă de secetele din vară. Și în acest an, fermieri din mai multe raioane se plâng că sunt în prag de faliment și cer autorităților să instituie stare de urgență în agricultură, ceea ce ar opri calcularea penalităților pentru întârzierile la plata creditelor și executarea silită a datoriilor.
Chiar dacă întâmpină aceleași dificultăți aproape în fiecare an, majoritatea agricultorilor nu renunță la cultivarea porumbului, din mai multe motive. În primul rând, în condiții climaterice bune, porumbul poate da o recoltă mare, de până la 18 tone pe hectar, în timp ce grâul – până la 10 tone și floarea-soarelui – până la 6 tone. În plus, cantități mari de porumb merg la export sau sunt vândute ca furaje, adică pentru hrana animalelor.
Datele statistice arată însă că, în ultimii 4 ani, roada medie de porumb pe hectar este de numai 2,9 tone. Trei dintre acești ani au fost secetoși, iar 2021 – unul bun, în care agricultorii au reușit să obțină chiar și profit.
„Hibrizii autohtoni sunt buni, pentru că sunt făcuți aici”
Amelioratorul Sergiu Bruma lucrează de o viață, pe cont propriu, la hibrizi de porumb rezistenți la secetă. Drumul unui hibrid de la creare și până la plantarea în câmp poate să dureze și 20 de ani. Bruma are omologați trei hibrizi de porumb și așteaptă recunoașterea oficială pentru alți doi.
„Pentru mine, este important să selectez hibrizi toleranți la condițiile de stres din Republica Moldova. Hibrizii autohtoni sunt buni pentru că sunt făcuți aici”, spune Bruma.
El susține că și hibrizii din străinătate sunt buni și foarte buni, dar se dezvoltă atunci când au umiditate suficientă, minerale și temperaturi moderate, însă cedează în condiții de secetă.
Cum se explică interesul sporit pentru semințele de import
Deși hibrizii autohtoni ar fi programați să facă față secetelor, agricultorii moldoveni se orientează spre cei străini, de import.
Interesul față de hibrizii străini se explică prin pachetele pe care le oferă comercianții odată cu materialul semincer propriu-zis. Directorul Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor, Anatolie Spivacenco, spune că vânzătorii creditează și le permit agricultorilor să plătească toamna, după recoltare, chiar și în porumb marfă, ceea ce nu poate face, de exemplu, centrul de cercetare. Pe lângă asta, companiile oferă îngrășăminte, consultanță și alte servicii pe care nu le au producătorii locali, într-un singur pachet.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este la curent cu strategiile de marketing care-i atrag pe fermierii moldoveni. Vasile Șarban, secretar de stat la minister, spune că semințele de import sunt scumpe, dar companiile reușesc să le vândă după principiul de „microfinanțare”.
„Asta include și rata dobânzii, și beneficiul celui care comercializează, totul. Chiar dacă e mai scump, e mai accesibil și vine ca acea lingură de apă când ți-e tare-tare sete”, explică Șarban.
Semințele autohtone costă aproximativ 35 de lei kg, în timp ce hibrizii străini costă între 80-120 de lei pentru un kg sau chiar mai mult.
Pe de altă parte, Alexandru Bădărău, directorul executiv al asociației „Forța Fermierilor”, asociație care organizează protestele, spune că Moldova nu produce cantitatea necesară de material semincer autohton pentru a îndestula producătorii agricoli și Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor „nu are condiții pentru a-l multiplica la scară largă”. De asemenea, Bădărău se îndoiește că porumbul moldovenesc dă, în condiții de secetă, o recoltă suficientă pentru a acoperi investițiile făcute.
În 2023, necesarul de porumb pentru însămânțare a fost de 9,5 mii tone. 5,2 mii tone dintre acestea au fost importate, restul sunt semințe crescute local.
În prezent, centrul de cercetare are câteva sute de hectare, însă, odată cu reforma care presupune comasarea mai multor institute de selecție din țară, ar urma să aibă în jur de 3.000 de hectare pe care ar putea multiplica semințele de hibrizi moldovenești.
Pentru prelucrarea materialului semincer, centrul deține câteva utilaje și angajați care fac o muncă manuală, dar asta nu e suficient. Ca să îndrepte balanța între utilizarea hibrizilor autohtoni și cei străini, instituția își propune să construiască o linie de producere, în care urmează să se investească mai mult de jumătate de milion de euro.
Agricultorii mai critică porumbul moldovenesc pentru faptul că, la etapa recoltării, este încă umed. Sergiu Bruma are o explicație științifică pentru asta: spre deosebire de hibrizii străini, cel autohton menține umiditatea în țesuturi ca să „supraviețuiască” până în toamnă, astfel că, în anii secetoși, poate forma o recoltă mai mică, dar stabilă. „O parte din producători sunt interesați să aibă porumbul uscat la recoltare, pentru că nu au utilaj de uscare”, explică amelioratorul.
Recomandările ministerului: culturi mai rezistente, no-till și irigare
Pantelimon Borozan este autorul mai multor hibrizi de porumb. Specialistul lucrează mai bine de 30 de ani la fostul Institut de Fitotehnie „Porumbeni”, reformat în Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor.
Borozan spune că statul și agricultorii trebuie să ia măsuri pe termen lung ca porumbul, indiferent de originea semințelor, să reziste la secetă, cum ar fi: plantarea fâșiilor de protecție, curățarea râurilor și lacurilor de nămol, irigarea, practicarea culturilor de acoperire.
Anul trecut, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat că plantarea porumbului ar putea fi interzisă în raioanele de sud, afectate cel mai mult de secetă, dar a revenit apoi cu o rectificare că autoritățile pot veni doar cu recomandări pentru agricultori.
Autoritățile își propun să încurajeze prin subvenții de stat înființarea înlocuirea plantațiilor de porumb în sudul țării cu vii de struguri de masă sau tehnici, livezi sau ferme de oi.
Potrivit secretarului de stat Vasile Șarban, subvenții se vor da și pentru culturile care fixează azotul în sol, precum boboasele (mazăre, fasole, soia, linte, bob, năut), pentru tehnologia „no-till”, care presupune prelucrarea minimă a pământului – o măsură ce conservă apa în sol, și reconstruirea sistemelor centrale de irigare.
De asemenea, spune Șarban, ministerul a înființat Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, iar instituțiile științifice de cercetare sunt reorganizate ca să lucreze „cot la cot cu producătorii”, pentru a-i ajuta să facă față secetelor și să aibă cât mai puține pierderi financiare.
De cealaltă parte, directorul executiv al „Forței Fermierilor”, Alexandru Bădărău, spune că, pentru a trece la culturi mai rezistente la secetă, așa cum recomandă ministerul, e nevoie de bani, inclusiv pentru semințe și utilaje, pe când agricultorii nu-i au.
O altă problemă este lipsa brațelor de muncă. „Nu găsești oameni în sate să lucreze în livezi, plantațiile de pomușoare sau de alte culturi horticole”, susține fermierul, adăugând că adaptarea la schimbările climatice prin cultivarea unor culturi mai rezistente necesită timp și resurse.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
