Linkuri accesibilitate

Am văzut o Americă cu oameni foarte pragmatici, foarte organizaţi...


Punct și de la Capăt cu Vasile Botnaru și invitatele sale: ziaristele Liliana Barbăroșie, Alina Țurcanu și Lorena Bogza.



Oricine revine dintr-o călătorie, oricât de scurtă din Statele Unite ale Americii, ajunge să se întrebe cum de la ei sunt posibile lucruri inimaginabile la noi, de ce oamenii transplantaţi în solul american prind a gândi şi a funcţiona altfel, decât în patrie – locul pentru care ar fi trebuit să existe atâta dragoste... Suficientă să concureze cu însăşi lumina soarelui. Nu sunt primul şi nici ultimul, care mă las copleşit de aceste întrebări, la fel cum nu este ultima dată când vom căuta oamenii potriviţi, ca să răspundă la aceste întrebări. De această dată, în studioul de la Chişinău, se află trei colege jurnaliste, tocmai revenite din Statele Unite ale Americii, unde s-au aflat timp de zece zile, graţie unui program finanţat ca, de obicei, de gazde. Aşadar, în studioul de la Chişinău se află Lorena Bogza de la Pro TV Chişinău, colega mea de la Europa Liberă, Liliana Barbăroşie şi Alina Ţurcanu de la cotidianul Adevărul.

Europa Liberă: Alina Ţurcanu, dumneata ai mai găsit răspuns la întrebarea, cu care ţi-ai întitulat editorialul: „De ce ei pot şi noi, europenii, în special, esticii, nu prea reuşim?”

Alina Țurcanu
Alina Țurcanu
Alina Ţurcanu: „De fapt, cred că am putea şi noi, cu mai multă muncă şi mai multă responsabilitate. Probabil, e vorba şi de zeci de ani de cultură, care ar trebui să se depoziteze în… undeva în substratul nostru genetic.”

Europa Liberă: Înţeleg că americanii pentru aceasta organizează asemenea travel-uri, asemenea călătorii, ca oamenii să se umple de energii, de motivaţii să vină aici să le transpună pe terenul acesta arid, deocamdată. Ce aţi văzut impresionant şi bun de aplicat la noi, Lorena Bogza?

Lorena Bogza: „Domnule Botnaru, am să vă dezamăgesc. Nu cred că, în curând, vom ajunge să facem şi noi acest lucru. Imaginaţi-vă că într-un oraş de 70 de mii de locuitori toată lumea boicotează un mall, care se numeşte… Pot să spun cum?”

Europa Liberă: Sigur.

Lorena Bogza
Lorena Bogza
Lorena Bogza: „Walmart. Este o reţea de mall-uri. O boicotează pentru faptul că are cele mai mici preţuri, necompetitive. Din această cauză mai multe magazine s-au închis şi din cauză că îşi plăteşte muncitorii foarte prost, cu numai cinci dolari pe oră.

Imaginaţi-vă că la Chişinău lumea ar boicota un magazin cu cele mai mici preţuri. Este absolut incredibil. Pe mine solidaritatea aceasta a lor m-a impresionat teribil... Nu ştiu dacă putem vorbi despre acelaşi lucru oriunde în altă parte.”

Europa Liberă: Deci, solidaritatea e o trăsătură definitorie?

Lorena Bogza: „Sigur că da. Este o trăsătură definitorie. Mai este implicarea socială. Fiecare american, care se respectă, face voluntariat. Şi, de asemenea, e şi latura lor, cea a patriotismului, care nu este doar o poveste din filme. Este ceva foarte-foarte real. A-ţi iubi pământul, ţara, istoria, chiar dacă a lor este de două sute şi ceva de ani… Vreau să vă spun că este un lucru firesc la ei.”

Europa Liberă: De numai 200 de ani, da?

