Cuplul modern se solidifică si devine cu adevărat familie - cu tot ce implica asta in același timp indisolubil, înspăimântător si molfăitor de personalitate - abia odată cu achiziționarea în comun a unei mașini de spălat.
Sociologul francez Jean-Claude Kaufmann, care a publicat o serie de studii despre modul in care compatrioții săi își spală rufele, a ajuns la concluzia că cumpararea unei mașini de spălat este (pe lângă moartea romantismului conjugal) un test suprem al solidității cuplului.
De fapt, scrie el, abia atunci se formează cu adevărat un cuplu, când iese din provizorat: când depășește stadiul periuței de dinți, simbolul micilor posesiuni depuse la celălalt pe care le poți recupera ușor, sau abandona, in caz de ruptură. Mașina de spălat aduce însă integrare menajeră finală, ducând la o repartizare a sarcinilor care, începând din acel moment, e definitivă (anticipînd dilema si certurile viperești la despărțire: cui îi va reveni chivotul mecanic?).
Cuplurile sint catalogate de Kaufmann în funcție de felul in care își spală rufele, mașina fiind acționată in general de femeie, iar bărbatul, eternul elev vinovat, fiind in general cel care cară si îndeasă.
Categoria cea mai interesantă e aici cea a cuplurilor care își spală hainele separat. Bărbatul nu și le pune în aceeași mașina cu a femeii. E vorba in general de o exigență a ei, ca intr-un tabù inversat.
Studiul lui Kaufmann se oprește aici. El nu merge pină la a vedea că e vorba de tabuuri și interdicții socio-sexuale foarte grave. In Europa, ele sint prezente in societatea țiganilor. Oricine a trăit printre țigani știe că, in ciuda legendei si a pripitei observații empirice, noțiunile și tehnicile lor de curățenie ritualică sînt foarte stricte.
Deși celorlalți li se par murdari, țiganii au reguli de igienă extrem de severe. Masculin si feminin nu se amestecă. Rufele bărbatului nu se spală laolaltă cu cele ale femeii. Chiar și cele mai amărîte familii folosesc lighene diferite pentru rufele bărbătești si cele muierești. Dacă, mai înstăriți, au mașină de spălat, vor face mașini diferite, iar rufele nu se vor amesteca nicicând. Tot așa, un bărbat țigan nu va trece niciodată pe sub rufele unei femei întinse la uscat (dacă, doamne ferește, avusese cumva ciclul menstrual?)...
Cei care, in societatea de azi, impun asemenea reguli alienante in cadrul cuplului modern perpetuează de fapt o gândire de tip magic. Acea gândire care crede în deochi, in caracterul malefic al regulilor lunare ale femeii, in poluția magnetică a hainelor si obiectelor atinse.
Cazul extrem fiind: fiecare cu cana lui/ei și fiecare cu tacâmurile lui/ei.
Asa incât, avea perfecta dreptate Kaufmann atunci cand scria urmãtoarele: „Luate separat, o pereche de chiloți, sau o șosetă, nu inseamna nimic; ele însã reflectã societatea si determinã personalitatea fiecarui individ, care, la randul său, crede ca le poate controla, spălandu-le sau nespălandu-le. Rufele murdare sînt o perfecta unealtă de studiu pentru sociolog.”
