Linkuri accesibilitate

Ai bilet în maxi-taxi?


Patronii de microbuze aşteaptă preţul majorat, edilii îmbunătăţirea condiţiilor de transportare a pasagerilor.


Spiritele s-au mai potolit niţel în domeniul transportului cu maxi-taxi-uri. Dacă primăvara vocile şoferilor şi proprietarilor de microbuze cereau ritos majorarea preţului călătoriei, acum, după negocierile cu primăria, parcă e linişte. Toţi sînt în aşteptare. Patronii de microbuze aşteaptă preţul majorat, pe cînd edilii aşteaptă îmbunătăţirea condiţiilor de transportare a pasagerilor. Mă tem însă că liniştea asta e cea de dinaintea furtunii...

Mi se pare că mare lucru nu se întîmplă în planul asigurarării confortului revendicat de primărie. Microbuzele hîrbuite-murdare continuă să circule. În multe din ele oamenii continuă să se înghesuiască. Or, dacă îmi amintesc eu bine, primarul Chirtoacă voia ca microbuzele să nu ducă mai mult de cinci oameni în picioare. Nu ştiu ce văd alţii, dar eu în răstimpul ăsta am văzut numai două microbuze care aveau toate scaunele reinstalate. Nu e cam puţin, mă întreb? Şi la fel ca odinioară, fireşte, maxi-taxi-urile se opresc unde vrea muşchii călătorului.

Iar de-a dreptul amuzant-grotesc e amănuntul cu biletele de călătorie. Acum fiecare face ce vrea. Sînt şoferi care, ca şi mai înainte, nu-ţi dau bilet. Sînt şi microbuze în care biletele spînzură din tavan. E la latitudinea călătorului, prin urmare. Dacă vrea, îşi rupe un bilet, dacă nu vrea, nu e nici o problemă. Dar sînt şi şoferi conştiincioşi care îţi bagă biletul în mînă. Numai că, sincer să fiu, eu nu înţeleg care e menirea acestor bilete de vreme ce alţi şoferi habar nu au de ele.

Pe majoritatea biletelor scrie preţul actual de 3 lei. Dar există şi bilete care anticipează viitorul, adică pe ele scrie 4 lei. Oamenii se pregătesc de pe acum de majorarea implacabilă. De ce să piardă timp atunci cu tipărirea biletelor? Le înţeleg graba, numai că lucrurile ridică în continuare serioase semne de întrebare. Şi eu unul nu aş risca să ghicesc viitorul acestui fel de transport în comun în Chişinău. Viitorul acesta mi se pare foarte ceţos şi nesigur.
XS
SM
MD
LG