Exproprierea a fost arma dintotdeauna a comunistilor si una din tehnicile recunoscute si asumate ale revolutionarilor de tot felul. Confiscarea si preluarea (nationalizarea, cum se spune) proprietatii cuiva este un act foarte violent, iar statul trebuie intotdeauna sã rãscumpere si sã se justifice in consecinta.
Comunistii sint cei care, in istoria recentã, au expropriat cel mai mult, un exemplu relativ recent fiind exproprierile ordonate de regimul lui Ceausescu, in Romania, pentru a reface centrul Bucurestiului, sau pentru a implementa programul de „sistematizare“, de urbanizare fortatã a ţesutului rural al României.
Exproprierile nepolitice exista peste tot. Belgia, de pildã, le-a practicat intens in ultimii ani, pentru a construi liniile de tren de mare vitezã, atat internationale, cit si in jurul capitalei, Bruxelles. Pentru a ramane la cazul Belgiei, care este banal si reprezentativ pentru functionarea justitiei in democratiile europene, exproprierile pot avea loc atunci cind guvernul decide ca o anumita lucrare este de interes public si ca, de pilda, o casã sau un teren se afla pe traseul unei proiectate sosele sau cai ferate care nu poate fi deturnatã altfel.
Un asemenea caz, care a intrat in manualele de drept, de altfel, a fost construirea aeroportului din Montreal, in Canada, ceea ce a dus la multe exproprieri.
Desigur, in cazul in care proprietarii se opun, afacerea este dusa in fata tribunalelor. Statul e acolo doar una din pãrti si trebuie sa isi expuna motivele care i-au decis pe legislatori sa purceada la decizia respectivei exproprieri.
Exproprierile sint, peste tot, un drept exclusiv al statului. Comunitatile si entitatile administrative locale nu pot purcede la exproprieri si trebuie, daca doresc sa o faca, sa se adreseze statului central.
In sfarsit, unele tari prevad posibilitatea unor exproprieri in cazul abandonarii unor imobile sau bunuri. In mai multe tari, un imobil abandonat si neexploatat vreme de un oarecare numar de ani poate fi expropriat si transformat de pilda in locuinte sociale.
***
În Moldova, ultimele exproprieri zgomotoase în folosul statului s-au făcut în 2008, când guvernul a construit 50 de km. de cale ferată spre portul Giurgiuleşti considerat atunci un obiectiv de importanţă strategică pentru economie. Urmările acelor exproprieri, criticate dur de opoziţia parlamentară de atunci ca fiind organizate într-un stil sovietic, totalitar, mai sunt resimţite şi acum. Peste 40 de milioane de lei încă nu au fost restituite ţăranilor care nu au vrut să cedeze terenurile la preţul la care era gata statul să le cumpere, pe alocuri de zeci de ori mai jos decât preţul de piaţa, aşa cum pretinseseră unii dintre proprietari.
L-am întrebat pe deputatul Veaceslav Ioniţă, preşedintele comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe, ce garanţii există că istoria nu se va repeta acum, când statul vrea să desproprietărească în jur de 900 de ţărani care au terenuri în calea a trei şosele pe care autorităţile vor să le reconstruiască în următorii trei ani:
„Acum, când se planifică drumul, sunt incluse şi cheltuielile legate de despăgubirile cetăţenilor. Doi – să nu uităm că aici operează instituţii internaţionale, în cazul dat guvernul american, guvernul nostru are un cuvânt mai redus de spus, iar eu cred că noi vom învăţa de la experienţa americană. Şi trei - firma americana deja a contractat o firmă privată din republica Moldova care merge şi procură terenurile de la cetăţeni. Deci, vânzările se vor face ca între două persoane fizice, liber.”
Dar iată un alt motiv din care Veaceslav Ioniţă spune că, în cazul unor şosele sau alte proiecte de utilitate publică, exproprierile în favoarea statului nu trebuie tratate ca abuzuri în raport cu dreptul cetăţeanului la proprietate privată consfinţit de convenţia europeană şi actele naţionale:
„Este o contrapunere de drepturi – pe de o parte este dreptul la proprietate privată, pe de la alta – este interesul public, naţional. Şi în cazul dat, la fel ca în toate ţările cu democraţii avansate, atunci când este un interes naţional celelalte drepturi sunt subminate. Dar întotdeauna există un grup mic care crede că a găsit peştişorul de aur. Statul descurajează această abordare, dar nu prin abuz, ci descurajează abuzul din partea cetăţeanului.”
Pentru a fi mai convingătoare, autorităţile au şi adoptat zilele trecute o lege prin care au declarat „utilitate publică de interes naţional” lucrările de reconstrucţie a trei şosele prin care Chişinăul este legat de vecinii săi apropiaţi – România şi Ucraina. Dacă lucrurile se vor întâmpla ca în spusele guvernanţilor, cele trei drumuri naţionale ar trebui să fie renovate până la sfârşitul lui 2014, urmând ca pentru aceasta să fie contractate şi valorificate peste 400 de mln. de euro, granturi şi împrumuturi.
