Nefuncţionalitatea Comisiei Naţionale de Integritate este comentată astăzi de Valentina Basiul de la „Adevărul”. În editorialul „Neprihăniţii”, jurnalista observă că majoritatea magistraţilor moldoveni au vile impozante, maşini de lux şi afaceri pe care nu pot explica din ce surse le-au achiziţionat/iniţiat. „Până nu demult, Puterea, indiferent de culoare, mima un proces democratic de control al averilor demnitarilor, inclusiv ale judecătorilor. Acum însă guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană ne duce duduind spre Europa şi „a uitat“ că de un an de zile avem o lege moartă şi o structură nefuncţională (Comisia Naţională de Integritate) care ar trebui să se ocupe cu acest lucru, notează ziarista.
Fără îndoială, ştirea cea mai surprinzătoare lansată de acest ziar este cea despre participarea unor demnitari în câte şase-opt consilii de administrare ale companiilor de stat. Publicaţia scrie că unii viceminiştri, şefi de agenţii şi consilieri ministeriali, adună sume de zeci de mii de lei din faptul că, pe lângă obligaţiile de serviciu, reprezintă interesele statului la companiile publice. Sunt date exemplele lui Tudor Copaci, şeful Agenţiei Proprietăţii Publice (APP), care figurează ca membru al consiliului de administraţie la opt companii; Octavian Calmâc viceministru al Economiei şi Iurie Marcov, consilierul vicepremierului Valeriu Lazăr – care sunt la şase; Victor Barbăneagră, viceministrul Finanţelor - în patru. La unele întreprinderi, reprezentanţii statului primesc maximum 1.800 de lei (trei salarii minime), în timp ce altele îşi permit să le plătească şi câte 6.000-8.000 de lei pe lună, se precizează în articol.
Publicaţia de la Kiev „Kommersant - Ucraina” scrie că între Republica Moldova și Ucraina ar putea să apără o nouă dispută cu tentă comercială. Potrivit unor prevederi legislative noi, producătorii de vinuri din Ucraina vor fi obligaţi, începând cu 1 aprilie 2013, să utilizeze cel puțin 25% de alcool local în producţia de vinuri. „Această prevedere ar putea reduce semnificativ livrările de alcool brut pentru producerea coniacului, în temeiul contractelor pe termen lung, semnate anterior între companiile moldovenești și cele ucrainene”, se precizează într-o scrisoare semnată de ministrul Economiei al Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, şi expediată ministrului Dezvoltării Economice și Comerțului din Ucraina, Piotr Poroșenko.
Liubovi Cegarovskaia de la „Moldavskie Vedomosti” observă că mii de moldoveni au fost daţi în judecată de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină pentru că nu şi-au procurat la timp poliţa de asigurare medicală. Astfel, oamenii vor fi nevoiţi să achite preţul integral al poliţei, aproape 3 mii de lei, o amendă şi remunerarea executorului judiciar. Pe de altă parte, ziarista se întreabă cine îi va trage la răspundere pe medicii care nu au acordat la timp ajutorul şi consultaţia necesară pacienţilor, chiar dacă acest lucru este prevăzut în poliţa de asigurare medicală?
Cotidianul „Timpul” scrie că străzile din capitală reprezintă o experienţă plină de obstacole pentru oamenii cu dizabilităţi. Atunci când doresc să meargă la magazin, policlinică sau în altă parte, oamenii cu deficiențe locomotorii solicită ajutorul unui cunoscut sau chiar a unui simplu trecător, pentru că este practic imposibil să se descurce de sine stătător pe străzile din Chișinău. În articol se mai arată că puţine blocuri din capitală întrunesc toate aceste adaptări. În urma unei cercetări realizate de Asociaţia „Motivaţie” s-a constatat că 30% dintre clădirile din capitală sunt total inaccesibile pentru oamenii cu dizabilități și doar 2% sunt accesibile.
Ziarista Moni Stănilă observă în „Timpul” că autogările din ţară s-au transformat în junglă, haos şi vânătoare. „De mai bine de o lună nu se găsesc bilete la autobuze nici cu patru ore înainte de cursă. Mergi, întrebi, ţi se spune că s-au dat biletele, apoi se introduc autobuze „adăugătoare”, care merg puţin mai departe de jumătatea drumului. De acolo, Dumnezeu cu mila!”, împărtăşeşte ziarista din experienţa trăită zilele trecute. Moni Stănilă crede că oamenii sunt extrem de preocupaţi de microbuzele din transportul public. Mai puţini îşi bat capul cu modul în care se realizează rutele naţionale.