Lorena Bogza: „Da. Noi ne lăudăm cu o istorie mult mai veche. Pe acest pământ s-au perindat atâtea lucruri... Dar nu ştiu de ce nu prea am luat lucruri bune şi multe, ca americanii, numai în numai 200 de ani, americanii fiind atât de diferiţi şi asta este foarte important...”

Europa Liberă: Dar ceea ce, probabil, ne aseamănă cu americanii este puţin respect faţă de autorităţi şi fuga de fisc. Cum se împacă lucrurile acestea cu patriotismul şi cu solidaritatea?

Lorena Bogza: „Nu ştiu despre ce vorbiţi. Pentru că americanii, în ceea ce priveşte fiscul, cel puţin, din ce am văzut eu, poate colegele au văzut altceva, sunt foarte responsabili... Ei îşi plătesc impozitele foarte responsabil.”

Europa Liberă: Scrâşnind din dinţi, e adevărat.

Lorena Bogza: „Da, dar sunt responsabili. Adică e contribuţia pe care ei o aduc statului, ştiind că statul, în momentul, în care vor ieşi la pensie, le va acorda aceeaşi atenţie, domnule Botnaru. Eu, de exemplu, aş vrea să îmbătrânesc în America. Pentru că acolo îmbătrâneşti frumos, eşti un om absolut ok. La 70 de ani, eşti în plină forţă, poţi să faci absolut orice, poţi să munceşti, poţi să te implici social, poţi să faci absolut orice... Deci la 70 de ani nu eşti spre finalul vieţii, aşa cum ne-am obişnuit noi să credem şi cum ne uităm la bătrânii noştri chinuiţi aici...”

Europa Liberă: Liliana, ce ţi-a sărit dumitale în ochi?

Liliana Barbăroșie
Liliana Barbăroșie
Liliana Barbăroşie: „Aş mai face o remarcă, legată de taxe. În statul, în care am fost noi, New Jersey, am înţeles că sunt foarte mari aceste taxe şi impozite, pe care trebuie să le plătească omul. Una din gazdele noastre, de exemplu, mi-a spus că plăteşte doar taxa pe imobil, pentru casa pe care o întreţine, 14.000 de dolari pe an. Deci, îmi zicea că este o taxă foarte mare pentru ea. Dar imediat îmi explica de ce face aceasta şi de ce n-ar fugi în niciun caz de taxa aceasta. Pentru că în New Jersey sunt şcoli foarte bune chiar şi în cartierele cele mai… În orăşelele cele mai sărace sunt şcoli…

Am scris şi într-un articol. O clasă de a 2-a, unde fiecare copil are un iPad şi îşi face temele pe acest iPad... Şcoli dotate cu cluburi, unde copiii pot să se adune să-şi facă temele, să joace basket, şi altceva... Şi îmi explica foarte simplu: acesta e preţul pentru ca să aibă oamenii servicii bune.

Eu am văzut o Americă cu oameni foarte pragmatici, cu oameni foarte organizaţi. A fost interesant pentru mine să observ poate, cel mai mult – pentru că avem aici o discuţie locală pe această temă – respectul şi cum funcţionează non-discriminarea în societatea americană. Un om trecut de 70, de 80 se simte absolut firesc, normal în societatea unor tineri.

Să recunoaştem noi, moldovenii, cum ne-am obişnuit să ne uităm, de exemplu, la vârstnici? Ca la o povară, ca la oameni depăşiţi, care ce spun nu mai contează, pentru că şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul. N-am văzut lucrul acesta la ei. Sunt trataţi cu respect toţi oamenii. Într-un club, unde am mers, dansa, în rând cu tinerii, şi o băbuţă de vreo 80 de ani şi o tipă foarte... aşa mare, grasomegă, aş zice. Şi toţi îi zâmbeau şi nimeni n-o da într-o parte, cum ar veni. Nu mai vorbesc de non-discriminarea legată de rasă şi de religie…”

Europa Liberă: Dar volens nolens aţi discriminat-o. Româneşte, e adevărat, dar i-aţi spus „băbuţă”. Cred că nu i-ar conveni să-i spuneţi băbuţă.

