Secretul de stat si libertatea presei
Dan Alexe
Toate țările planetei definesc si protejeaza ceea ce se numește secretul de stat, iar majoritatea celor care respectă, fie și doar nominal, liberatea presei, o restrang atunci cand vine vorba de secretul de stat.
Aici intervine deseori un conflict juridic, în măsura în care pe de o parte jurnaliștii au dreptul prin lege să își protejeze sursele, iar pe de alta pot fi supuși unei unei anchete legale în cazul în care divulgă, fie și involuntar, un secret de stat.
E limpede ca aici totul depinde de definitia „secretului de stat“, care poate fi limitată, sau foarte vastă, în funcție de gradul de democratizare a țării. E limpede că domeniul de aplicabilitate a legilor secretului de stat va fi mult mai restrîns în cazul Statelor Unite sau al Franței, decît să spunem, în cazul Bielorusiei sau al Chinei.
In România, practic toate guvernele din 1990 încoace au căutat să introducă legi care să limiteze domeniul de acces al presei la anumite informații. Cazul tip l-a reprezentat în anul 2001, in timpul celui ee-al doilea mandat al lui Iliescu, "Legea informatiilor clasificate", care a starnit scandal ajungand sa fie criticata pînă si de NATO.
Pentru a adormi suspiciunile, legea vorbea desigur despre "garantarea dreptului la informatie". De asemenea, legea prevedea cu "generozitate" ca "este interzisa stabilirea ca secrete de serviciu a informatiilor care sint destinate sa asigure informarea cetatenilor asupra treburilor publice". Numai ca in lege nu se specificau "informatiile de interes public". In schimb, la categoria secrete de stat erau inscrise toate "acele informatii a caror divulgare poate prejudicia siguranta nationala, apararea tarii sau alte interese fundamentale ale Romaniei", formula „interese fundamentale“ putand acoperi practic totul, pina la stadiul in care se afla construirea soselelor.
Acesta este de altfel principalul criteriu prin care poate fi judecata o lege a secretului national: cu cit domeniul sau de aplicabilitate este mai larg, cu atat este este mai putin democratica si contravine atat principiului dreptului la informatie, cit si celui al libertatii presei.
---------
If there are images in this attachment, they will not be displayed. Download the original attachment
„Simion Niculin, jurnalist şi fost militar, a fost reţinut la Odesa, sub acuzaţia de spionaj”. Astfel titrau acum câteva zile ziarele de la Chişinău, la aproape patru luni de la producerea propriu-zisă a reţinerii jurnalistului acreditat la Comisia Unificată de Control. Aşa cum s-a precizat ulterior, Niculin a fost încătuşat la Kiev încă în 13 aprilie, însă informaţia s-a scurs în presă abia acum câteva zile, primele anunţând cazul publicaţiile străine.
După Ernest Vardanean, Simion Niculin este al doilea jurnalist moldovean pus sub o astfel de acuzare. Doar că dacă în cazul lui Vardanean demnitarii de la Chişinău calificau drept absurdă acuzaţia, chiar şi pentru simplul fapt că îi era înaintată de autorităţile unei entităţi nerecunoscute, în cazul lui Simion Niculin se păstrează o discreţie totală. Atât la Chişinău, cât şi la Kiev. Reţinerea doar a fost confirmată de Ministerul moldovean de Externe şi SIS, cea din urmă instituţie infirmând că ar fi apelat la serviciile lui Niculin, însă fără alte detalii şi aprecieri.
Alina Radu, directoarea săptămânalului de investigaţie „Ziarul de Gardă” este singura jurnalistă de la Chişinău care a semnat un editorial la această temă. Cu o aluzie străvezie la lipsa de reacţie care i se pare autoarei absolut „nepotrivită” a Chişinăului la cazul jurnalistului bănuit de spionaj în Ucraina, chiar şi fără claritatea în favoarea cărui stat. Solicitată de noi, Alina Radu a explicat astfel acest reproş adresat autorităţilor, dar şi presei:
„Primul semn al meu de întrebare a fost de ce autorităţile Republicii Moldova au tăcut atâtea luni, de vreme ce un cetăţean moldovean a fost arestat, acum nu se cunoaşte în ce circumstanţe. Al doilea mare semn de întrebare, chiar un şoc, este că un angajat al unei instituţii publice a dispărut şi această instituţie nu a spus nici un cuvânt. Cu atât mai mult lasă de dorit solidaritatea jurnaliştilor. Atunci când s-a aflat nu am văzut nici o organizaţiile de media sau ONG-uri de profil să facă vreun demers. Pe mine m-a înfiorat faptul că omul nu e de patru luni şi nimeni nu spune nimic. Pur şi simplu în asemenea cazuri te gândeşti automat ce s-ar întâmpla cu mine, care sunt şi eu reporter, sau dacă aş fi angajat al unei instituţii de stat şi aş dispare şi nimeni nu ar vorbi de mine. Mai ales că se ştie că în aceste cazuri de arestări dubioase faptul că un subiect e discutat public face foarte bine. Cel puţin aşa s-a întâmplat în cazurile eliberării lui Vardanean sau Cazac.”
