Studiul Fundaţiei Soros din România care arată că în 20 de ani doar circa un sfert de milion de moldoveni au redobândit cetăţenia română şi nu jumătate din populaţia ţării cum s-a speculat la Chişinău a ajuns în atenţia jurnaliştilor de la „Adevărul”. Articolul întitulat „Mitul „românizării” Republicii Moldova” îl citează pe Sergiu Panainte, unul dintre autori, spunând că „nu există un fenomen de acordare în masă a cetăţeniilor, având în vedere că state precum Spania sau Franţa acordă anual câte 100.000 de cetăţenii persoanelor care nici măcar nu sunt în Europa”.
Ştirea despre o educatoare bolnavă de tuberculoză considerată sursa infectării a zeci de copii ai unei grădiniţe din Donduşeni este completată de „Adevărul” cu informaţia că cadrul didactic susţine că nu a ştiut că este bolnavă, în timp ce Ministerul Sănătăţii o consideră vinovată de ignorarea indicaţiilor medicilor. Iar „Panorama” acuză cu această ocazie presa că s-ar goni după senzaţional şi ar semăna panică printre părinţi, pentru că în realitate, copii, mult mai puţini decât scrie presa, nu ar fi bolnavi de TBC, ci doar purtători ai infecţiei.
Recenta decizie a guvernului de a reduce de la 38 la 12 numărul întreprinderilor statului care se ocupă de reparaţia drumurilor constituie prilej pentru „Moldavskie Vedomosti” de a constata că în Republica Moldova deturnarea de fonduri pentru reparaţia drumurilor ajunge uneori şi până la 70% de la suma alocată. Aşa se explică, de exemplu, faptul că construcţia unui kilometru de drum în Moldova costă de patru ori mai scump decât în ţările cu condiţii climaterice asemănătoare, scrie ziarul.
Iar „Timpul” reia o speculaţie de pe agenţia indirect.md care, cu referire la surse din cadrul AIE, susţine că actuala şefă a serviciului de presă al PLDM, Larisa Manole, va fi următorul director al postului public de televiziune Moldova1 „Chiar dacă postul difuzează un anunţ privind concursul pentru ocuparea acestei funcţii, se pare că liderii AIE au decis deja cine va ocupa fotoliul,” notează ziarul.