Liliana Barbăroşie: „Probabil, nu i-ar conveni.

Europa Liberă: În mod normal, cum i-aţi spune?

Liliana Barbăroşie: „Nu i-am spus băbuţă.”

Europa Liberă: Doamnă?

Liliana Barbăroşie: „Da, absolut: doamnă, colega.”

Lorena Bogza: „Bine, dar a fost un diminutiv, până la urmă: „băbuţă”. Nu i-a zis babă, i-a zis „băbuţă.”

Europa Liberă: Da, dar vroiam aici să ajung. Totuşi, uneori europenii şi esticii, în special, persiflează această polit-corectitudine exagerată verbală, că ar polua relaţiile fireşti. Cum aţi simţit: într-adevăr e o a doua fire sau e o vitrină?

Alina Ţurcanu: „Probabil, ei n-o mai percep asta ca pe ceva ieşit din comun, ca pe o povară. Pentru noi poate e straniu să ni se facă remarci de genul: vedeţi, nu folosiţi cuvintele acestea, acestea. Pentru ei e ceva
natural. E în firea lor să-i trateze pe toţi la fel. Doamna, la care am stat eu, s-a căsătorit cu un bărbat în scaun cu rotile şi toată viaţa a trăit cu el. Şi, când vorbea de el, nu mi-a pomenit practic deloc despre handicapul pe care îl avea. Dar vorbea despre el ca despre un om ca toţi ceilalţi, cu care a călătorit, a făcut familie, a crescut trei copii, absolut normal.

Ceea ce la noi ar fi privit poate un pic altfel. Toată lumea ar fi jelit-o, ar fi avut probleme… Acuma se mai schimbă şi la noi lucrurile, e adevărat... Dar încă nu putem să fim la fel de corecţi unii faţă de alţii, cum sunt ei... E vorba iarăşi, de cultură şi educaţie.”

Europa Liberă: Dar chiar nimeni nu se simte stigmatizat? Nu idealizaţi?

Alina Ţurcanu: „Probabil, idealizăm. În localitatea, în care am fost, cel puţin, cum am perceput-o eu, e o localitate, în care nu prea sunt oameni foarte săraci. Majoritatea sunt oameni din aşa-numita clasă medie. Nu am intrat în contact poate suficient de mult cu toate clasele sociale, cu reprezentanţii tuturor naţionalităţilor, raselor de acolo, ca să vedem cum reacţionează ei între ei.

Președintele Gerald Ford la Casa Albă în octombrie 1974
Președintele Gerald Ford la Casa Albă în octombrie 1974
Dar, pe de altă parte, când am fost în oraşul, unde s-a născut preşedintele [Gerald] Ford, de exemplu, mergeam pe stradă şi, la un moment dat, am văzut o clasă foarte gălăgioasă de copii, în care majoritatea erau de culoare închisă la piele şi foarte frumos se distrau între ei. Un băiat alb stătea...”

Europa Liberă: Având preşedinte de culoare, desigur că era şi timpul…

Alina Ţurcanu: „Mergea la braţ cu o adolescentă, o colegă de-a lui de culoare neagră. Adică, probabil, există. Nu putem să idealizăm, într-adevăr. Şi impresiile noastre ca simpli călători în această ţară vor fi…”

Europa Liberă: Dar fiţi de acord că performanţa pe care au făcut-o ei…

Alina Ţurcanu: altele, decât ale celora care au locuit acolo mai mult timp.”

