Linkuri accesibilitate

După o investiție de 100 de milioane de lei și 10 ani de stat degeaba, spitalul din Vorniceni ar putea fi vândut


Blocul nr.2 al spitalului din Vorniceni pentru care statul a cheltuit 100 de milioane de lei nu a fost dat în exploatare nici la 10 ani de la finisarea reparației.
Blocul nr.2 al spitalului din Vorniceni pentru care statul a cheltuit 100 de milioane de lei nu a fost dat în exploatare nici la 10 ani de la finisarea reparației.

Spitalul de tuberculoză din Vorniceni, care a fost reparat capital, dar nu a fost folosit timp de 10 ani, ar putea fi vândut. Ministerul Sănătății spune că a găsit doi agenți economici interesați să cumpere complexul de 35 de clădiri aflate pe un teren de 37 de hectare.

Despre asta a vorbit secretarul de stat, Alexandru Gasnaș, la ședința Comisiei de control al finanțelor publice din Parlament, unde a fost examinat raportul de audit efectuat anul trecut la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din Chișinău, de care ține spitalul de tuberculoză.

„Ca instituție și cu profilul pentru care ea a fost gândită, spitalul nu-și îndeplinește misiunea. Expertiza a arătat că blocul nr. 2 este bun, problema este la subsol, unde se acumulează apă constant, deoarece clădirea nu a fost hidroizolată corect. Mai este o problemă cu pompele de apă, apa nu ajunge la etaj. Asta se rezolvă și nu este scump”, a spus Gasnaș.

Reprezentanții ministerului susțin că și primăria satului Vorniceni, raionul Strășeni, ar vrea ca infrastructura spitalului să fie trecută în gestiunea sa.

Potrivit șefei departamentului gestiunea patrimoniului de la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Aliona Turovschi, problemele legate de reparația spitalului sunt examinate în cadrul a două dosare penale. Unul a fost pornit de Comisariatul de poliție Strășeni și altul, de Centrul Național Anticorupție.

Am încercat să aflăm de la directoarea institutului, Doina Rusu, ce se va întâmpla cu blocul nr. 1 al spitalului din Vorniceni, singurul care încă funcționează, dar nu primit un răspuns până la publicarea acestui articol.

Anterior, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, spunea că pe teritoriul spitalului din Vorniceni ar putea fi amenajat un sanatoriu sau un azil de bătrâni.

Europa Liberă a vizitat spitalul din Vorniceni la sfârșitul anului trecut și a surprins un tablou dezolant. Teritoriul cu o suprafață de 37 de hectare este neîngrijit, iar 15 din cele 35 clădiri sunt în paragină.

Blocul nr. 2 al spitalului, pentru reparația căruia statul a cheltuit 100 de milioane de lei și care a fost inaugurat în 2014, nu a fost deschis pentru pacienți nici până astăzi din cauza că nu a putut fi dat în exploatare.

Un pacient internat pentru tratament în blocul nr. 1 al spitalului de la Vorniceni. Imagine din decembrie 2023.
Un pacient internat pentru tratament în blocul nr. 1 al spitalului de la Vorniceni. Imagine din decembrie 2023.

O expertiză tehnică efectuată în 2020 a arătat că blocul nr. 2 nu poate fi folosit în starea în care se afla la acel moment. Printre neregulile depistate, experții au enumerat panouri electrice, de automatizare și de dirijare deteriorate din cauza umidității, semne de umezeală în structura de rezistență a construcțiilor, finisaje deteriorate și tencuială căzută de pe pereții subsolului, din cauza pătrunderii apelor subterane.

În blocul nr. 1, care a fost redeschis după reparație în 2008, sunt tratați în continuare pacienți cu diferite forme de tuberculoză și lucrează cinci medici de gardă, asistenți medicali și personal auxiliar.

În rapoartele sale de audit, Curtea de Conturi amintește constant Ministerului Sănătății că anii trec, dar problemele legate de acest spital nu au fost soluționate.

Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonați-vă Aici.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG