În Duma de stat a fost înaintat un proiect de lege care cere organizaţiilor neguvernamentale, finanţate cu granturi din străinătate, să se înregistreze drept „agenţi străini”. Oficial, proiectul de lege înaintat de partidul de guvernământ Rusia Unită, are ca scop să mărească transparenţa şi gradul de responsabilitate al organizaţiilor neguvernamentale dar criticii se tem că va fi folosită pentru a mări presiunile asupra grupărilor care apără drepturile omului şi drepturile civile. Relatarea Nataliei Djanpoladova este rezumată de Ileana Giruchescu:
Proiectul de lege se referă mai ales la organizaţiile neguvernamentale implicate şi în activităţi politice. „Pregătiţi banii, agenţi străini” a scris pe Twitter, unul din iniţiatorii proiectului, deputatul Aleksandr Sidiakin.
„Vrem ca cetăţenii noştri să ştie care ONG-uri provin din societatea civilă autohtonă şi care sunt finanţate din afară”, a declarat Sidiakin Europei Libere.
Organizaţiile care nu se reînregistrează în decurs de trei luni de la aprobarea legii, vor fi suspendate pentru 6 luni. Mai mult, ONG-urile vor fi obligate să prezinte, la fiecare jumătate de an, declaraţii financiare amănunţite şi să explice la ce au folosit banii primiţi din străinătate.
Declaraţii incomplete vor putea fi amendate cu până la un milion de ruble iar ignorarea legii ar putea aduce pedepse cu până la patru ani închisoare.
Sidîakin şi alţi deputaţi ai Rusiei Unite sunt şi iniţiatorii legii care a mărit simţitor amenzile pentru participanţii la demonstraţii neautorizate.
Cum era de aşteptat, noul proiect de lege este criticat vehement de ONG-urile care se tem că activitatea lor va fi limitată drastic.
Ludmila Alexeieva, directoarea Grupului Helsinki din Moscova, ONG finanţat din străinătate, crede că scopul proiectului de lege este în primul rând propagandistic: acum, autorităţile vor putea spune că singure ONG-urile recunosc că sunt agenţia ai unor guverne străine.
Şi dintr-o dată, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului ar putea fi prezentate drept inamici ai interesului naţional, continuă Alexeieva.
Dar organizaţiile neguvernamentale, explică Ludmila Alexeieva, trebuie să se bazeze pe granturi din străinătate pentru că nu se pot finanţa din Rusia. Nu există fonduri.
Avocaţii noului proiect atrag atenţia că o lege similară există şi în Statele Unite dar criticii subliniază că proiectul rusesc este atât de vag formulat încât poate fi interpretat oricum.
În baza acestei legi, orice ONG va putea fi discreditat, comentează analistul politic Mark Urnov. Este o încercare primitivă şi stângace de a submina activitatea organizaţiilor civice.