Europa Liberă: Dacă ne gândim că, de la McCarthyism sau de la segregare, au trecut decenii, nici măcar secole... Da, efortul, pe care l-au făcut să scape de trecutul acesta, care nu-i înnobilează, sigur că este absolut remarcabil pentru mine. Dar, Lorena, vroiam să te întreb pe dumneata, ca observatoare politică, cum îşi conştientizează ei măreţia? Se simt un king kong sau un, cum se mai spune alteori în Rusia, un poliţai mondial? Oamenii cum îşi simt această măreţie a ţării? Că de America depind lucrurile cum se dezvoltă în toată lumea?

Lorena Bogza: „Nu ştiu în ce măsură se vede aceasta, atunci când discuţi cu omul simplu. Eu nu am văzut aşa ceva. Nu am văzut că ei s-ar simţi cea mai importantă naţiune de pe pământ.

În schimb, am văzut modul în care este tratat fostul preşedinte Bush pentru intervenţia în Irak, de exemplu. Lucru pentru care, probabil, potrivit americanilor, nu va fi iertat niciodată. Aşa spuneau ei, cei cu care ne-am întâlnit. În schimb, din ceea ce am observat, ei se simt foarte bine în ţara lor, o iubesc foarte mult, au şi de ce, trebuie să recunoaştem, Dar n-am observat, când a venit vorba despre Rusia, de exemplu, să considere că sunt superiori sau… Nu, n-am observat aşa ceva.”

Europa Liberă: Dar de ce le pasă lor ce se întâmplă în Moldova sau în altă parte a lumii?

Lorena Bogza: „Nu le pasă tuturor ce se întâmplă în Moldova. Cei cu care ne-am întâlnit noi, sigur, că s-au informat înainte ca noi să ne ducem acolo.”

Europa Liberă: Nu, dar faptul că ei se simt responsabili de modul în care se dezvoltă o ţară, la capătul celălalt al lumii, probabil...

Lorena Bogza: „Domnule Botnaru, eu cred că am să vă dezamăgesc. Nu ştiu în ce măsură americanul simplu se simte responsabil de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, de exemplu. Atâta timp cât ei nici măcar nu ştiau şi ei recunosc acest lucru, că geografia nu este un lucru forte în şcoală, nu este un obiect forte. La un moment, dat spunea cineva că nici istoria nu este, deşi eu nu cred acest lucru.”

Europa Liberă: Bine, dar factorii decizionali, care v-au invitat, sau care decid să ne dea nouă, prin Millennium Challenge, o groază de bani, ca să construim şi noi o imitaţie măcar de democraţie la noi acasă... De ce fac asta americanii? V-aţi pus întrebarea această, la sigur.

Lorena Bogza: „Cred că este… Răspunsul este foarte simplu. Dacă e vorba despre ajutorul pe care-l dau aici, ei fac acest lucru, pentru a menţine aici un anumit echilibru. Dacă ar vrea ca aici să se întâmple lucruri în mod radical, schimbări radicale, probabil că ar face şi acest lucru. Dar atâta timp, cât aici e nevoie doar de echilibru, de un factor de stabilitate în acea zonă şi sigur este şi influenţa Rusiei... Probabil, acesta este motivul. Sunt convinsă că, în primul rând, de noi depinde să trăim foarte bine şi nu de americani.

Europa Liberă: Şi asta ei o spun: „Alegeţi-vă voi singuri calea.”

Lorena Bogza: „Sigur, care este calea pe care mergeţi. Să mă întorc un pic la istorie, pentru că e un lucru important, pe care am vrut să-l spun. Vorbind despre istorie, ei spuneau că în şcoală, la fel, nu este un obiect forte, nu pun accent pe istorie, ci vor nişte cadre foarte bine pregătite în anumite domenii. Se axează pe asta în şcoală Ei bine, nu cred.

