Chişinăuienii, şi mai cu seamă locuitorii sectorului Botanica, ştiu bine că strada Sarmizegetusa separă două parcuri. Unul e mai mare, celălalt e mai micuţ şi mai mici sînt şi şansele sale de a supravieţui. Viitorul părculeţului despre care vă vorbesc mi se pare foarte nesigur. Şi asta pentru că – în contextul ofensivei endemice împotriva spaţiilor verzi – cele mai vulnerabile au devenit anume parcurile micuţe. Dispariţia acestora nu prea sare-n ochi.
Problema e că părculeţul de pe strada Sarmizegetusa nu mai are acum nişte frontiere bine delimitate. El e strîmtorat acum, dintr-o parte, de nişte case la sol şi de o construcţie recent apărută. Deunăzi am văzut un excavator care săpa pămîntul printre copacii cei mai apropiaţi de casele şi construcţia cu pricina. Prin urmare, mă gîndesc că părculeţul ar mai putea să piardă cîţiva metri pătraţi.
Dar şi mai trist mi se pare că din altă parte în părculeţ s-a înfipt bine o construcţie pe gardul căreia scrie BISERICĂ ORTODOXĂ. Îmi este greu să înţeleg de ce o biserică trebuie să apară în mijlocul parcului şi nu pe un alt teren. Nu am nici o îndoială că înălţarea bisericii se face cu autorizaţie. De aceea, aş fi foarte curios să aud o explicaţie a edililor din pretura Botanica. De ce anume acolo şi nu în alt loc? Sau avem prea puţine biserici ortodoxe în capitală şi singura modalitate de a le mări numărul e hăcuirea spaţiilor verzi?
Să fiu înţeles corect. Nu am nimic împotriva ortodoxiei, eu însumi fiind ortodox, dar teamă îmi este că înălţarea bisericii acolo îi va încuraja şi pe alţii să distrugă copacii care au mai rămas în părculeţ. Or eu, ca locuitor al acelei zone, aş vrea ca părculeţul acela să rămînă. Şi mi se pare evident că dispariţia acelui părculeţ va declanşa un efect de domino.
Pofta constructorilor tranziţiei nu are limite. Ideea care i-a sedus demult e să valorifice orice spaţiu din urbe care e liber de construcţii. Şi pentru aceste spaţii concurenţa e acerbă.
