M-am dus ieri la primărie să văd protestele şoferilor de maxi-taxi. Erau acolo zeci de oameni care-l aşteptau pe primar, fumînd ca şerpii.
Discuţia cu edilul a eşuat şi faptul ăsta era de presupus. Primarul le-a cerut mai întîi să îmbunătăţească calitatea serviciilor şi abia apoi să ceară un preţ de 5 lei pentru călătorie. Asta i-a enervat pe unii dintre protestatri. Edilul a fost huiduit copios, cineva a strigat „Ruşine!”, iar altcineva a răcnit „Jos Chirtoacă!” În faţa unei camere de luat vederi, unul dintre şoferi ne-a explicat, pe un ton agresiv, cît de dificilă îi este viaţa, ne-a lămurit că el nu mai are nici un cîştig de pe urma tarifului de 3 lei.
M-a dezamăgit îndeosebi încercarea şoferilor de microbuze de a bloca circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare. Mi s-a părut o sfidare a pasagerilor care atîta amar de vreme i-au ajutat să supravieţuiască. Dar se pare că de pasageri protestatarii nervoşi au uitat cu desăvîrşire. Ei sînt preocupaţi acum de propria lor bunăstare.
Aşa stînd lucrurile, am impresia că a venit timpul să se discute serios despre patronii rutelor de microbuze. Eu mă întreb: nu ar fi oare normal să afle şi opinia publică cine sînt aceşti misterioşi patroni şi cum au ajuns ei să aibă rutele în stăpînire? Au cîştigat ei cumva vreun concurs în cadrul căruia au fost mai buni decît alţi candidaţi? Şi s-au folosit ei oare de protecţia unor guvernanţi atunci cînd au devenit patroni?
Ar fi interesant să vedem cît anume din cîştigul şoferului îşi ia lui patronul şi cît îi lasă subalternului. Nu ar fi cumva cazul ca şoferii să protesteze şi în faţa patronilor? A spus-o chiar un edil că afacerea asta cu microbuze a fost de-a lungul anilor un soi de evaziune fiscală. Nimeni habar nu avea cît cîştigau în realitate patronii care plăteau o taxă fixă, nu impozite pe întregul venit. Abia acum au apărut nişte bilete în unele microbuze care ba se dau, ba nu se dau. Şi, de fapt, ca să ştim cît cîştigă în realitate patronii rutelor ar fi nevoie de aparate de casă cu bonuri care să ajungă în mînile fiecărui pasager.
Unul dintre protestatarii de ieri mărturisea, plin de suferinţă, că el nu rămîne aproape cu nimic, că cheltuieşte mai tot ce cîştigă. Păi, multă lume e în aceeaşi situaţie. Şi în calitate de ziarist e foarte greu să pui deoparte nişte bani din salariu. Şi e limpede că protestatarul acela nu se gîndeşte deloc la cheltuielile mele atunci cînd revendică preţul de 5 lei pentru o călătorie.