Pentru că noi, cât am fost în Muzeul Ford, de exemplu, un muzeu absolut extraordinar, ceea ce nu am văzut şi, probabil, nu voi vedea în această parte a Europei, încă mult timp. E un muzeu foarte viu, în care intri şi parcă totul trăieşte. Parcă preşedintele a ieşit în acel moment din cabinetul oval... E un loc în care vin copiii, care poate nu stau cu cartea în mână să vadă cine a fost Ford, ce a făcut... Dar, în timp de o oră jumătate, copilul pleacă de acolo şi se gândeşte că ăsta este al 38-lea preşedinte american. Cel puţin, atâta lucru îi rămâne în cap şi nişte declaraţii de ale lui, de exemplu. Este absolut extraordinar, iar la acest capitol diferența dintre noi şi ei este foarte mare.

Europa Liberă: Liliana, cum răspunzi dumneata la întrebarea această? De ce le pasă americanilor de noi?

Liliana Barbăroşie: „Cum am simţit eu lucrul acesta? Deci, eu, dacă am reuşit ceva, îi spun şi fratelui meu să facă la fel, că reuşeşte... Eu aceasta am simţit. E o societate, care a reuşit să construiască ceva funcţional. O societate, care a reuşit să-şi depăşească animozităţile legate de rasă, de nu ştiu ce. Eu această explicaţie o am. Ar vrea să ne arate şi nouă că se poate şi uite care este calea.”

Europa Liberă: Dar unii cred că n-o fac dezinteresat.

Alina Ţurcanu: „Nu cred că e vorba de teorie conspiraţionistă, Dar nici nu putem nega, într-adevăr, faptul, că Statele Unite vor să se înconjoare de ţări loiale, ţări prietene. Şi Moldova ar fi una dintre ele, chiar aşa mică cum este ea. Lorena a pomenit de influenţa Rusiei. Da, eu cred că există undeva la mijloc şi acest motiv, pentru care SUA atrage o mare atenţie acestei părţi a lumii.

Pentru a echilibra cumva influenţele geopolitice, încearcă să ne deschidă nouă ochii să vedem că există şi altfel de lume, nu doar cea pe care ne-am obişnuit să o trăim, s-o vedem, timp de atâtea decenii, cât am fost în marea Uniune Sovietică. Când îţi faci un prieten, în caz de nevoie, de simţi mult mai sigur...”

Europa Liberă: Se mai spune despre americani că ar fi victimele propriului mod de viaţă, consumist în special, că au luat-o razna cu consumul şi am merge şi noi pe calea lor, şi aceasta riscăm să copiem. Alina?

Alina Ţurcanu: „Dar pe asta se ţine, într-o mare parte, şi economia, dezvoltarea. Produci – consumi – dai banul. Iar produci, iar consumi... Dacă s-ar opri, la un moment dat, acest lanţ, se opreşte şi economia. Mie mi-a plăcut acolo să mă simt consumator. Am avut o mult mai mare alegere, decât aici, posibilităţi mult mai mari. Şi, în ultimă instanţă, depinde de tine dacă vrei să te înconjori cu multe lucruri netrebuincioase sau eşti raţional şi îţi calculezi bugetul, şi vezi cât îţi poţi permite. Există, desigur, puterea publicităţii, puterea, nu ştiu, atmosferei generale de consumatorism... Dar când vezi că nu mai ai bani pe card sau că eşti plin de datorii, atunci îţi pui o stavilă.”

Europa Liberă: Dar vine banca cu oferte ademenitoare, cu împrumuturi consumatoriste. Lorena?

Lorena Bogza: „Da, asta este foarte adevărat. Eu aş vrea să trăiesc în America şi să-mi cumpăr o casă sau o maşină, pentru că dobânda pe care o achiţi este absolut nesemnificativă. Eu am stat la o familie, în care ea este ziarist, el – pastor. Nişte oameni foarte drăguţi, implicaţi în tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. M-a întrebat Juli care este salariul mediu
în Republica Moldova. Eu i-am spus că în jur de 200 de dolari. Ea a deschis internetul să vadă dacă este adevărat.

