Joi a fost anunţat laureatul premiului Nobel pentru literatură pentru 2012. Este scriitorul chinez Mo Yan, al cărui nume este un pseudonim, echivalentul unei vechi expresii literară chineze sinonimă cu „nu vorbi!”… Alegerea Nobelului literar de anul acesta este subiectul discuției pe care scriitorii Iulian Ciocan și Emilian Galaicu Păun au purtat-o în studioul Europei Libere de la Chișinău.
Europa Liberă: Scriitorul chinez Mo Yan a luat Premiul Nobel pentru Literatură, devansînd nişte autori consideraţi în multe cercuri literare mai valoroşi. Mă refer la Ismail Kadaré, Philp Roth sau...
Em. Galaicu-Păun: „Sau Milan Kundera, Amos Oz. Deci lista ar fi destul de lungă”.
Europa Liberă: Exact. Şi atunci cît de relevant este criteriul estetic în decernarea Premiului Nobel?
Em. Galaicu-Păun: „Este foarte greu să pui pe cîntar criteriul estetic contra celorlalte şi celălalt ar fi unul geopolitic. S-a văzut foarte clar că premiile Nobel au mers în mare parte pe criteriul geopolitic. Toată stima pentru Hertha Muller, care mi se pare o scriitoare foarte importantă, dar atunci cînd în 2009, exact la 20 de ani de la căderea Zidului, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, lucrul ăsta a adus puţin a geopolitică. În cazul chinezului Mo Yan mi s-a părut interesantă această alegere iată de ce. Sîntem tocmai în plin conflict chino-japonez. Eu cred că este un semn dat Japoniei de a nu amplifica conflictul. Japonia a făcut deja cîteva gesturi destul de hotărîte în privinţa acestei minuscule insule. Sigur, are şi valoare literară, fără doar şi poate, şi dacă citesc bine ce s-a scris despre el îmi dau seama că este chiar o figură importantă a literaturii chineze. Dar nu cred că doar valoarea intrinsecă trage la cîntar”.
Europa Liberă: Emil, ai fost în China în cadrul unei delegaţii scriitoriceşti...
Em. Galaicu-Păun: „De fapt, am fost la cel mai mare festival de poezie din lume pentru că erau vreo 600 de invitaţi, ca să-ţi dai seama ce înseamnă China.”
Europa Liberă: Vreau să-mi spui cum ţi s-a părut comunitatea literară chineză. Au de furcă cu cenzura, cum li s-a întîmplat scriitorilor autohtoni în perioada sovietică?
Em. Galaicu-Păun: „O să-ţi povestesc o foarte mică întîmplare care constituie răspunsul meu. L-am selectat oarecum afectiv din delegaţia chineză pe un tînăr scriitor de vreo 40 de ani. Purta blugi americani și vorbea franceza, culmea. Am tot povestit două săptămîni. Şi eram chiar la un moment dat foarte apropiaţi. Dar, nota bene: în momentul în care l-am întrebat dacă i-a plăcut şi i-a picat bine, vorba ceea, cartea lui Dai Sijie „Balzac și micuţa croitoreasă chineză” (care nu este a unui Soljeniţîn chinez, ci a unui scriitor care priveşte printr-o prismă mai degrabă ironică revoluţia culturală), în aceeaşi clipă l-am văzut la 100 de km de mine. Probabil că s-a temut că e o provocare. A refuzat literalmente să mai vorbească cu mine. Aste este comunitatea. Sînt foarte deschişi atîta timp cît nu atingi teme delicate, iar atunci cînd atingi o temă delicată se prefac că plouă”.
Europa Liberă: S-a scris că premiul i-a fost decernat lui Mo Yan pentru opera sa impregnată de un realism halucinatoriu. O fi asta o întoarcere la realismul magic latino-american?
Em. Galaicu-Păun: „Cred că realismul magic sud-american a devenit un brand atît de puternic, încît orice amestec ar diminua valoarea celui care este comparat cu un Fuentes, un Márquez şi un Llosa. Mai degrabă, s-ar înscrie în această formulă Zoé Valdés care îmbină cu strălucire şi tradiţia chinezească, şi cea latino-americană. În cazul acestui Mo Yan care a luat un pseudonim foarte grăitor – Nu vorbi – este vorba de o putere halucinatorie de a aduce istoria în realitate, dar printr-o prismă cumva halucinatorie. Personajele sînt transportate pentru că şi realităţile pe care le descrie sînt foarte-foarte dure. Şi atunci cred că este o pistă de lectură şi de investigare foarte adecvată cînd răscoleşti trecutul. Orice trecut de fapt reînvie morţii. Or reînvierea morţilor înseamnă şi reînvierea stafiilor. Şi atunci cred că i se potriveşte”.
