În Georgia are loc prima schimbare paşnică de putere: alegerile parlamentare de luni au fost câştigate de alianţa de opoziţie „Visul georgian” condusă de miliardarul Bidzina Ivanişvili, preşedintele Mihail Saakaşvili şi-a recunoscut înfrângerea partidului său de guvernământ şi acum urmează o fază de coabitare, pentru că alegerile prezidenţiale sunt programate anul viitor. Ce efecte poate avea o asemenea coabitare, pe o scenă politică profund divizată? Ileana Giurchescu rezumă relatarea corespondentului Europei Libere, Charles Recknagel:
În primul rând, ce este şi ce implică o coabitare? Coabitarea apare în general în sisteme semi-prezidenţiale, unde atât preşedintele cât şi premierul au prerogative executive, iar alegerile generale sunt decalata de cele prezidenţiale. Cum este cazul în Georgia acum sau în România.
Nu este însă mereu un accident, crede Patrick Dunleavy, de la London School of Economics, de multe ori coabitarea este voită de electorat pentru a echilibra situaţia pe scena politică.
În Georgia, crede Dunleavy, electoratul este împărţit între forţele care vor integrarea europeană şi cele care ar vrea o relaţie mai bună cu Rusia, o linie urmată de Ivanişvili şi atunci împarte puterea între cele două curente.
Desigur, coabitarea nu este uşoară, mai ales pentru că forţele rivale, obligate să coopereze, pot folosi acest timp numai pentru a se discredita reciproc.
Exemplul tradiţional este Franţa lui Francois Mitterand – unde s-a şi născut noţiunea de coabitare. În 1986, Mitterrand a fost obligat să-l numească pe rivalul său conservator Jaques Chirac prim ministru. Dar când Chirac a început să schimbe politicile lansate de fostul guvern socialist, preşedintele Mitterand s-a opus, a refuzat să semneze legile ceea ce a implicat lungi procedee parlamentare pentru adoptarea unor legi.
O situaţie extremă, în acest moment, arată Patrick Dunleavy, este România unde social liberalii au avut de la bun început un singur ţel, de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu. O luptă pe care premierul a pierdut-o .
Cu toate acestea, coabitarea poate avea şi efecte pozitive, poate diminua tensiunile într-o societate profund divizată politic, cum este cea georgiană. Şi în ultimă instanţă poate garanta că disputele politice nu subminează întreaga construcţie democratică.
Situaţia este total diferită în Statele Unite, care se pregătesc de alegeri prezidenţiale în noiembrie: acolo, prerogativele sunt clar împărţite între preşedinte, care deţine puterea executivă şi Congres, care are puterea legislativă. Desigur, faptul că un preşedinte democrat, cum este cazul acum, are de conlucrat cu un Congres dominat de rivalii republicani, duce la blocaje legislative. Cu toate acesta, crede Parick Dunleavy de la London School of Econommics, coabitarea este mult mai complicată:
Preşedintele şi premierul trebuie să „trăiască împreună”, să împartă puterea executivă, să se consulte mereu în probleme de politică externă, securitate sau apărare, să găsească o cale de compromis în marile probleme strategice ale ţării, arată Patrick Dunleavy.
