Linkuri accesibilitate

„Avem tineri mai buni, să-i folosim la maximum, remunerîndu-i suficient ca să rămînă cinstiţi” (Mihai Poalelungi în „Timpul”)


„Delapidatorii statului” (Moldavschie Vedomosti).


În Jurnal de Chişinău editorialistul Nicolae Negru se opreşte asupra temelor principale discutate la întînirea de la Bucureşti a unui grup de jurnalişti moldoveni cu preşedintele României Traian Băsescu, pe moment suspendat din funcţie. Editorialistul se declară surprins de convingerea fermă pe care a arătat-o Băsescu că R. Moldova nu va fi admisă în UE pînă la rezolvarea problemei transnistrene. „Bucureştiul nu va da lecţii, dar speră că Chişinăul va avea înţelepciunea să ştie cît de departe să meargă cu autonomia Transnistriei”, a spus Băsescu citat de Nicolae Negru, referindu-se la subiectul federalizării. Cazul Ciprului nu se mai poate repeta, consideră Băsescu, care a mai spus că Moldova trebuie „să accelereze atingerea criteriilor UE, care dispune de mijloace de negociere cu Rusia.”

Timpul publică un interviu cu preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, care, între altele, afirmă că nu şi-ar lua îndrăzneala să spună că acum justiţia este controlată de politic. „Depinde de fiecare judecător în parte. Dacă este curat, nimeni nu-l va dirija. Dacă este corupt şi incompetent, se va lăsa folosit. Din păcate, în perioada de tranziţie, care la noi decurge cam multişor, mulţi s-au cam murdărit. Acum trebuie să recunoaştem că avem tineri mai buni şi să-i folosim la maximum, remunerîndu-i suficient ca să rămînă cinstiţi,” spune Mihai Poalelungi în Timpul.

Topul celor mai mari întreprinderi din Moldova este dominat de importatori şi prestatori de servicii, este concluzia unui articol din Adevărul semnat de Ion Preaşcă. Cu o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de lei, întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz a fost în 2011 cea mai mare companie din economia moldovenească, se arată în atricol, urmată de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Gas Natural Fenosa şi Lukoil-Moldova, cu venituri din vînzări de peste 3 miliarde de lei.

Adevărul mai scrie că anul trecut doar 16 companii moldoveneşti au avut o cifră de afaceri mai mare de 1 miliard de lei şi 42 mai mare de 500 de milioane de lei. În lista celor mai mari întreprinderi locale majoritatea sînt operatori de telefonie mobilă sau fixă, prestatori de servicii, reţele de magazine, importatori de produse energetice şi doar cîteva sînt companii care produc mărfuri competitive pe piaţa locală şi la export.

Delapidatorii statului”, aşa îşi intitulează Svetlana Romanţova articolul din Moldavschie Vedomosti. Folosirea banilor cetăţenilor nu după destinaţie a devenit un fel de modus vivendi al întreprinderilor de stat, organizaţiilor bugetare şi al organelor puterii locale, scrie ziarista care face trimitere la un studiu al centrului de analiză Expert-grup. Proporţiile acestor încălcări sînt evaluate la zeci de milioane de lei, dar nimeni nu este tras la răspundere pentru asta, se arată în articol. Potrivit studiului citat care rezumă rezultatele auditului efectuat de Curtea de Conturi în primele două trimestre ale acestui an, cele mai mari prejudicii au adus banului public Banca de Economii, întreprinderile din domeniul aviaţiei civile şi administraţiile locale ale raioanelor Briceni, Străşeni şi Rîşcani.
XS
SM
MD
LG