Luni
La prima oră aveam planificată programarea la Secţia Consulară a Ambasadei României pentru perfectarea paşapoartelor copiilor mei - Evelina şi Mihai. Cu toată familia am luat rutiera nr. 109 pentru a ajunge la consulară. Solicit şoferului să staţioneze la „Consulat”. Odată cu noi mai coboară jumătate de microbuz.
După doi ani şi jumătate, iată că am ajuns şi eu, fost funcţionar consular, pe plan local, al Secţiei Consulare a Ambasadei României, să-mi aştept cuminte rândul pentru a intra pe poarta edificiului unde am lucrat. Am venit cu 20 de minute mai degrabă. Copiii mei manifestau un fel de mândrie că şi mama lor a lucrat pe aici. Am luat-o pe Eva de mână ca să-i arăt poarta pe care intram zilnic printre sutele de cetăţeni, care îşi căutau locul mai bun sub soare cu viza sau paşaportul românesc, eliberat tot din mâinile celor 15 de funcţionare moldovence, ca şi ei.
Am obţinut cetăţenia română cu opt luni înainte de a fi scoasă din funcţie, împreună cu toate colegele mele. Acum paşapoartele simple ale copiilor mei expirau. Trebuia să perfectez altele, de această dată biometrice. Mi-am luat un teanc de documente cu mine. Am constatat, munca de 8 ore pe zi cu publicul, fără pauză, în două ture, cu o singură zi de odihnă pe săptămână au fost date uitării. Nu mai ţin minte nimic din cele ce făceam odinioară. S-a şters ca si cu buretea. Ce minunată e natura umană, uită tot ce i-a provocat durere! Eram fetele de la ghişeu, carne vie, într-un război de identitate naţională.
Marţi
Sunt în proces de elaborare a ultimului set de pliante pentru beneficiarii sistemului de Asigurare Obligatorie de Asistenţă Medicală (AOAM), prin care intenţionez să-i informez despre medicamentele compensate. CNAM compensează 92 de denumiri comune internaţionale pentru 934 de denumiri comerciale, cum să le enumer pe toate, ca omul să le poată cere la nevoie de la medicul de familie, într-un singur pliant cu dimensiunile de 37,5x21 cm?
După amiază, facem totuşi o echipă bună cu colegii mei, pe minut ce trece scoatem pe foaie soluţii, în progresie geometrică. Sunt entuziasmată, lucrăm la telefon, Skype, e-mail până după 20 seara. La sfârşit de zi avem satisfacţia lucrului făcut pe cinste. Cel puţin ne place lucrarea! Dar ştiu din experienţă - a doua zi mai schimb vreo 15% din ceea ce am făcut ieri.
Miercuri
Pentru toată ziua sunt implicată în grupul de lucru pentru elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare instituţională (CNAM) şi a sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală. În plenul Parlamentului este pus spre aprobare proiectul modificării Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2012. Dacă va fi aprobat fără schimbări voi face un comunicat, poate chiar azi. Trebuie consultat materialul din pliantul pentru medicamentele compensate cu subdiviziunile structurale ale Companiei. Da, cam acesta este planul pe care îl trec prin minte, stând în picioare, în rutieră spre lucru.
Procesele operaţionale îmi iau mult din timp, mult prea mult. Mă bucur că am un ajutor chiar dacă e temporar, chiar dacă e numai jumătate de zi, chiar dacă într-un birou de 9 m2 lucrează două servicii a instituţiei atât de des criticate pentru luxul în care îşi desfăşoară activitatea - o aripă a maternităţii nr. 2 din Chişinău, luată în chirie.
Sunt fericită să lucrez în echipa condusă de expertul internaţional, Andres Ranamae din cadrul proiectului finanţat de OMS. Avem o conlucrare cu adevărat eficientă în elaborarea strategiei sistemului de finanţare în sănătate şi instituţionale. Dl Ranamae aplică managementul timpului cu o precizie de invidiat. Suntem la etapa de fixare a indicatorilor pentru planul de acţiuni a documentului strategic. Din harta de obiective, reuşim să trecem 90% de acţiuni, într-o zi! Minunat, şi sunt atât de fericită că acum colegii mei, vor înţelege rolul comunicatorului într-o instituţie. Văd şi ei că mai bine de 50% din acţiunile planificate necesită o campanie de comunicare! Nu are rost să munceşti dacă nu ştii să comunici ce faci, este crezul meu, acum subsemnat şi de colegii care scriu strategia.
Abia la 19 a fost aprobat proiectul Legii de modificare a FAOAM pentru 2012.
Mă grăbesc acasă, vreau să-mi văd familia, e trecut de ora 20.
Joi
Ora 8.00 începe activitatea la birou, dar nu şi cea de creaţie, care vine de obicei pe la 00.00 noaptea. Am stat o bucată de noapte ca să modific textele şi conceptul de design al pliantului. În prima jumătate a zilei dau aprobarea pliantului pentru tipar mă informez şi întocmesc comunicatul cu referire la modificările Legii FAOAM, aprobate ieri.
Trebuie să merg la ora 15 la radio Moldova 1 pentru a înregistra o rubrică de 15 min despre serviciile de profilaxie în cadrul asistenţei medicale primare acoperite de CNAM. Medicul expert este prins de plângerea unei paciente la uşă, amânăm înregistrarea cu o oră. Păcat că oamenii la început trebuie să o păţească şi numai după, să facă concluzii. Dăm banii, fără a cere bonul de casă. Ei şi cum să demonstrezi că banii au fost plătiţi pentru servicii incluse în programul unic? Plăţile din buzunar pentru servicii medicale ajung la 46%. Recunoaştem că drepturile beneficiarilor noştri sunt des încălcate de medici, celora cărora le plătim pentru acordarea serviciilor medicale. Îi sancţionăm financiar, dar asta se pare că nu e destul.
Toată lumea e înrolată în spectacolul Nurinberg de la Chişinău. Să pare că fetele de la ghişeu, au câştigat războiul pentru identitatea naţională, după 2 ani de tăcere.
Vineri
Sfârşit de săptămână caniculară. Citesc comentariile extaziate ale analiştilor politici despre evenimentele săptămânii, trăiesc grijile secetei rudelor de la sat, elaborez caietul de sarcini pentru achiziţionarea materialelor promoţionale, citesc scenariul concursului „Tineri. Veseli. Cutezători” pe care îl voi prezenta sâmbătă în sala teatrului „Ginta Latină”; are tema „Anul 2012 – sfârşitul lumii”. Vieţuim timpuri groteşti de tranziţie.
*Lilia Onea - născută la 21 august 1977 în oraşul Soroca. În 1999 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării. In timpul studenţiei a lucrat reporter şi prezentator de emisiuni la primul post de radio independent a Universităţii, Unda Liberă. Pînă în 2000 a fost reporter la OWH TVStudio. În 2004-2006 - redactor şef a revistei Business and medicina. Din 2007 a fost funcţionar consular la Ambasada României. Din 2010 este sef serviciu de informare şi comunicare cu mass-media a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.