Din puţinele informaţii elucidate până acum nu este nici pe departe clar cu ce se ocupa presupusul spion. În timp ce potrivit unor surse mediatice, Niculin ar fi suspectat de colectare de date despre circulaţia mărfurilor venite din Ucraina prin segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean, pentru că partea moldovenească n-ar avea încredere în cifrele prezentate de Ucraina, altele indică că livrarea armamentului în Transnistria, tranzitând Ucraina, ar fi fost domeniul de care era interesat. Un deputat ucrainean a fost citat însă cu presupunerea că Niculin ar fi lucrat pentru transnistreni, dacă nici Chişinăul, nici Kievul nu au dat curs unui scandal diplomatic.
L-am întrebat pe Viorel Cibotaru, cercetător superior asociat al Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate, cum ar trebui să se raporteze opinia publică la cazul acestuia, până lucrurile vor deveni mai mult sau mai puţin clare:
„Dacă el are măcar cea mai mică afiliere cu serviciile noastre secrete şi într-adevăr îndeplinea anumite misiuni, ele trebuie să se facă pe zece în patru că să-l scoată, vizibil sau discret nu contează. Doi - partea moldovenească trebuie să-i ofere servicii consulare. Deci, să vadă dacă are avocat, dacă nu i se încalcă drepturile. Deci, trebuie să primească o asistenţă. Şi trei, trebuie să existe o solidaritate cu băiatul acesta, indiferent de faptul dacă a comis ceva ilegal sau nu. În esenţă, în cursurile pe care eu le citesc despre jurnalistul în situaţii excepţionale, întotdeauna remarc că foarte multe elemente în activitatea unui spion şi a unui jurnalist, mai ales de investigaţie, sunt identice. Deci lucrurile acestea sunt foarte fragile, iar jurnaliştii trebuie să fie întotdeauna solidari, fie că este evident, fie că s-ar putea bănui că cineva joacă rolul de agent. Şi mai există o chestie de cvasipatriotism - indiferent cine este Niculin, dacă admitem că a jucat rolul de agent sub acoperire pentru interesele serviciului special al Republicii Moldova, trebuie să-l susţinem şi să facem totul să-l scoatem de acolo. Pentru că agenţii sub acoperire, pe care fără îndoială îi avem, trebuie să se simtă oarecum în siguranţă,” crede expertul Viorel Cibotaru.
Dan Alexe
Toate țările planetei definesc si protejeaza ceea ce se numește secretul de stat, iar majoritatea celor care respectă, fie și doar nominal, liberatea presei, o restrang atunci cand vine vorba de secretul de stat.
Aici intervine deseori un conflict juridic, în măsura în care pe de o parte jurnaliștii au dreptul prin lege să își protejeze sursele, iar pe de alta pot fi supuși unei unei anchete legale în cazul în care divulgă, fie și involuntar, un secret de stat.
E limpede ca aici totul depinde de definitia „secretului de stat“, care poate fi limitată, sau foarte vastă, în funcție de gradul de democratizare a țării. E limpede că domeniul de aplicabilitate a legilor secretului de stat va fi mult mai restrîns în cazul Statelor Unite sau al Franței, decît să spunem, în cazul Bielorusiei sau al Chinei.
In România, practic toate guvernele din 1990 încoace au căutat să introducă legi care să limiteze domeniul de acces al presei la anumite informații. Cazul tip l-a reprezentat în anul 2001, in timpul celui ee-al doilea mandat al lui Iliescu, "Legea informatiilor clasificate", care a starnit scandal ajungand sa fie criticata pînă si de NATO.
Pentru a adormi suspiciunile, legea vorbea desigur despre "garantarea dreptului la informatie". De asemenea, legea prevedea cu "generozitate" ca "este interzisa stabilirea ca secrete de serviciu a informatiilor care sint destinate sa asigure informarea cetatenilor asupra treburilor publice". Numai ca in lege nu se specificau "informatiile de interes public". In schimb, la categoria secrete de stat erau inscrise toate "acele informatii a caror divulgare poate prejudicia siguranta nationala, apararea tarii sau alte interese fundamentale ale Romaniei", formula „interese fundamentale“ putand acoperi practic totul, pina la stadiul in care se afla construirea soselelor.
Acesta este de altfel principalul criteriu prin care poate fi judecata o lege a secretului national: cu cit domeniul sau de aplicabilitate este mai larg, cu atat este este mai putin democratica si contravine atat principiului dreptului la informatie, cit si celui al libertatii presei.
---------
If there are images in this attachment, they will not be displayed. Download the original attachment
„Simion Niculin, jurnalist şi fost militar, a fost reţinut la Odesa, sub acuzaţia de spionaj”. Astfel titrau acum câteva zile ziarele de la Chişinău, la aproape patru luni de la producerea propriu-zisă a reţinerii jurnalistului acreditat la Comisia Unificată de Control. Aşa cum s-a precizat ulterior, Niculin a fost încătuşat la Kiev încă în 13 aprilie, însă informaţia s-a scurs în presă abia acum câteva zile, primele anunţând cazul publicaţiile străine.
