În urmă cu 50 de ani, pe data de 4 septembrie 1962, preşedintele francez Charles de Gaulle a făcut un turneu istoric prin mai multe localităţi vest-germane. Cu doar două luni înainte de acest eveniment, cancelarul de atunci, Konrad Adenauer, a fost la Paris, cu intenţia de a normaliza relaţiile dintre cele două ţări.
Rivalităţile franco-germane datau din secolul al XIX-lea, cunoscînd o escaladare sîngeroasă în războiul din 1870/71. Atît Franţa cît şi imperiul german au încercat în următorii ani să-şi extindă aria de influenţă politică, diplomatică şi economică, ceea ce a creat alte tensiuni. În primul război mondial, cele două ţări se aflau pe baricade diferite, iar tratatul de pace de la Versailles a declanşat un val de revizionism în Germania care devenise o republică. Una din promisiunile regimului condus de dictatorul Hitler a fost „ştergerea ruşinii de la Versailles“.
Ocuparea Franţei de către trupele germane în al II-lea război mondial şi instalarea regimului pro-nazist al lui Pétain au contribuit la degradarea absolută a unor posibile relaţii normale între cele două popoare.
Într-o cuvîntare rostită de preşedintele de Gaulle cu prilejul vizitei sale din septembrie 1962, acesta a apelat la generaţia tînără, cerînd să uite vechile conflicte şi să privească spre viitor.
Totodată, cei doi oameni politici, Adenauer şi de Gaulle, s-au pronunţat atunci pentru realizarea unui proiect comun, pe atunci vizionar. Preşedintele francez a vorbit despre o unificare a continentului european. Ca punct de pornire pentru acest proiect, de Gaulle îşi imagina crearea unui soi de uniune franco-germană.
Contactele la nivel înalt între cele două state, din 1962, au nivelat terenul diplomatic în vederea semnării tratatului de prietenie franco-german. Acordul a intrat în istorie sub numele de „Tratatul de la Élysée“ şi a fost semnat în ianuarie 1963. În preambulul tratatului se subliniază şi necesitatea strîngerii relaţiilor cu Statele Unite, Anglia şi ţările NATO, cît şi refacerea unităţii Germaniei.
