„Power Salad” este titlul primului album long play al duo-ului australian Sun:monx, alcătuit din producătorul Opiuo, despre care am mai vorbit de la acest microfon, şi ghitaristul Austero, iar sunetul lor e îndeobşte asociat cu propeţimea ritmurilor lente ale unui stil cunoscut sub numele de downbeat.
Stil şi nu gen, pentru că e vorba în primul rînd de ritm, în acest caz unul lent, relaxat şi odihnitor, care-şi întinde fibra prin mai toate genurile ce alcătuiesc sunetul modern, o combinaţie de blues, dub, funk, bass, glitch şi electronica. Sunetul modern, dar în special cel produs în Australia, unde soarele are un loc aparte în felul acestor oameni de a face muzici.
Cel care scrie prezentarea albumului „Power Salad” pentru casa de discuri Interchill Records, care-i promovează pe cei doi muzicieni de la Melbourne, asociază producerea acestor sunete cu arta culinară: „În ultimii 3 ani, cei de la Sun:monx au stat în bucătăria lor acustică ocupaţi cu combinarea hrănitoarelor lor ingrediente muzicale de casă, şi cu perfecţioneze reţetelor lor gourmet mustind de dub”.
Debutul muzical al celor de la Sun:monx a avut loc acum trei ani, se numeşte „Rigiti”, şi este un EP, un extended play, adică mai multe variante, aici patru, ale aceluiaşi cântec.
Un EP care a atras atenţia celor de la Interchill Records (o casă de discuri din Canada despre care am mai vorbit la Dicţionarul de Sunete), care ne spune în continuare că Sun:monx au intrat în studio cu dorinţa de inova şi de a explora noile dimensiuni ale spectrului electronic. Iar rezultatul este o combinaţie de ritmuri progresive şi texturi ghitaristice ce adună laolalată sunete şi stiluri într-o adevărată.... salată, Power Salad, cum ar veni. Cei de la Interchill Records de întereabă la sfîrşit dacă ne e foame? Vă e foame? Dacă da, poftă bună?