Şi am întrebat-o pe ea ce salariu are. 4000 de dolari. Pe lângă aceşti bani sigur mai sunt şi banii soţului şi… diferenţa este colosală. Şi, domnule Botnaru, când ai un asemenea salariu, pentru care munceşti, într-adevăr, trebuie să recunoaştem, deci ea chiar munceşte pentru banii aceştia. În aceste condiţii, domnule Botnaru, eu sunt consumist.”

Liliana Barbăroşie: „Eu dimpotrivă cred că lucrul acesta este spre binele societăţii americane, pentru că ei au depăşit dependenţa asta. Oricum oamenii se gândesc la ceea ce consumă zilnic şi vor să consume ce-i mai bun. Şi faptul că ei au depăşit problema aceasta de a se gândi la ce va mânca la amiază sau ce tricou îşi va pune pe el, pentru că îşi pot permite aceste lucruri, e doar de ajutor. În Moldova lucrul acesta ne împiedică. Poate ar fi mai puţină corupţie, dacă ar fi depăşită această problemă a consumului zilnic şi să ai pe masă ce-ţi trebuie şi cu ce-ţi alimenta maşina, probabil.”

Europa Liberă: Exact ai ajuns, Liliana, la paranteza pe care vroiam s-o fac. Odată am dat genul acesta de replică unui critic al americanilor, care vorbea despre dependenţa americanilor de lucrurile, pe care le consumă. Am zis că, în schimb ei sunt perfecţionişti şi la alegerea politicienilor. Exigenţele sunt aplicabile şi în cazul celor pe care îi aleg. Este adevărată această doleanţă a mea romantică, Liliana? Îşi aleg cu aceeaşi rigoare şi senatorii, guvernatorii?

Liliana Barbăroşie: „Ceea ce am văzut eu, gazda la care am stat, mi-a spus din start pe ce candidat va miza în aceste alegeri şi mi-a explicat
Toate dezbaterile se fac pe politici concrete, pe viziuni, pe soluţii pentru anumite probleme ...
Write your quote footer here...

foarte clar de ce, şi mi-a explicat pe politici. Candidatul, pentru care va opta, are o următoare viziune în poliţa medicală. Celălalt vede lucrurile altfel şi nu este de acord cu el. Deci, toate dezbaterile se fac pe politici concrete, pe viziuni, pe soluţii pentru anumite probleme pe care le are societatea americană şi, din punctul acesta de vedere, din nou. mi-au părut americanii foarte pragmatici. Deci aleg cu raţiunea, nu cu inima...”

Lorena Bogza: „Dar, până la urmă, aleg la fel oameni. Eu chiar am pus această întrebare la toate întâlnirile. Am întrebat dacă aleg un partid sau un om. Până la urmă, ei aleg omul, nu partidul, indiferent de unde este: republicani sau democraţi. Pe ei îi interesează ce fel de om este. Merg până a afla detalii din viaţa lui. Şi sunt foarte afectaţi, atunci când află că cineva a minţit, că are o vilă în Republica Dominicană, de exemplu sau în altă parte, sau nu şi-a plătit taxele, sau n-a fost corect. Trebuie să recunoaştem că ei sunt mai preocupaţi, într-adevăr aşa este, de ceea ce înseamnă omul politic respectiv...”

Europa Liberă: Adică integritatea lui morală.

Lorena Bogza: „Exact.”

Alina Ţurcanu: „Dacă e să coborâm puţin de la înălţimea congresului mai jos, chiar nu ştiam, poate spre ruşinea mea, că în Statele Unite ale Americii sunt atâtea scrutine pe an, scrutine de tot felul: pentru alegerea congresmenilor, pentru alegerea şerifului, pentru alegerea judecătorilor, pentru alegerea consiliului de guvernare, de coordonare, nu ştiu ce, a şcolii. Toţi aceşti oameni sunt aleşi în mod deschis la referendum, la alegerile locale, la alegerile naţionale. La toate nivelurile este procesul acesta de alegeri şi atunci omul ştie de la cine să ceară.”

