Europa Liberă: D-le Alistair Ian Blyth, sînteţi un scriitor englez şi absolvent eminent al Universităţii Cambridge. Oarecum surprinzător e faptul că v-aţi stabilit în România şi sînteţi acum unul dintre traducătorii importanţi ai literaturii române în limba engleză. Cum a fost posibil acest lucru?
Alistair Ian Blyth: „Aş vrea să spun că, de fapt, sînt descendent dintr-o familie de marinari. Aşa că, în loc să merg pe mare, am mers pe uscat şi am ajuns în România, prima dată în 1993, cu puţin timp după revoluţie, şi am studiat la Cambridge literatura engleză şi cea latină, dar voiam să descopăr şi literatura Estului şi am venit mai degrabă prin întîmplare în România. Am predat limba engleză şi de atunci am început să învăţ limba română şi mai tîrziu şi să traduc”.
Europa Liberă: E adevărat că pentru un occidental a descoperi literatura Estului înseamnă, în primul rînd, a descoperi literatura rusă?
Alistair Ian Blyth: „Mai întîi, poate, limba şi literatura rusă. Mai întîi am citit literatură rusă şi literatură poloneză, cehă, şi foarte puţine traduceri existau pe vremea aceea din limba română. Aşa că am descoperit mai mult citind în limba română”.
Europa Liberă: Ce autori români aţi tradus şi cum sînt văzuţi ei în Occident?
Alistair Ian Blyth: „Am tradus, în primul rînd, scriitori contemporani: Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Suceavă, o listă mai lungă deja...”
Europa Liberă: Aţi tradus însă şi Mateiu Caragiale...
Alistair Ian Blyth: „Da, am tradus doar un fragment. Aş vrea să traduc mai mult, dar editurile din Occident sînt mai degrabă interesate de scriitori contemporani şi există mai puţin interes pentru literatura clasică”.
Europa Liberă: Aţi tradus cîţiva scriitori basarabeni pentru Antologia PEN-Clubului din Republica Moldova. Cum vi s-au părut aceşti scriitori moldoveni în raport cu cei din România?
Alistair Ian Blyth: „A fost interesant că e aceeaşi limbă, dar cumva o altă tradiţie, o altă istorie, pînă la un anumit punct – o altă cultură, datorită experienţei sovietice şi, de fapt, sînt două ţări diferite din cauza conjuncturii istorice care a existat. Aşa că limba mai puţin, dar, ca literatură, mi s-a părut că există o diferenţă sesizabilă”.
Europa Liberă: Există Institutul Cultural Român care a promovat şi promovează destul de activ literatura română în străinătate. Uneori sînt sprijiniţi în acest plan şi scriitorii din Republica Moldova. Credeţi că sînt suficiente eforturile ICR-ului pentru o cunoaştere mai bună a literaturii române în străinătate sau ar mai trebui ceva?
Alistair Ian Blyth: „Cred că el face eforturi cît se poate, dar trebuie să existe şi la editurile din străinătate un interes. Dar dacă ne gîndim că în Statele Unite doar 3% din toate cărţile publicate sînt traduceri din spaniolă, franceză, germană, chineză, atunci ne dăm seama că literaturile din Est au un procent şi mai mic din aceste 3%. Dar există acolo multe edituri mici care publică literatură în traducere din limbi şi culturi aşa-zise minore, nu de circulaţie internaţională ca franceza. E mai degrabă o piaţă de nişă, dar există la nivelul universitar o dorinţă de a cunoaşte alte literaturi şi culturi şi trebuie să existe şi traduceri. Dar traducerile n-o să fie niciodată rentabile ca produs”.
Alistair Ian Blyth: „Aş vrea să spun că, de fapt, sînt descendent dintr-o familie de marinari. Aşa că, în loc să merg pe mare, am mers pe uscat şi am ajuns în România, prima dată în 1993, cu puţin timp după revoluţie, şi am studiat la Cambridge literatura engleză şi cea latină, dar voiam să descopăr şi literatura Estului şi am venit mai degrabă prin întîmplare în România. Am predat limba engleză şi de atunci am început să învăţ limba română şi mai tîrziu şi să traduc”.
Europa Liberă: E adevărat că pentru un occidental a descoperi literatura Estului înseamnă, în primul rînd, a descoperi literatura rusă?
Alistair Ian Blyth: „Mai întîi, poate, limba şi literatura rusă. Mai întîi am citit literatură rusă şi literatură poloneză, cehă, şi foarte puţine traduceri existau pe vremea aceea din limba română. Aşa că am descoperit mai mult citind în limba română”.
Europa Liberă: Ce autori români aţi tradus şi cum sînt văzuţi ei în Occident?
Alistair Ian Blyth: „Am tradus, în primul rînd, scriitori contemporani: Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Suceavă, o listă mai lungă deja...”
Europa Liberă: Aţi tradus însă şi Mateiu Caragiale...
Alistair Ian Blyth: „Da, am tradus doar un fragment. Aş vrea să traduc mai mult, dar editurile din Occident sînt mai degrabă interesate de scriitori contemporani şi există mai puţin interes pentru literatura clasică”.
Europa Liberă: Aţi tradus cîţiva scriitori basarabeni pentru Antologia PEN-Clubului din Republica Moldova. Cum vi s-au părut aceşti scriitori moldoveni în raport cu cei din România?
Alistair Ian Blyth: „A fost interesant că e aceeaşi limbă, dar cumva o altă tradiţie, o altă istorie, pînă la un anumit punct – o altă cultură, datorită experienţei sovietice şi, de fapt, sînt două ţări diferite din cauza conjuncturii istorice care a existat. Aşa că limba mai puţin, dar, ca literatură, mi s-a părut că există o diferenţă sesizabilă”.
Europa Liberă: Există Institutul Cultural Român care a promovat şi promovează destul de activ literatura română în străinătate. Uneori sînt sprijiniţi în acest plan şi scriitorii din Republica Moldova. Credeţi că sînt suficiente eforturile ICR-ului pentru o cunoaştere mai bună a literaturii române în străinătate sau ar mai trebui ceva?
Alistair Ian Blyth: „Cred că el face eforturi cît se poate, dar trebuie să existe şi la editurile din străinătate un interes. Dar dacă ne gîndim că în Statele Unite doar 3% din toate cărţile publicate sînt traduceri din spaniolă, franceză, germană, chineză, atunci ne dăm seama că literaturile din Est au un procent şi mai mic din aceste 3%. Dar există acolo multe edituri mici care publică literatură în traducere din limbi şi culturi aşa-zise minore, nu de circulaţie internaţională ca franceza. E mai degrabă o piaţă de nişă, dar există la nivelul universitar o dorinţă de a cunoaşte alte literaturi şi culturi şi trebuie să existe şi traduceri. Dar traducerile n-o să fie niciodată rentabile ca produs”.
