Franţa si Grecia se pregătesc de alegeri, duminica viitoare: al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor în Franţa, alegeri parlamentare anticipare în Grecia. Şi ambele scrutine stau sub semnul crizei economice şi mai ales al măsurilor de austeritate impuse în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană.
Pe acest fundal, nu este de mirare, că la Paris, se dă astăzi „bătălia mitingurilor de 1 mai”. În Grecia, manifestaţiile de 1 mai au fost mult mai mici decât s-ar fi aşteptat oricine, care a urmărit problemele economice ale acestei ţări, lovită din plin de criza financiară. Mai puţin de 18 mii de oameni au manifestat, în mai multe oraşe greceşti, iar marile sindicate au renunţat la tradiţionala „grevă generală”, declarată aproape în fiecare an de ziua „solidarităţii muncitoreşti”.
Ce pare să-i preocupe acum pe greci este mai degrabă apariţia partidelor extremiste, de dreapta şi stânga, care pentru prima data în istoria democratică elenă au toate şansele să câştige locuri în parlament. Aşa că nu este de mirare că, la Atena de exemplu, erau mai multe afişe pe care scria „Pedepsiţi partidele austerităţii şi neo-naziştii”.
În Franţa, cu 5 zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, tot extremele ţin afişul zilei. În primul rând, Frontul Naţional condus de fiica fondatorului, Marine Le Pen. La primul tur al prezidenţialelor, Marie Le Pen a ieşit pe locul 3 cu un surprinzător 18 la sută din voturi. Peste 6 milioane de potenţiali alegători, pentru care se bat preşedintele conservator în funcţie, Nicolas Sarkozy şi contra-candidatul său de duminică, socialistul Francois Hollande.
Numai că Marine Le Pen, care a condus astăzi tradiţionalul marş al Frontului Naţional de ziua Jannei D’Arc (icoană neoficială a dreptei franceze) a anunţat că nu va sprijini pe nici unul din candidaţi. Mai mult, că va vota alb, duminică. Şi şi-a îndemnat votanţii să voteze cum le dictează conştiinţa.
În sine, o mişcare aşteptată de mulţi analişti, pentru că Marine Le Pen se concentrează acum pe alegerile generale din iunie, când speră ca Frontul Naţional să intre din nou în Parlament, pentru prima dată din 1986.
O dezamăgire pentru Sarkozy care ar fi avut nevoie de sprijinul activ al dreptei extremiste. Toate sondajele, până în acest moment, îl dau câştigător pe Hollande, chiar dacă la o diferenţă mică. Dar Sarkozy s-a decis să folosească acest 1 mai pentru ultima mare adunare electorală. Ceea ce a înfuriat sindicatele, care tradiţional „ocupă” această zi. Aşa că unul din cele mai mari sindicate, CGT, a anunţat oficial că-l sprijină pe Hollande. Încă un gest care rupe cu o tradiţie, cea a neutralităţii sindicatelor. De 1 mai, Parisul a fost scena demonstraţiilor concurente: a lui Sarkozy, a lui Marine LePen şi a sindicatelor. Singurul care nu a ieşit pe străzile oraşului a fost candidatul socialist Francois Hollande.
La Moscova, pe de altă parte, preşedintele ales Vladimir Putin şi preşedintele în exerciţiu Dimitri Medvedev au condus o mare defilare, în centrul Moscovei. Pentru mulţi observatori străini, o manifestaţie în stil pur sovietic: muzică muncitorească, drapele şi pancarte, difuzoare la care se anunţa fiecare fabrică, uzină sau combinat care defila. Deosebire a fost însă că şi Putin, şi Medvedev au încercat să vorbească cu participanţii, să stabilească o relaţiei cu oamenii străzii – o schimbare care reflectă totuşi schimbările democratice prin care a trecut Rusia.
