La Istanbul au început discuţiile între Iran şi şase ţări reprezentând comunitatea internaţioală privind programul nuclear al Teheranului. Cele şase ţări sunt statele membre permanente în Consiliul de securitate ONU plus Germania. Occidentul crede că programul nuclear iranian are şi o componentă militară, speculaţie respinsă categoric de Teheran. De un an de zile, negocierile sunt în impas, iar Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni împotriva Iranului, limitând mai ales importul de petrol. Experţii nu se aşteaptă la rezultate semnificative de la discuţiile de sâmbătă de la Istanbul.