Lorena Bogza: „Domnule Botnaru, în America există codul deontologic al alesului. Este vorba despre o cărţulie, care are peste 500 de pagini. Mă întrebam dacă toţi aleşii lor au citit această carte în care scrie foarte clar ce se poate şi ce nu se poate, absolut fiecare lucru care se poate şi care nu. Există şi o comisie, care verifică toate aceste lucruri şi comportamentul alesului congresman sau senator. Din această comisie nu face parte nimeni altcineva decât colegi de-ai respectivilor aleşi. Iar acolo nu se merge pe cumetrisme din astea că e colegul meu sau că-l cheamă aşa, sau că a venit de acolo, sau mi-a cununat fata, sau e cumătrul meu... Dacă ai greşit, atunci ei au dreptul, dacă eşti ales, ei au dreptul să te dea afară din parlament.”

Europa Liberă: Aceasta ca să nu mai spunem de presa, care i-a venit de hac lui Clinton, de exemplu sau a lui Nixon.

Lorena Bogza: „Exact. Şi acolo într-adevăr presa are influenţă. Şi într-adevăr mai există un lucru, care la noi nu există. În cazul în care un politician a călcat strâmb sau a făcut o declaraţie care a supărat alegătorul, el va fi taxat neapărat. La noi, indiferent ce ar face un politician, societatea uită şi îl trece cu vederea.”

Europa Liberă: Cât de crâncenă este bătălia între candidaţi? Că aţi ajuns tocmai în plină derulare a campaniei prezidenţiale. Simpatizanţii se bat între ei, ca şi ai noştri?

Lorena Bogza: „Da, da. Aici adevărul este că aşa e. Deşi candidaţii, când îi vedem noi, parcă sunt un pic mai politicoşi unul cu celălalt. În ceea ce priveşte oamenii simpli, vreau să vă spun că chiar există dispute reale.”

Europa Liberă: Dar nu scot pistoalele.

Lorena Bogza: „Nu, nu se ajunge până acolo. Dar sunt schimburi de replici pe un ton foarte ridicat. Am ajuns împreună cu Alina, am fost la sediul Partidului Democrat, din întâmplare. Şi ce am observat, pe lângă faptul că oamenii aceia sunt foarte drăguţi, şi e şi normal în campanie să fie aşa şi să încerce să-ţi dea cât mai multă informaţie, şi nu ştiu ce, noi ne-am pricopsit cu nişte insigne foarte interesante, pe care, apropo, aş sugera, dacă e posibil, şi politicienilor noştri, să nu mai fie atât de încorsetaţi. Eu mi-am cumpărat două insigne, care mi-au plăcut foarte mult. Una este „I only sleep with democrats”, iar a doua este Kiss me. I am a democrat”. Eu n-am văzut la noi aşa ceva şi mi-ar plăcea să văd un partid, că se…”

Europa Liberă: Adică e prea frivolă pentru politicieni?

Lorena Bogza: „Da, da. Noi suntem foarte, ştii cum, încorsetaţi. Şi ni se pare că am depăşit limita, dacă trecem la aşa ceva.”

Europa Liberă: Alina Ţurcanu, consideraţiunile dumitale?

Alina Ţurcanu: „Pentru mine a fost într-adevăr o descoperire. Noi, cei care mergem pentru prima dată acolo, mergem cu o imagine cam distorsionată. Probabil, aşa cum vin şi străinii în Moldova. Ideea e că toţi americanii sunt supraponderaţi, limitaţi în gândire şi imaginaţie şi numai ştiu cum acolo, şi plini de ei, este demolată chiar de la intrare.”

Europa Liberă: Liliana, ce altceva ai scrie în jurnalul dumitale, făcut în America?

Liliana Barbăroşie: „Oamenii sunt foarte civilizaţi în raporturile personale şi în raport cu vecinii, şi în raport cu rudele – asta am observat.”