După Ernest Vardanean, Simion Niculin este al doilea jurnalist moldovean pus sub o astfel de acuzare. Doar că dacă în cazul lui Vardanean demnitarii de la Chişinău calificau drept absurdă acuzaţia, chiar şi pentru simplul fapt că îi era înaintată de autorităţile unei entităţi nerecunoscute, în cazul lui Simion Niculin se păstrează o discreţie totală. Atât la Chişinău, cât şi la Kiev. Reţinerea doar a fost confirmată de Ministerul moldovean de Externe şi SIS, cea din urmă instituţie infirmând că ar fi apelat la serviciile lui Niculin, însă fără alte detalii şi aprecieri.
Alina Radu, directoarea săptămânalului de investigaţie „Ziarul de Gardă” este singura jurnalistă de la Chişinău care a semnat un editorial la această temă. Cu o aluzie străvezie la lipsa de reacţie care i se pare autoarei absolut „nepotrivită” a Chişinăului la cazul jurnalistului bănuit de spionaj în Ucraina, chiar şi fără claritatea în favoarea cărui stat. Solicitată de noi, Alina Radu a explicat astfel acest reproş adresat autorităţilor, dar şi presei:
„Primul semn al meu de întrebare a fost de ce autorităţile Republicii Moldova au tăcut atâtea luni, de vreme ce un cetăţean moldovean a fost arestat, acum nu se cunoaşte în ce circumstanţe. Al doilea mare semn de întrebare, chiar un şoc, este că un angajat al unei instituţii publice a dispărut şi această instituţie nu a spus nici un cuvânt. Cu atât mai mult lasă de dorit solidaritatea jurnaliştilor. Atunci când s-a aflat nu am văzut nici o organizaţiile de media sau ONG-uri de profil să facă vreun demers. Pe mine m-a înfiorat faptul că omul nu e de patru luni şi nimeni nu spune nimic. Pur şi simplu în asemenea cazuri te gândeşti automat ce s-ar întâmpla cu mine, care sunt şi eu reporter, sau dacă aş fi angajat al unei instituţii de stat şi aş dispare şi nimeni nu ar vorbi de mine. Mai ales că se ştie că în aceste cazuri de arestări dubioase faptul că un subiect e discutat public face foarte bine. Cel puţin aşa s-a întâmplat în cazurile eliberării lui Vardanean sau Cazac.”
Din puţinele informaţii elucidate până acum nu este nici pe departe clar cu ce se ocupa presupusul spion. În timp ce potrivit unor surse mediatice, Niculin ar fi suspectat de colectare de date despre circulaţia mărfurilor venite din Ucraina prin segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean, pentru că partea moldovenească n-ar avea încredere în cifrele prezentate de Ucraina, altele indică că livrarea armamentului în Transnistria, tranzitând Ucraina, ar fi fost domeniul de care era interesat. Un deputat ucrainean a fost citat însă cu presupunerea că Niculin ar fi lucrat pentru transnistreni, dacă nici Chişinăul, nici Kievul nu au dat curs unui scandal diplomatic.
L-am întrebat pe Viorel Cibotaru, cercetător superior asociat al Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate, cum ar trebui să se raporteze opinia publică la cazul acestuia, până lucrurile vor deveni mai mult sau mai puţin clare:
„Dacă el are măcar cea mai mică afiliere cu serviciile noastre secrete şi într-adevăr îndeplinea anumite misiuni, ele trebuie să se facă pe zece în patru că să-l scoată, vizibil sau discret nu contează. Doi - partea moldovenească trebuie să-i ofere servicii consulare. Deci, să vadă dacă are avocat, dacă nu i se încalcă drepturile. Deci, trebuie să primească o asistenţă. Şi trei, trebuie să existe o solidaritate cu băiatul acesta, indiferent de faptul dacă a comis ceva ilegal sau nu. În esenţă, în cursurile pe care eu le citesc despre jurnalistul în situaţii excepţionale, întotdeauna remarc că foarte multe elemente în activitatea unui spion şi a unui jurnalist, mai ales de investigaţie, sunt identice. Deci lucrurile acestea sunt foarte fragile, iar jurnaliştii trebuie să fie întotdeauna solidari, fie că este evident, fie că s-ar putea bănui că cineva joacă rolul de agent. Şi mai există o chestie de cvasipatriotism - indiferent cine este Niculin, dacă admitem că a jucat rolul de agent sub acoperire pentru interesele serviciului special al Republicii Moldova, trebuie să-l susţinem şi să facem totul să-l scoatem de acolo. Pentru că agenţii sub acoperire, pe care fără îndoială îi avem, trebuie să se simtă oarecum în siguranţă,” crede expertul Viorel Cibotaru.
