Statul abandonează copii înfiaţi şi familiile care i-au înfiat

Procedura de adopţie, dificilă şi lungă în Moldova, nu este nici pe departe capătul dificultăţilor prin care trece o familie cu copii înfiaţi. De cele mai multe ori însă aceste familii sînt lăsate să se descurce cum pot: după adopţie nimeni nu se mai interesează de situaţia acestor copii şi a familiilor în care cresc, este concluzia unui studiu despre „Necesităţile psihosociale ale familiilor adoptatoare din Republica Moldova”, realizat de organizaţia neguvernamentală Ambasada Drepturilor Omului, cu suportul Ambasadei Regale a Norvegiei în România. De ce se întîmplă acest lucru? a căutat să afle Lucia Diaconu.

Cunoscuta ong-istă Antoniţa Fonari spune că a trecut prin mai multe greutăţi după ce a hotărît să înfieze un copil:

„Am fost foarte pregătită inclusiv de către policlinică să fiu mamă pe cale naturală şi nu am fost pregătită să înfiez de nimeni. A trebuit să fac lucrurile intuitiv, dar ca această intuiţie să fie bine folosită bineînţeles că este nevoie de sprijinul profesioniştilor. Aceste servicii sînt disponibile pentru un anumit grup de potenţiali beneficiari, nişte case de tip familial sau poate sînt dezvoltate de organizaţii neguvernamentale. Dar acestea sînt servicii care ar trebui să fie publice.”

Lipsa de informaţie şi a serviciilor de consiliere psihologică sînt greutăţi pe care le-au indicat majoritatea familiilor cu copii adoptaţi care au participat la un studiu realizat recent de organizaţia Ambasada Drepturilor Omului. Unul din autorii acestei cercetări, Victoria Gonţa, explică de unde s-au iscat aceste nemulţumiri:

„S-a încheiat procedura adopţiei şi respectiv s-au încheiat toate serviciile pentru aceste familii. Monitorizarea familiilor adoptive este doar pe foaie. Nu sînt resurse suficiente, mă refer la resursele umane angajate în cadrul protecţiei drepturilor copiilor, pentru a monitoriza familiile adoptive. Sînt prea puţini oameni şi salarii prea mici în sistem încît să ajungă mîini şi picioare pentru a realiza toate aceste necesităţi şi a monitoriza cu profesionalism aceste familii. Nu sînt specialişti pregătiţi special pentru lucrul cu familia adoptivă.”

Şefa Direcţiei de protecţie a drepturilor copilului din municipiul Chişinău Svetlana Chifa recunoaşte că aceste probleme ar exista, dar spune că de multe ori familiile adoptive nici nu apelează la serviciile psihologului angajat de direcţie:

„Legea nouă la fel prevede că o dată în semestru noi trebuie să vizităm această familie şi în caz de necesitate să le propunem variantele de implicare a structurilor municipale pentru a ajuta această familie. În oarecare măsură noi am putea acoperi aceste necesităţi, dar situaţia este că părintele trebuie personal să se adreseze cu propunerea de a interveni cu consultaţii psihologice. Cea mai mare problemă pentru Republica Moldova este următoarea: foarte mulţi părinţi care au intenţia sau deja au adoptat un copil doresc ca această informaţie să fie păstrată confidenţial. Şi să zicem că dacă noi am dori să organizăm o instruire a unui asemenea grup de părinţi nu ştiu dacă ar fi acceptat părinţii ca să ne întîlnim şi să discutăm unele probleme care îi deranjează.”

Noua lege cadru pentru înfierea copiilor şi tot setul de acte necesare care să permită aplicarea acesteia cu succes au intrat în vigoare aproximativ un an în urmă. Prin această reformă, autorităţile şi-au propus atunci să impulsioneze adopţiile şi ca urmare să micşoreze numărul copiilor instituţionalizaţi.