Europa Liberă: Asta pentru că ei sunt bine crescuţi sau pentru că norma legală este aşa?

Liliana Barbăroşie: „Eu am înţeles, de exemplu, probabil, prima dată, ce înseamnă sintagma rusească zakonapasluşnâi amerikanskii grajdanin. Dacă există în statul respectiv o lege, care interzice fumatul în locuri publice, atunci în locuri publice nu se fumează. Şi nu poţi procura, fără să te identifici, ţigări şi, dacă găseşti ţigări, nu găseşti brichetă în acel magazin. Sau, dacă vrei să cumperi o bere, trebuie să mergi la un magazin specializat. Deci se descurajează, prin toate metodele posibile, ceea ce numim noi, în general, vicii.

Respectul pentru lege şi regulă se vede în toate... Dacă ai intrat în transport public şi e loc pentru femei şi copii, înseamnă că nu se aşează nimeni. Dacă e loc pentru persoane în cărucioare, înseamnă că locul acela stă, cât de aglomerat n-ar fi autocarul, locul acela stă liber...”

Europa Liberă: Dar aceasta pentru că, la un moment dat, pentru cei care parchează pe locul pentru handicapaţi, de exemplu, se dă o amendă de nu mai vrea a doua oară.

Lorena Bogza: „Exact. Se dau amenzi şi amenzile sunt usturătoare. Şi, probabil, că aşa au ajuns americanii să fie foarte atenţi la ceea ce spune legea şi să o respecte... Sigur că da.”

Alina Ţurcanu: „Respectarea legilor, până la urmă, tot e o dovadă de bună creştere...”

Europa Liberă: Ultima întrebare. Dacă tot vorbim despre aplicarea a ceea ce aţi văzut dumneavoastră şi mulţi alţii care au fost invitaţi să vadă America din interior... Ce va ajuta Moldova să ajungă pe aproape de viaţa americană: economia sau moralitatea?

Lorena Bogza: „Eu optez, în primul rând, pentru moralitate, responsabilitate, corectitudine. De aici pleacă toate şi se vor schimba lucrurile şi în politică, şi în economie, şi în viaţa noastră de zi cu zi. Dacă
vom ajunge la concluzia că noi suntem primii care schimbăm lucrurile în bine... Şi fiecare dintre noi este important să participe, atunci eu cred că nu va fi o problemă şi nu vom avea de aşteptat 200 de ani.”

Liliana Barbăroşie: „Eu aş zice că, dacă am reuşi să construim o societate concurenţială, în care să fie promovaţi oamenii pe principii de meritocraţie, măcar ca cea americană. În aşa situaţie am avea şanse. Concurenţa am impresia că este ceea ce ar putea salva ţara asta...”

Europa Liberă: Alina, răspunsul dumitale: etica sau economia?

Alina Ţurcanu: „Contează etica, moralitatea societăţii, într-adevăr, cum a zis Lorena. Asta ar trebui să stea la bază şi să avem respect faţă de noi. Noi ne-am pierdut respectul faţă de noi şi nu cerem acelaşi lucru şi de la alţii, începând de la conducătorii noştri şi terminând la cei care sunt puşi în diferite funcţii de slujire a societăţii.

Şi un alt lucru, pe care aş vrea să-l menţionez: ar trebui să încetăm să ne mai plângem. Oriunde mergem, ne plângem că e aşa în ţara noastră, că e altfel... Ar trebui să încetăm. Asta nu înseamnă că noi ascundem, dar să nu ne mai plângem, să nu mai umblăm cu mâna întinsă şi cu faţa întristată... Dar să încercăm sa facem ceva, pentru a schimba lucrurile. Aşa fac americanii, ei nu se plâng.”

Europa Liberă: Sunt de acord, Alina, mai ales când ne plângem că e gunoi pe stradă, după ce aruncăm chiştocul.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG