Festivalul Ethno Jazz de la Chișinău la a 11-a ediție

La Chișinău a început ieri cu un concert al trupei „Trigon”, omagiată pentru 20 de ani de existență, a XI-a ediție a Festivalului Ethno Jazz. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu unul din oaspeții deja tradiționali ai manifestării, scriitorul și muzicologul din România, Virgil Mihaiu, mai întâi despre liderul „Trigonului” și întemeietorul festivalului.

Virgil Mihaiu: „Ceea ce a creat Anatol Ştefăneţ, exact acum două decenii - însă premisele fuseseră puse puţin mai înainte -, este exemplar şi realmente, în toate ipostazele prin care a trecut această formaţie, nivelul estetic a rămas la fel de impresionant. Întotdeauna când se producea o reconfigurare a componenţei formaţiei, mă gândeam...”

Europa Liberă: ...Masa critică să nu se schimbe.

Virgil Mihaiu: „Nu, e foarte, foarte dificil de menţinut acest standard pe care ei înşişi l-au impus.”

Europa Liberă: Puteţi să ne daţi definiţia festivalului de la Chişinău? Ce e asta? Ce mozaic jazz-istic este?

Virgil Mihaiu: „Da, e un mozaic care iniţial chiar a avut o formulă foarte restrictivă, pentru că impusese participarea doar a unor trio-uri. Deci să fie un festival integral dedicat acestei formule de trio, care era chiar excesiv de puristă, să spunem, fiindcă şi Trigon, în formula iniţială, aşa cum arată şi numele, era un trio.

Pe parcurs, mi-am dat seama că Anatol Ştefăneţ, în calitatea lui de mare muzician, are un gust extraordinar şi, în general, toate selecţiunile pe care el le promovează în festival sunt ultra-verificate.”


Europa Liberă: Dar un director de festival trebuie să mai ţină cont şi de bugete, şi de gusturi, de partea comercială şi atunci, la a 11-a ediţie sau, uitându-ne înapoi, ce festival am avut noi la Chişinău: unul de popularizare a jazz-ului, unul elitist sau ce?

Virgil Mihaiu: „Nu, din fericire, a fost exact ceea ce trebuie să fie. Adică a fost o sinteză foarte echilibrată între cele două aspecte menţionate de domnia voastră. A reuşit, pur şi simplu, să aibă săli pline. Sigur, inevitabil, au fost şi anumite scăderi, dar, în general, proporţia imensă de muzică de pe scenă, era de mare calitate. Şi, în plus, era un echilibru, adică există şi muzicieni – mă uit chiar în programul acesta – muzicieni foarte bine afirmaţi, solid, bine cunoscuţi, cum este Chico Freeman, care va cânta în această seară, dar pe de altă parte, sunt şi foarte mulţi tineri. Chiar pot eu însumi să spun că am avut revelaţii.

Îmi vine în minte grupul Ronin din Elveţia, m-am urcat pe scenă să-i prezint. Eram la Sala cu Orgă, mărturisesc că în materie de Elveţia eram sastisit, adică efectiv ascultasem excesiv de mult. Şi aveam senzaţia că în Elveţia, datorită bunăstării, cam oricine poate să îşi producă albumul. Şi atunci e foarte dificil să mai dai de o mare valoare, s-o poţi detecta.

Ei, urc acolo, zic: „Urmează un grup elveţian”, îi prezint decent. Şi, când mă aşez în primul rând şi văd ce făceau aceşti oameni, mi-am dat seama că era o formaţie de o originalitate fabuloasă şi care reuşeşte într-adevăr să creeze ceva nou, în această muzică în care toată lumea spune: „Ei, s-a auzit orice, se ştie orice.” E foarte, foarte complicat să aduci o voce personală şi să ai un aport de tipul originalităţii pe care o practică chiar Trigon”.