România s-a obligat să liberalizeze piaţa terenurilor agricole în șapte ani de la intrarea în Uniunea Europeană. De la de 31 decembrie 2013, cetățenii europeni pot cumpăra pâmânt în România. Pământ românesc de vânzare, deci, la îndemâna străinilor? Iată o situație inacceptabilă ce întunecă mințile și stârnește indignarea celor care nu-și vând țara. Au și sărit ca arși. Noi vrem pâmânt! Mai bine zis, noi ne vrem pământul! Deși, vreme de ani, n-au scos o vorbă când sute de mii de hectare de pământ arabil au rămas pârloagă, în timp ce se importau într-o veselie mărfuri agricole de strictă necesitate, altădată produse abundent în țară și pentru consum propriu, și pentru export. Se caută febril soluții „patriotice”, eventual prelungirea moratorului privind interzicerea vânzării terenurilor către străini. Însă, potrivit specialiștilor, şansele de a bloca vânzarea terenurilor agricole către străini sunt aproape de zero. Trebuie să învățăm că un tratat e un contract asumat și care trebuie respectat. Că tratatul a fost semnat de oameni cu capul în traistă, nepricepuți la agricultură sau grăbiți să intrăm în cu orice preț în Uniunea Europeană, sacrificând interesele țării și năpăstuind amărâta existență a țăranului, asta este o altă poveste. Tristă, dar care nu mai poate fi îndreptată și nici vinovații pedepsiți.
Și, pe urmă, oricât ne-am izmeni, oricât ne-am agita dragostea pentru pâmântul scump la patriei, patrioții sunt ori naivi, ori ipocriți. Ne place sau nu, aproape 10 la % pământul arabil al României este deja în mâna străinilor. O legislație cu goluri, datorată unur politicieni tembeli sau corupți, au oferit străinilor dornici să investească în agricultura românească suficiente oportunități de a intra și în posesia pământului. Potrivit legislației actuale străinii nu pot cumpăra pâmânt ca persoane fizice. O pot face prin firme cu acţionariat străin, cu sediul în România și care, chiar dacă străinii au majoritatea capitalului, sunt socotite persoane juridice române. Liberalizarea vânzării terenurilor arabile nu va face decât să legalizeze o situație de fapt.
În topul străinilor care au investit cumpărând pământ românesc, pe primele patru locuri se află italienii, germanii, arabii și, da, ungurii, urmați de spanioli, austrieci, danezi, greci, olandezi și turci. Deși mai toți se plâng de birocrația românească, în care intră și mică și marea corupție, toți par mulțumiți de randamentul investiției, în prezent și mai ales în perspectivă. Din punctul lor de vedere pământul, mănos și de bună calitate, este încă ieftin, mâna de lucru nu prea costisitoare și încă accesibilă. Unii s-au lansat în agricultura intensivă, în zootehnie, alții, profitând de calitatea terenului, practică o agricultură bio, care se bucură de sprijin financiar de partea Uniunii Europene, și deja exportă pe o piață europeană în plină expansiune. Semn că, deocamdată, nu este suficient să vrei pământul. Mai trebuie să știi și ce să faci cu el. Și de învățat, chiar și de la străini, nu e nici o rușine.
Și, pe urmă, oricât ne-am izmeni, oricât ne-am agita dragostea pentru pâmântul scump la patriei, patrioții sunt ori naivi, ori ipocriți. Ne place sau nu, aproape 10 la % pământul arabil al României este deja în mâna străinilor. O legislație cu goluri, datorată unur politicieni tembeli sau corupți, au oferit străinilor dornici să investească în agricultura românească suficiente oportunități de a intra și în posesia pământului. Potrivit legislației actuale străinii nu pot cumpăra pâmânt ca persoane fizice. O pot face prin firme cu acţionariat străin, cu sediul în România și care, chiar dacă străinii au majoritatea capitalului, sunt socotite persoane juridice române. Liberalizarea vânzării terenurilor arabile nu va face decât să legalizeze o situație de fapt.
În topul străinilor care au investit cumpărând pământ românesc, pe primele patru locuri se află italienii, germanii, arabii și, da, ungurii, urmați de spanioli, austrieci, danezi, greci, olandezi și turci. Deși mai toți se plâng de birocrația românească, în care intră și mică și marea corupție, toți par mulțumiți de randamentul investiției, în prezent și mai ales în perspectivă. Din punctul lor de vedere pământul, mănos și de bună calitate, este încă ieftin, mâna de lucru nu prea costisitoare și încă accesibilă. Unii s-au lansat în agricultura intensivă, în zootehnie, alții, profitând de calitatea terenului, practică o agricultură bio, care se bucură de sprijin financiar de partea Uniunii Europene, și deja exportă pe o piață europeană în plină expansiune. Semn că, deocamdată, nu este suficient să vrei pământul. Mai trebuie să știi și ce să faci cu el. Și de învățat, chiar și de la străini, nu e nici o rușine.