Comunistii sint cei care, in istoria recentã, au expropriat cel mai mult, un exemplu relativ recent fiind exproprierile ordonate de regimul lui Ceausescu, in Romania, pentru a reface centrul Bucurestiului, sau pentru a implementa programul de „sistematizare“, de urbanizare fortatã a ţesutului rural al României.
Exproprierile nepolitice exista peste tot. Belgia, de pildã, le-a practicat intens in ultimii ani, pentru a construi liniile de tren de mare vitezã, atat internationale, cit si in jurul capitalei, Bruxelles. Pentru a ramane la cazul Belgiei, care este banal si reprezentativ pentru functionarea justitiei in democratiile europene, exproprierile pot avea loc atunci cind guvernul decide ca o anumita lucrare este de interes public si ca, de pilda, o casã sau un teren se afla pe traseul unei proiectate sosele sau cai ferate care nu poate fi deturnatã altfel.
Un asemenea caz, care a intrat in manualele de drept, de altfel, a fost construirea aeroportului din Montreal, in Canada, ceea ce a dus la multe exproprieri.
Desigur, in cazul in care proprietarii se opun, afacerea este dusa in fata tribunalelor. Statul e acolo doar una din pãrti si trebuie sa isi expuna motivele care i-au decis pe legislatori sa purceada la decizia respectivei exproprieri.
Exproprierile sint, peste tot, un drept exclusiv al statului. Comunitatile si entitatile administrative locale nu pot purcede la exproprieri si trebuie, daca doresc sa o faca, sa se adreseze statului central.
In sfarsit, unele tari prevad posibilitatea unor exproprieri in cazul abandonarii unor imobile sau bunuri. In mai multe tari, un imobil abandonat si neexploatat vreme de un oarecare numar de ani poate fi expropriat si transformat de pilda in locuinte sociale.
***
În Moldova, ultimele exproprieri zgomotoase în folosul statului s-au făcut în 2008, când guvernul a construit 50 de km. de cale ferată spre portul Giurgiuleşti considerat atunci un obiectiv de importanţă strategică pentru economie. Urmările acelor exproprieri, criticate dur de opoziţia parlamentară de atunci ca fiind organizate într-un stil sovietic, totalitar, mai sunt resimţite şi acum. Peste 40 de milioane de lei încă nu au fost restituite ţăranilor care nu au vrut să cedeze terenurile la preţul la care era gata statul să le cumpere, pe alocuri de zeci de ori mai jos decât preţul de piaţa, aşa cum pretinseseră unii dintre proprietari.
L-am întrebat pe deputatul Veaceslav Ioniţă, preşedintele comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe, ce garanţii există că istoria nu se va repeta acum, când statul vrea să desproprietărească în jur de 900 de ţărani care au terenuri în calea a trei şosele pe care autorităţile vor să le reconstruiască în următorii trei ani:
„Acum, când se planifică drumul, sunt incluse şi cheltuielile legate de despăgubirile cetăţenilor. Doi – să nu uităm că aici operează instituţii internaţionale, în cazul dat guvernul american, guvernul nostru are un cuvânt mai redus de spus, iar eu cred că noi vom învăţa de la experienţa americană. Şi trei - firma americana deja a contractat o firmă privată din republica Moldova care merge şi procură terenurile de la cetăţeni. Deci, vânzările se vor face ca între două persoane fizice, liber.”
Dar iată un alt motiv din care Veaceslav Ioniţă spune că, în cazul unor şosele sau alte proiecte de utilitate publică, exproprierile în favoarea statului nu trebuie tratate ca abuzuri în raport cu dreptul cetăţeanului la proprietate privată consfinţit de convenţia europeană şi actele naţionale:
„Este o contrapunere de drepturi – pe de o parte este dreptul la proprietate privată, pe de la alta – este interesul public, naţional. Şi în cazul dat, la fel ca în toate ţările cu democraţii avansate, atunci când este un interes naţional celelalte drepturi sunt subminate. Dar întotdeauna există un grup mic care crede că a găsit peştişorul de aur. Statul descurajează această abordare, dar nu prin abuz, ci descurajează abuzul din partea cetăţeanului.”
Pentru a fi mai convingătoare, autorităţile au şi adoptat zilele trecute o lege prin care au declarat „utilitate publică de interes naţional” lucrările de reconstrucţie a trei şosele prin care Chişinăul este legat de vecinii săi apropiaţi – România şi Ucraina. Dacă lucrurile se vor întâmpla ca în spusele guvernanţilor, cele trei drumuri naţionale ar trebui să fie renovate până la sfârşitul lui 2014, urmând ca pentru aceasta să fie contractate şi valorificate peste 400 de mln. de euro, granturi şi împrumuturi.
