Primirea României si Bulgariei in UE in 2007 a fost considerată de mulți analiști politici a fi fost o greșeală, cele doua nefiind pregătite economic si instituțional, după cum a arătat-o si recenta criză politică de la București. Mai recent, Croația si-a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană și va deveni anul viitor al 28-lea membru al UE, însă multe voci avertizează deja că țara nu este pregătită și că se va repeta greșeala făcută cu România și Bulgaria. Dan Alexe.
Croația si Serbia sînt două țări cu o istorie comună si care vorbesc aceeași limbă, însă care in ultimele două decenii au evoluat nu doar diferit, dar au fost in război una cu alta, fiind o vreme cei mai mari inamici.
Ambele țări au o clasă politică coruptă, însă corupția si criminalitatea organizata la cel mai inalt nivel au urmat căi diferite. In ambele țări, clasa politică s-a imbogățit in special in timpul așa-numitei privatizari de după scindarea Iugoslaviei, dar in mod paradoxal, in Croația dreapta pro-europeană si modernistă s-a dovedit mult mai corupta decât stânga naționalistă.
Omul care a dus Croația in NATO si în UE, fostul premier Ivo Sanader, cel care a renovat partidul nationalist al lui Franjo Tudjman, HDZ (Uniunea Democrată Croată), a fost in același timp si unul din cei mai corupți politicieni din Balcani.
Actualmente judecat la Zagreb, după ce a făcut un an de închisoare preventivă mai întâi in Austria, unde fugise, si ulterior in Croația, Sanader reusise sa transforme partidul HDZ si întreaga masinarie administrativă a guvernului si statului într-o sursa nesecata de venituri.
Unul din procedeele folosite de Sanader în anii în care s-a aflat la putere in Croația, de-a lungul deceniului 2000, a fost acela de a folosi intreprinderile statului pentru a controla prețurile unor materii prime, de pildă aluminiul, și al electricitatii. Compania națională croată de electricitate era astfel pusă să livreze electricitate unui combinat croat de aluminiu din Bosnia la un preț cu aproape o treime inferior prețului de pe piață, generînd astfel o marjă de profit enormă.
Iată cum și-a justificat fostul premier Ivo Sanader acest aranjament intr-unul din interviurile pe care mi le-a acordat in asteptarea procesului.
„Decizia noastră de a subvenționa producția de aluminiu e similară cu ceea ce fac toate guvernele din lume. De pildă, pot compara asta cu șantierele navale. Șantierele navale sînt o industrie care nu aduce beneficii și care nu poate funcționa decît prin subsidii. Sau căile ferate, sau agricultura. Ce facem acum? Ceea ce am făcut eu a fost bine, a fost o decizie altruista si justificata politic. Sa mergem înapoi sã investigãm toate subsidiile pe care guvernele precedente le-au acordat de exemplu agriculturii?”
Unul din cei mai importanti politicieni croati, Andrija Hebrang, fost ministru in toate guvernele conservatoare de dupa capatarea independentei dar care i-a devenit rival lui Sanader, rezuma astfel evolutia acestuia:
„Eu pot sa va spun, in calitatea mea de doctor, ca omul ãsta e bolnav. Este bolnav psihic, atatia bani si atata putere i s-au urcat la cap. In termeni medicali ceea ce are el se numeste „cleptomanie”, insa, desigur, e mult mai grav sa jefuiesti un intreg popor decat sa furi obiecte din magazine. Oamenii care devin astfel nu mai au limita si isi doresc, ca niste drogati, din ce in ce mai multe masini, tablouri si ceasuri scumpe. Precum manipulatorii profesionali, devin un pericol pentru ei insisi, pentru cei apropiati si pentru intreaga societate.”
In acelasi timp, pînã si unii din adversarii cei mai ireductibili ai lui Sanader recunosc ca el nu poate fi doar învinuit individual si ca fara complicitatea, sau acceptarea pasivã a situatiei din partea intregii societati, un complex politic nu poate deveni, la scară nationalã, atat de corupt si functional in acelasi timp. Este opinia lui Ivić Pašalić, unul din cei mai importanti fosti politicieni ai Croatiei conduse de nationalisti inainte de venirea la putere a lui Sanader :
„Asta nu e o situatie de responsabilitate neta si de negru pe alb. Adevarul e mult mai complicat. Eu invinuiesc pentru asta intreaga societate croata, toti intelectualii nostri, ba chiar si biserica catolica. Ce au facut toti, de-a lungul anilor, cand atata coruptie era evidenta? A protestat cineva? Erau toti politicienii orbi? Toti intelectualii nostri sint niste idioti? Biserica nu mai are moralã? Hai sã nu-l mai invinuim doar pe Sanader... Cu totii sintem vinovati.”
Si, desigur, ceea ce complică întreaga situație e faptul ca un asemenea sistem corupt nu exclude sinceritatea dorinței de reformă politică și de angajament pro-european sincer ale respectivilor politicieni corupți. Chiar și corupții pot fi reformiști autentici.
